VIDEO. De ce au rămas în România cei mai buni sudori din lume

La șantierul naval din Galați lucrează mai mulți sudori a căror muncă a fost premiată peste hotare. Meseriașii au ales să nu plece din țară, după ce s-au specializat la locul de muncă. Cei mai mulți dintre ei au terminat școli profesionale de stat. Însă lipsa resurselor și dezinteresul întâlnit în sistem nu i-a ajutat deloc în carieră. Acum, sudorii profesează în România la cele mai înalte standarde, chiar dacă domeniul în care activează se confruntă un exod masiv al profesioniștilor. Am stat o zi cu trei dintre cei mai buni sudori din lume, pe șantier, și am văzut cât de subțire este firul care-i mai ține legați de România. Am înțeles la finalul zilei că cea mai importantă resursă pe care a pierdut-o această țară în cei 28 de ani de democrație o reprezintă oamenii muncitori și serioși, care s-au dus la mai bine și au lăsat în urmă un ocean de foarte rău.

E ora prânzului. Dar nu e timp de masă. Florin Angheluță își ridică masca de sudură de pe față și asistă la ce lucrează colegul său, Gabriel Codreanu. „Vezi că aici e ciupită”, îi zice și atinge cu degetul piesa grea, de metal, într-un punctuleț. Defectul abia se vede, dar sudorii știu că nu e bine deloc că e acolo. E multă migală în treaba asta.

La șantierul naval Damen din Galați se repară și se construiesc de la yahturi pentru miliardarii lumii, la nave uriașe de transport și vase de cercetare. Aici se lucrează inclusiv la nave militare pentru Forțele Navale. La așa contracte, un sudor de la Galați nu poate trece cu vederea nici cea mai mică imperfecțiune. Chiar și când lucrează la atelier doar ca să exerseze.

Sudura nu e doar muncă pentru Florin Angheluță și colegii săi. Se poate spune că e chiar un sport. O piesă ca asta pe care tocmai o inspectează, de exemplu, au mai făcut la Campionatul Mondial de Sudură, de la Beijing, China, din 2016.

Lucrătorii români au luat atunci Locul 1. Au bătut sudori din peste 20 de țări, 300 și ceva de participanți. „Le-am dat clasă!”, zice sudorul Daniel Pintilie, ca fotbaliștii. Pintilie are o carieră de sudor care a început în urmă cu 14 ani, iar acum este la apogeu. Echipa sa a câștigat tot ce era de câștigat: probele naționale, campionatul european (ținut în 2015, la Londra) și apoi pe cel mondial, în China. Pentru că, da, există o grămadă de competiții de sudură. „Tineretul sudează”, de exemplu, este numele unui concurs care se organizează în România încă din 1996.

Cum ar veni, avem în față cei mai buni sudori din lume. Și sunt români. Gălățeni. Toți au terminat școli profesionale. Nu i-a ajutat la nimic. Meserie au învățat la locul de muncă, pentru că școlile se confruntă cu o lipsă uriașă de resurse.

Cum „le-am dat clasă”

La Beijing au fost emoții mari, spune Angheluță. A fost foarte strict. „Trei zile la rând am dat probe. Cap la cap, țeavă, cap la cap, tablă! Era contracronometru”. Abia au avut timp să vadă și ei Marele Zid Chinezesc.

Florin Angheluță sudează de acum 16 ani, numai la șantierul din Galați. S-a apucat de asta, deși a terminat cursurile unei școli profesionale, în domeniul mecanicii auto. „Nu am găsit de muncă în domeniul ăla. Cu sudura a fost o întâmplare, practic. Am făcut când eram tânăr o pușcă de vânătoare, pentru iepuri, cu taică-miu. Și mi-a dat și mie electrodul. Atunci am zis eu să încerc. Și mi-a plăcut”. Tatăl lui Angheluță e și el printre cei 2.400 de angajați ai șantierului naval din Galați. El este cel care și-a convins fiul să se angajeze.
Și părinții lui Daniel Pintilie tot pe șantierul naval lucrează. Pe lângă asta, însă, pentru Daniel a contat că aflase că e „o meserie de viitor”. Făcuse și el tot „profesionala”. Dar meseria adevărată a prins-o la locul de muncă. La fel și colegul lor mai tânăr, Gabriel Codreanu.

