Diaspora. Sau România așa cum ar trebui să fie

Lăsând în urmă violențele, 10 august 2018 a fost ziua românilor întorși acasă. A milioanelor de oameni curajoși care au preferat să muncească din greu în străinătate, în loc să stea în țară și să vâneze o slujbă călduță într-o instituție de stat. Un dialog dintre un muncitor în Italia și un jandarm surprinde perfect acest clivaj. Muncitorul îi reproșează jandarmului lipsa de demnitate. Jandarmul acceptă, dar aduce în favoarea sa argumentul vârstei: „Dacă fac ceva, mă dă afară. Cine mă mai angajează pe mine la 41 de ani?“. Muncitorul aproape că-l urcă în avionul de întoarcere: „Hai cu noi în Italia. Nu moare nimeni de foame!“.

Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să

Ce ne enervează #21 – E prea puțin Ceaușescu

O ediție despre cum te amețesc alegerile astea mai tare decât tiribombele, despre cum faci bani cu nepoții, despre cum punem femeile să facă plozi pentru că țara are nevoie de trupuri, despre cum îți alegi consilierii fără să fii consiliată, despre competenții candidați AUR și SOS, dar și despre faptul că e prea puțin Ceaușescu în viața noastră politică, sau ce-o fi asta.