Costurile izolării. Cât va dura criza economică?

Cu ochii la economia care respiră greu, statele din Vestul Europei fac planuri pentru reducerea treptată a restricțiilor drastice. România nu e încă acolo, câtă vreme pandemia nu și-a atins vârful. După izolare urmează, însă, luni grele, de criză economică.

Ce vom găsi la întoarcere? Cât pot rezista companiile din România? Ce ne mai permitem să plătim, ca stat, în lunile care urmează și de ce criza de azi nu seamănă cu cea din 2009? Ne-a explicat Dan Bucșa, economistul-șef pentru Europa Centrală și de Est al UniCredit.

– „Scenariul cel mai bun e cel în care ne revenim destul de repede, vedem restricțiile eliminate gradual, dar într-un ritm destul de susținut, în așa fel încât în vară lucrurile să meargă bine în economie, firmele să înceapă să producă. Pentru a ajunge acolo, probabil că Romania va avea nevoie de cel puțin trei săptămâni în plus față de țările din Vest. Ăsta ar fi scenariul bun, în care economia mondială crește și, poate, la începutul lui 2022 ajungem la nivelul de activitate pe care îl aveam înainte de criză.

– „Trimestrul al doilea va fi greu. Încă nu am atins groapa. Groapa va fi undeva în lunile următoare. Ziceam de scenariul în care ne revenim lin, frumos, noi o numim o revenire în V, dar ea poate să fie și în U – adică groapa să dureze ceva mai mult -, poate să fie și în W – adică ne revenim, eliminăm restricții, se întoarce epidemia, numărul de cazuri crește, reimpunem restricții și atunci avem o groapă ceva mai mică după – și cea de care economiștii se tem cel mai tare este una în L – în care cădem și după aceea nu mai putem să ne revenim.”

– „Vom ieși din criză cu un stat mult mai implicat în economie. Vom ieși cu firme care vor avea nevoie de ceva timp pentru a-și reveni, vom ieși cu mai mult șomaj la nivel mondial. Vom ieși și cu dobânzi mai mici și cu foarte mulți bani disponibili în economie.”

– „Cât de repede putem să ne revenim depinde și de cât de puternice sunt firmele în fiecare țară. Și firmele din regiune, cele mai mici mai ales, spun că ar putea să reziste două- trei luni. Cele mai mari au mult mai multe lichidități la dispoziție și atunci probabil că pot să reziste mai mult”.

– „În România, plecăm dintr-un punct prost, pentru că am avut niște deficite enorme în anii trecuți. Noi, ca să cheltuim, trebuie să reducem alte cheltuieli. Asta se va întâmpla. De exemplu, eu nu cred că pensiile vor crește anul acesta cu 40%, nici pe departe. Dacă vor crește cu 40%, atunci Guvernul României nu se va mai împrumuta prea curând din străinătate și probabil ne vom pierde ratingul de țară; din investiție vom ajunge junk, și automat se va scumpi tot în economie. Tot.”

– „Toți vom acoperi costurile, toți vom pierde câte ceva. În momentul în care ne revenim, ar trebui să avem și un plan în față, fiecare dintre noi.”


Puteți asculta argumentația economistului Dan Bucșa apăsând butonul play al documentului audio de la începutul articolului.


On the Record este un podcast săptămânal produs de Recorder și susținut de Banca Transilvania. Ne găsești pe toate aplicațiile importante: Apple Podcasts | Google Podcasts | Spotify

Cele mai recente

Violența împotriva femeilor din politică a devenit doctrină națională: „Ești redusă la funcția ta de a face copii și de a produce plăcere”

Interviuri realizate de Recorder cu 16 politiciene, dar și hotărâri de instanță sau ale Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), arată că sexualitatea reprezintă tema cel mai des folosită în atacurile la adresa femeilor din politica românească: referințe la viol, la promiscuitate, la folosirea sexului pentru a obține o funcție, la infidelitate. Scopul e să le umilească și să le distrugă reputația.