Faraoane!

O să cazi, faraoane, cu toate proptelele din lume.

O să cazi, faraoane, România n-o să fie feuda ta, România n-o să fie Coreea ta de Nord.

O să cazi, faraoane, pentru că nu am întâlnit încă niciun cetățean autonom în țara asta care să dea pe tine o ceapă degerată.

O să cazi, faraoane, oricâte pomeni ai împărți pe datorie.

O să cazi, faraoane, pentru că în țara asta nu sunt doar bugetari albi care vor să le meargă vechimea într-un etern weekend prelungit.

O să cazi, faraoane, cum au căzut toți dinaintea ta. Cum cad cei de pe lângă tine, huiduiți pe stadioane mai ceva ca arbitrii Diviziei A.

O să cazi pentru că dincolo de Nădlac nu exiști. O să cazi, faraoane, pentru că atârni pe la mesele puterii mari, ca un vânzător de lanterne.

Îți plac șobolanii, faraoane, am văzut. Te înțeleg. Atâtea slugi hoațe și proaste te-au deturnat de la destinul tău firesc: lucrător la deratizare în subsolurile de la Turnu Măgurele.

O să cazi, faraoane, pentru că nu suntem toți analfabeții tăi, he-he. O să cazi pentru că nimeni nu te iubește, o să cazi pentru că pe frică nu s-a întemeiat niciodată nimic durabil.

O să cazi, faraoane, pentru că n-ai luat Palatul Victoria în locație de gestiune ca pe un birt comunal din Teleorman.

O să cazi, faraoane, pentru că nu poți exista în afara Partidului Unic.

O să cazi, faraoane, o să ajungi la vorbitor și o să-ți vină tânăra de impecabile moravuri cu sufertaș.

O să cazi, faraoane, pentru că România e mai mult decât o tarla și nu suntem toți grăjdarii de la porcăria ta, o să cazi, faraoane, pentru că îți e frică să nu ți se vadă țăranul interior la fiecare pas, și tot ți se vede. Îți e frică să nu pierzi toată puterea asta pe care nu o meriți, și tocmai de aceea o vei pierde.

O să cazi faraoane, pentru că nu ai fost niciodată nimic mai mult decât un ingineraș repetent, un șmecheraș de provincie ridicat pe ruinele unor suflete moarte.

Și o să cazi, faraoane, o să cazi.

Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să

Ce ne enervează #21 – E prea puțin Ceaușescu

O ediție despre cum te amețesc alegerile astea mai tare decât tiribombele, despre cum faci bani cu nepoții, despre cum punem femeile să facă plozi pentru că țara are nevoie de trupuri, despre cum îți alegi consilierii fără să fii consiliată, despre competenții candidați AUR și SOS, dar și despre faptul că e prea puțin Ceaușescu în viața noastră politică, sau ce-o fi asta.