Mii de oameni au trecut și noaptea trecută dinspre Ucraina, prin Vama Siret, în România. În mare parte femei și copii, pentru că bărbații nu au voie să-și părăsească țara în vreme de război.

După zeci de ore petrecute în frig, așteptând ridicarea unei bariere, au ajuns pe pământ românesc obosiți, sfâșiați și dezorientați. E multă emoție în aer, chiar dacă e o forfotă continuă. Femeile ucrainence trag aer în piept și saltă copiii în brațe cu mișcări greoaie. Ca la orice frontieră, e un sfârșit și un început. Au scăpat de pericolul iminent, dar în fața lor se întinde o țară despre care nu știu aproape nimic. Le așteaptă un drum încă și mai lung spre un loc unde ar putea să se așeze.

Pentru copii, filmul acestor zile îi va însoți pentru totdeauna. Schimbările bruște ale vieții sapă eficient în memorie. Își vor aminti că au trecut pe lângă o pădure, că erau multe mașini și mult fum și înspre ei veneau de pretutindeni niște oameni necunoscuți și gălăgioși în mărinimia lor. Bărbați și femei care vorbeau o limbă ciudată și care le-au dat jucării, dulciuri și i-au mângâiat pe cap. Vor fi mii de oameni pentru care șirul amintirilor va începe dintr-o vamă întunecată, dar plină de oameni buni. Și asta va însemna pentru ei România.