De fapt, cam ăsta e traseul urmat de majoritatea sudorilor de aici. O profesională fără mari perspective, apoi pregătire la cel mai înalt nivel, la centrul de formare profesională de la șantier. Pentru că sudura în domeniul naval este o meserie unde e nevoie de multă atenție, spune Pintilie. Și pe care, fără bani de materiale și seriozitate, nu o poți învăța, orice ai face. Adică fără ceea ce-i lipsește învățământului profesional de stat: resursele.

La școală, pe șantier

Pentru că există o criză de personal pe piața muncii, la șantierul din Galați, s-a dezvoltat, încă din 2007, un Centru de formare profesională. Aici, tinerii de la liceele profesionale (și nu numai), se pot specializa la locul de muncă. Elevii vin debusolați și dezamăgiți din școli. Dar, alături de meseriașii mai vechi, cum sunt Angheluță și colegii săi sudori, află că pot găsi un loc de muncă decent și în România (un muncitor la șantierul Galați poate câștiga între 2.000 și 4.000 de lei, în funcție de vechime).

Tinerii se pot specializa aici după ultimele tehnologii. În scurt timp, dacă se țin de treabă, pot participa și ei la concursuri internaționale de sudură.

Luminița Gherghe, șefa centrului de formare profesională, crede că toate competițiile la care participă sudorii sunt de fapt un prilej ca ei să înțeleagă că există realizări și dincolo de locul de muncă. „Îi mai ambiționează și pe alții să facă și altceva”. Anul trecut, i-a așteptat pe sudorii învingători de la Beijing cu flori, la aeroport. Ca pe marii campioni. A fost bucurie mare. „Să-i motivez, să-i ambiționez și pe ceilalți, poate că sunt mai mulți care au astfel de abilități, dar sunt timizi și nu se pot promova singuri”, spune profesoara de sudură.

Florin Spătaru, directorul de resurse umane de la șantierul Damen din Galați, e convins că astfel de concursuri sunt necesare pentru meseriași. Mai ales într-o țară ca România, unde fabricile găsesc specialiști din ce în ce mai greu. „Nu este ușor. Din anul 2005, când întreaga industrie a fost afectată de un val de plecări, ne-am dezvoltat centrele noastre de formare și cumva am înlocuit capabilitatea sistemului românesc de a forma noi meseriași. O parte din tinerii care ne-au trecut pragul au rămas în organizație, o parte au plecat, dar au căpătat un bagaj de cunoștințe și o calificare recunoscută nu numai în România, dar și în Europa”.

Unde sunt meseriașii de mâine?

Din 2007, de când s-a înființat centrul, până astăzi, peste 1.700 de tineri au absolvit „profesionala” de la șantier. Din care 450 sunt sudori. Sistemul e simplu. Cei care vin pe șantier merg în secțiile de producție sub îndrumarea unui mentor și, dacă fac față, rămân pe șantierul naval. Pot rămâne pe contract nedeterminat, în funcție de performanță.

Promisiunea unei angajări îi convinge să rămână. Pentru că atunci când ajung aici, de pe băncile școlii profesionale, moralul lor e la pământ. La fel și cunoștințele.

Când vin din școală, „nu sunt la nivelul șantierului”, recunoaște Luminița Gherghe. „Poate că ar mai trebui revizuite și programele în școlile de stat, au apărut multe procedee noi de sudare, poate ar mai trebui și cei care predau să mai participe la niște cursuri de upragadare a cunoștințelor. Și ar trebui mult mai multe materiale consumabile și aparate de sudare la nivelul celor din industrie”.

Dincolo de materialele care lipsesc din școlile profesionale de stat, mai e un gol greu de umplut în sistem: oamenii care știu deja meserie. „Aici totuși sunt oameni cu experiență, care au stat lângă fiecare din acești tineri. E puțin probabil ca în sistemul educațional, oricât de bine și de performant ar fi fost el, ar fi putut suplini un astfel de aport de cunoștințe”, spune Florin Spătaru.

Iar dacă autoritățile au stat ani de zile cu mâinile în sân, privind la prăbușirea învățământului profesional, oamenii de la șantier s-au dus inclusiv în mediul rural, ca să găsească tineri dispuși să muncească.

