Alegeri locale 2024: Lupta pentru Galați

Continuăm rubrica „Portret de candidat”, însă ne îndreptăm atenția către alegerile locale. Ne propunem să aducem în fața cetățenilor informații relevante despre cei mai importanți politicieni care vor candida pe 9 iunie.

Cine sunt și ce pregătire au, cu ce s-au remarcat până acum și ce-i recomandă pentru o funcție în administrația locală – la primăriile unor orașe mari sau la consilii județene. Pentru că, înainte de a pune ștampila pe un candidat, e bine să știm câte ceva și despre oamenii pe care mizează partidele.

Astăzi – mizele curselor pentru Primăria și pentru Consiliul Județean Galați.

Rubrica „Portret de candidat” este realizată de echipa Știrile Zilei, un produs Recorder la care vă puteți abona aici, pentru a urmări rezumatul celor mai importante evenimente ale zilei, în fiecare seară, de luni până vineri.

Mai jos, aveți și varianta scrisă a portretului de astăzi:

Actualul primar a fost la început consilier al lui Marius Stan

La Galați, coaliția de la putere nu s-a înțeles în privința unor candidați comuni. PSD și PNL se luptă așadar, cu propriii oameni, pentru funcțiile importante din județ: șefia Consiliului Județean și primăria municipiului Galați.

Ionuț Pucheanu este primarul în funcție al Galațiului, aflat la al doilea mandat. Candidează și acum din partea PSD pentru cel de al treilea.

Conform CV-ului publicat în presa locală gălățeană, liderul PSD a absolvit Facultatea de Drept la Universitatea particulară „Nicolae Titulescu” din București, iar apoi a urmat studii postuniversitare la Institutul Diplomatic Român.

Are și diplomă de master în Dreptul Afacerilor.

Între 2007 și 2013, actualul primar a fost director executiv al unei firme ce se ocupa cu distribuția de produse siderurgice.

Pasul în politică l-a făcut în 2012, când a devenit consilierul personal al fostului edil Marius Stan. Apoi, din 2013, Ionuț Pucheanu a devenit director general la Ecosal Galați, compania publică de salubritate din oraș.

Relațiile dintre Marius Stan și Ionuț Pucheanu s-au degradat în timp atât de tare încât fostul edil declara într-un interviu acordat în 2020 că l-a promovat pe Ionuț Pucheanu în primărie „pentru că mi-a fost milă de el, nu avea serviciu și îmi umflase baloane în campanie”, spunea Marius Stan în presa locală.

A desființat sistemul centralizat de termoficare

De altfel, Ionuț Pucheanu a candidat în 2016 împotriva lui Marius Stan și a câștigat Primăria Galați.

O decizie controversată luată de Ionuț Pucheanu, chiar începutul primului mandat, a fost aceea de a desființa sistemul centralizat de termoficare din oraș.

A oferit atunci ajutoare de 3.000 de lei de la primărie celor care și-au montat centrale individuale. Inclusiv numeroase instituții publice au trecut atunci la încălzire în regim propriu.

În mandatul său, Ionuț Pucheanu a sprijinit puternic și echipa locală Oțelul. A promis recent construirea unui nou stadion.

Promite și un proiect amplu pentru modernizarea falezei de la Dunăre.

Ionuț Pucheanu susține că în cei opt ani la Primăria din Galați a modernizat centrul orașului, mai multe parcuri, Spitalul pentru copii, dar și că a adus tramvaie noi. Recunoaște însă că ar mai fi multe de făcut.

Mai trebuie spus că orașul Galați este reședința unui județ aflat într-un top mai puțin dorit: al celor cu rate ale șomajului ridicate. De pildă, la finalul anului 2023, județul Galați era pe locul 10. La asta se mai adaugă și faptul că forța de muncă de-aici migrează către alte orașe sau către țări din Occident.

Un deputat PNL e contracandidatul lui Pucheanu

Onuț Valeriu Atanasiu candidează împotriva lui Ionuț Pucheanu. Actual deputat, a intrat din partea PNL în cursa pentru Primăria Galați.

Onuț Valeriu Atanasiu este profesor de fizică la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, instituție pe care a condus-o ca director adjunct în perioada 2017-2020. Pentru o scurtă perioadă, înainte de a intra în Parlament, a fost și inspector școlar. Funcția de Inspector Școlar General la Galați a mai avut-o în perioada 2009-2012.

De când a ajuns în Parlament a criticat des actuala administrație publică gălățeană. Între 2016 și 2020 a fost consilier local tot din partea PNL.

Este vicepreședinte al Comisiei pentru Învățământ. A terminat două facultăți, una de fizică și una de matematică și informatică.

Pe cine propune Dreapta Unită?

Daniela Ancuța Șarpe este membră USR și propunerea Alianței Dreapta Unită pentru fotoliul de primar al Galațiului.

În prezent este consilier local în muncipiu și profesor universitar de peste 30 de ani. Timp de opt ani, între 2004 și 2012, a fost prorector al Universității „Dunărea de Jos” din Galaţi.

Înainte, a mai fost timp de patru ani și decan al Facultății de Științe Economice tot la Dunărea de Jos.

Candidează și profesorul Doru Căstăian

Tot pentru Primăria Galați candidează și profesorul Doru Căstăian, consilier local și membru al partidului PACT pentru Galați, o formațiune politică locală care a pornit dintr-o asociație civică.

Are 45 de ani și este profesor de filozofie la Liceul „Dimitrie Cuclin” din Galați. Este și profesor asociat la Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie din Galați.

Este publicist, doctor în filosofie și formator la Casa Corpului Didactic Galați. A publicat volumele „Cum şi de ce (mai) educăm” și „Despre ce ne apropie și ce ne desparte”. Totodată a tradus cărți de psihologie și filosofie pentru edituri importante.

În 2018, Doru Căstăian a fost declarat profesor „Merito”, o distincție ce ține cont de gradul de inovație adus la clasă și de contribuția adusă la formarea altor cadre didactice.

Lupta de la județ

Pe de altă parte, în cursa pentru Consiliul Județean Galați intra Costel Fotea, aflat la al doilea mandat, din partea PSD, senatorul George Stângă de la PNL și Petrișor Potec din partea Alianței Dreapta Unită.

Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să

Ce ne enervează #21 – E prea puțin Ceaușescu

O ediție despre cum te amețesc alegerile astea mai tare decât tiribombele, despre cum faci bani cu nepoții, despre cum punem femeile să facă plozi pentru că țara are nevoie de trupuri, despre cum îți alegi consilierii fără să fii consiliată, despre competenții candidați AUR și SOS, dar și despre faptul că e prea puțin Ceaușescu în viața noastră politică, sau ce-o fi asta.