“Am venit în România pentru un viitor mai bun”

Da, aceste vorbe sună ciudat pentru o țară din care, în ultimii ani, au plecat milioane de oameni. Însă dinamica sărăciei pe glob e o poveste complicată: în timp ce românii emigrează masiv către Occident, în Asia de sud-est România este văzută ca un tărâm al făgăduinței.

Confruntați cu o criză tot mai mare a forței de muncă, angajatorii români se văd nevoiți să aducă muncitori din țări îndepărtate precum Filipine, Vietnam sau Nepal.

Nepalezii sunt cel mai nou val de imigranți asiatici: câteva mii lucrează deja în restaurante și hoteluri din orașele mari ale țării, aduși prin agenții de recrutare. De ce vin aici? Pentru că în țara lor, pentru un job similar, ar primi în loc de salariu o masă caldă și cam atât. Nepalul are cu 10 milioane de locuitori mai mult decât România și un PIB de 13 ori mai mic. Așa ca un salariu de 400-500 de euro într-un restaurant bucureștean poate fi o motivație suficientă ca să îți lași familia la Kathmandu și să te muți 5.000 de kilometri mai încolo, într-un apartament din Militari, împreună cu alții ca tine.

Am petrecut câteva zile alături de Sagar și Ramesh, doi tineri veniți din Nepal în urmă cu aproape un an, și am înțeles că motivele pentru care și-au lăsat în urmă casa și familia nu difera cu nimic de cele ale milioanelor de români plecați la muncă prin Europa. Apartamentul lor din Militari ar putea să fie la fel de bine casa unor muncitori români din Madrid, Londra sau Torino. Doar că în loc de cimbru pentru sarmale, aici miroase a curry picant, mai ales în zilele libere în care nepalezii gătesc mâncare tradițională și vorbesc la telefon cu prietenii și familia.

Sagar și Ramesh spun că s-au obișnuit la noi. S-au obișnuit cu colegii, cu iernile în care au văzut pentru prima dată zăpada și cu bătrânii din bloc care îi ceartă că nu închid bine ușa la lift. La fiecare salariu trimit bani acasă și se gândesc la perioada petrecută în România ca la un sacrificiu pe care îl fac pentru copiii lor. Speră că ei vor avea parte de un viitor mai bun și că vor schimba Nepalul în bine.

Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să

Ce ne enervează #21 – E prea puțin Ceaușescu

O ediție despre cum te amețesc alegerile astea mai tare decât tiribombele, despre cum faci bani cu nepoții, despre cum punem femeile să facă plozi pentru că țara are nevoie de trupuri, despre cum îți alegi consilierii fără să fii consiliată, despre competenții candidați AUR și SOS, dar și despre faptul că e prea puțin Ceaușescu în viața noastră politică, sau ce-o fi asta.

Violența împotriva femeilor din politică a devenit doctrină națională: „Ești redusă la funcția ta de a face copii și de a produce plăcere”

Interviuri realizate de Recorder cu 16 politiciene, dar și hotărâri de instanță sau ale Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), arată că sexualitatea reprezintă tema cel mai des folosită în atacurile la adresa femeilor din politica românească: referințe la viol, la promiscuitate, la folosirea sexului pentru a obține o funcție, la infidelitate. Scopul e să le umilească și să le distrugă reputația.