„Am făcut campanie cu directorul liceului de la Cudalbi (comună din județul Galați, unde este un liceu tehnologic – n.r.), am colindat aproximativ șapte localități, am discutat cu foarte mulți copii și rezultatul este că am înființat o clasă suplimentară într-o zonă în care aproape că nici nu se auzise de industria navală. N-aș ignora sistemul educațional de stat”.

Exodul sudorilor

Statisticile sunt însă neiertătoare. În ultimii zece ani, trei milioane de români au plecat din ţară. Printre ei, mulți specialiști în sudură. Nu e greu de înțeles motivul: potrivit datelor de pe piață, un sudor calificat şi cu doi-trei ani de experienţă în muncă poate avea un salariu de peste 2.000 de euro în statele europene.

O realitate pe care o cunosc și Daniel, Mihai, Virgil și Marius, toți patru abia ieșiți din școala profesională și elevi, în prezent, la Centrul de formare de la șantier. La școala de stat era cam pierdere de vreme, dau de înțeles băieții. „Păi, aveam două zile de practică pe săptămână, trei zile de cursuri normale. Nu aveam nici materiale, nici aparate”, descrie Virgil situația de la școală.

Dacă șantierul la va prelungi contractul, după terminarea cursurilor, tinerii se gândesc că ar putea să rămână în țară. Dacă nu, calea Europei le stă în față. „E mare diferență de bani”, dă din cap elevul Mihai, la gândul că un sudor poate câștiga peste hotare chiar și 10-15 euro pe ora de muncă.

Asta i-a tentat și pe mulți dintre tinerii ucenici pe care i-a instruit Florin Angheluță. Poate număra pe degete câți dintre meseriașii care i-au trecut în ultimii ani prin mână mai sunt în țară. „Au plecat în Suedia”, spune sudorul. „De ce am ales eu să rămân aici?”, se întreabă apoi. „E foarte greu de zis, sincer. Mulți pleacă. Sunt foarte puțini bani. Familia mă ține cel mai mult”.

Și pe sudorul Gabriel Codreanu tot familia îl ține în țară. Are doi copii. Deși recunoaște că viitorul e unul destul de tulbure, în România. „Aici, la noi, în țară, nu prea ai ce să muncești, ca să câștigi un ban mai mult. Mie mi-a plăcut meseria, de aia o fac”.

Nu este vorba doar de bani, adaugă colegul Daniel Pintilie. „Eu am și fost motivat aici să fiu cel mai bun. Am fost promovat pentru muncă de 14 ani în șantier. Și am ales să rămân. Însă dacă nu învățam aici, nu aveam aceeași șansă. Nu se întâmplă în școlile profesionale, ce se întâmplă în laboratorul ăsta de sudură, de exemplu, că de aici pornește totul. Aici înveți totul. Dar tineretul din ziua de azi, nu prea le stă gândul la muncă, puțini sunt care se gândesc să rămână aici. Nu au răbdare, vor să câștige un ban din prima. Că sudura este o meserie frumoasă!”.

Scenariu cu roboți

Potrivit asociației constructorilor din industria navală (ANCONAV), șantierele navale din România și subcontractorii lor ar produce cam 5% din PIB-ul național. Sunt mulți bani la mijloc, chiar dacă e un exod masiv al meseriașilor. Iar de meseriași va fi din ce în ce mai mare nevoie.

Este o industrie în continuă dezvoltare. Nu doar uman, ci și tehnologic. Printre halele șantierului, un tânăr inginer povestește că a fost recent cu o delegație în Olanda, unde s-a interesat cât ar costa să aducă roboți de sudură la șantier. „Sunt cam la 200.000 de euro unul”. Și atunci ce vor face toți oamenii ăștia dacă află că ar putea fi înlocuiți cu roboți?, vine întrebarea. Inginerul zâmbește. Perspectiva unui șantier robotizat e încă departe. „La cât de mult e de sudat, va fi mereu nevoie de oameni”.

Acest articol face parte din campania „România Meseriașă”, proiect realizat cu sprijinul OMV Petrom. Prin programul cu același nume, OMV Petrom susține învățământul profesional din România: își propune să aducă în prim plan importanța meseriilor în dezvoltarea țării noastre și să găsească soluții pentru educația viitorilor meseriași.