Peste 950 km de conducte groase (adică magistrale). Aproape 3.000 de kilometri de conducte mai subțiri. Și peste 1.000 de puncte termice. Așa arată, în cifre, rețeaua de termoficare a Bucureștiului.

Este a doua ca dimensiune din lume, după cea de la Moscova. Un labirint gigantic de țevi subterane, construit de regimul comunist între anii 1965 și 1990, a cărui întreținere necesita, pe vremuri, munca a peste 7.000 de oameni. Lăsată însă de izbeliște timp de 31 de ani, rețeaua clachează zi de zi, iar zeci de mii de locuitori rămân fără apă caldă și căldură.

Din totalul de peste 950 de kilometri de conductă magistrală, doar vreo 100 au fost înlocuiți după Revoluție, asta deși termenul de garanție pentru majoritatea acestor țevi a fost depășit de două ori. Fără investiții majore, rețeaua este cârpită, la fiecare avarie, de muncitorii Termoenergetica (fostul RADET), al căror număr s-a înjumătățit în ultimii 20 de ani.

Pentru aceștia, o zi de muncă obișnuită înseamnă o alergătură continuă de la o avarie la alta. De la primele ore ale dimineții, le sună telefoanele: „A crescut adaosul!”, se transmite. Adică undeva, pe traseu, o țeavă s-a spart și se pierde apă. Începe o cursă intensă de la un canal la altul. Instalatorii coboară în subteran, prin coridoare întunecate și mizerabile, ca să devieze, în regim de urgență, apa de la o conductă spartă peste noapte. Apoi sudorii peticesc, printre aburi și în temperaturi greu de suportat, țevile ruginite. După câteva ore de muncă grea, tot efortul este „răsplătit” cu vestea că țevile s-au spart între timp în altă parte a orașului.

Pare o situație imposibilă, frustrantă, iar remarcile bucureștenilor nemulțumiți care trec pe lângă locurile unde se lucrează la câte o avarie nu sunt deloc încurajatoare. „Lumea ne înjură pe noi, dar ar trebui să ne ridice statuie la cât muncim să întreținem rețeaua”, e de părere Cătălin Eftene, șeful unei echipe de instalatori pe care am însoțit-o pe parcursul unei zile de muncă.

Așa arată rețeaua de termoficare a Bucureștiului și aceștia sunt oamenii care „se luptă” zi de zi cu țevile sparte: