Definiția bucuriei

Dacă cineva ne va cere vreodată o definiție a bucuriei, vom avea răspunsul în acest scurt fragment video. Câteva doamne diagnosticate cu diverse forme de cancer se întâlnesc să alerge la cursa populară din cadrul Maratonului București, iar grupul lor gălăgios și exuberant, blând și pus pe șotii, străbate încet bulevardele orașului pentru a ne conduce către o revelație: nu e nimic peste bucuria de a fi în viață. Nu poți să concurezi cu așa ceva.

De 26 de ani, HOSPICE Casa Speranței întreține această bucurie. 26.000 de români au aflat, în acest timp, că mai sunt lucruri de făcut atunci când diagnosticul arată că nu mai e nimic de făcut. E un maraton pe care trebuie să-l alergăm împreună, oameni în putere și oameni în suferință. Acum, când statul pare mai degrabă concentrat să creeze legi care să îngreuneze activitatea organizațiilor caritabile, e timpul să ne arătăm susținerea față de cei care prețuiesc viața până în ultima ei secundă. Putem face asta printr-o donație (https://www.hospice.ro/doneaza) sau prin implicare voluntară (https://www.hospice.ro/voluntari/). Iar numărul de susținători înseamnă un număr mai mare de pacienți îngrijiți.

HOSPICE Casa Speranței a demarat campania „România fără hospice“ (www.romaniafarahospice.ro) pentru a ne face conștienți că avem cu toții dreptul la bucuria de a fi în viață.

Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să

Ce ne enervează #21 – E prea puțin Ceaușescu

O ediție despre cum te amețesc alegerile astea mai tare decât tiribombele, despre cum faci bani cu nepoții, despre cum punem femeile să facă plozi pentru că țara are nevoie de trupuri, despre cum îți alegi consilierii fără să fii consiliată, despre competenții candidați AUR și SOS, dar și despre faptul că e prea puțin Ceaușescu în viața noastră politică, sau ce-o fi asta.

Violența împotriva femeilor din politică a devenit doctrină națională: „Ești redusă la funcția ta de a face copii și de a produce plăcere”

Interviuri realizate de Recorder cu 16 politiciene, dar și hotărâri de instanță sau ale Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), arată că sexualitatea reprezintă tema cel mai des folosită în atacurile la adresa femeilor din politica românească: referințe la viol, la promiscuitate, la folosirea sexului pentru a obține o funcție, la infidelitate. Scopul e să le umilească și să le distrugă reputația.