Cu legea tăcerii pe masă, partidele și trusturile de presă au reușit să facă, în ultimii ani, o înțelegere perfectă. Politicienii alimentează constant sateliți ai televiziunilor de știri cu bani publici pentru servicii fictive sau la suprapreț, iar jurnaliștii uită că rolul lor e tocmai denunțarea unor astfel de practici.
Rezultatul acestui mecanism e foarte convenabil pentru partide. Vorbăria politicienilor în medii protejate ia locul chestionării lor în conferințe de presă deschise, iar ziariștii ajung să-și sufoce publicul cu monologuri ministeriale găunoase și vorbe goale.
Cât de departe se poate merge în complicitatea presă – politicieni și cât ne costă asta ne arată povestea banilor publici dosiți de partide în contracte confidențiale, reconstituită de jurnaliștii Recorder care au documentat în ultimele luni subiectul: Cristian Delcea, Victor Ilie și Mihai Voinea.
On the Record este un podcast săptămânal produs de Recorder și susținut de Banca Transilvania. Partener: Aqua Carpatica. Ne găsești pe toate aplicațiile importante: Apple Podcasts | Google Podcasts | Spotify. Avem și un cont dedicat de YouTube.