Cum se organizează Biserica pentru sfințirea Catedralei: autocare cu credincioși și agapă la Marriott

Biserica Ortodoxă Română (BOR) se pregătește pentru cel important eveniment din istoria ei recentă: sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului, programată duminică, 25 noiembrie. Se anunță un eveniment grandios de la care conducerea BOR pare să-și dorească două lucruri: participarea unui număr cât mai mare de oameni care să-i reconfirme forța pusă la îndoială de eșecul referendumului pentru familie și mulțumirea sponsorilor și politicienilor care au pompat sume uriașe de bani pentru construirea catedralei.

Pentru îndeplinirea primului obiectiv, Biserica a mobilizat toate parohiile din țară, preoții fiind însărcinați să întocmească tabele cu enoriașii care vor să meargă la București. Și, pentru ca oamenii să fie cât mai ușor de convins, li se oferă și transport gratuit.

Arhiepiscopia Tomisului a trimis, săptămâna trecută, o circulară în care le punea în vedere preoților să înceapă întocmirea tabelelor și li se transmitea că vor fi obligați să suporte costul de închiriere al autocarelor.

„Ni s-a cerut să facem apel la predici pentru a convinge cât mai mulți oameni. Ne-au pus în vedere să achităm transportul și, din câte am înțeles, vor să strângă cel puțin 50 de autocare numai din județul Constanța”, ne-a povestit un preot din zonă.

Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, admite că Biserica se implică direct în transportul enoriașilor, dar spune că oamenii nu sunt urcați cu forța în autocare: „Nu confundați această situație cu ce se întâmplă în campanii electorale sau la mintinguri politice. Noi nu facem decât să-i sprijinim pe credincioșii care doresc să participe, am desemnat niște operatori care au autocare și i-am pus în legătură cu parohiile. Nu am cunoștință despre o directivă care îi obligă pe preoți să achite costurile de transport, dar și dacă plătește parohia, să știți că sunt tot banii credincioșilor. Parohia de unde plătește, nu tot de la credincioși? Ce-mi e că dau credincioșii banii în mână la șofer sau dacă, din donațiile lor, parohia plătește autocarul?”.

Situații similare s-au petrecut și în alte arhiepiscopii din țară, preoții fiind îndemnați prin SMS-uri sau prin circulare de la centru să mobilizeze cât mai mulți enoriași pentru sfințirea catedralei.

Slujba de sfințire va începe duminică la prima oră, așa că enoriașii din țară vor fi nevoiți să plece în creierii nopții spre Capitală pentru a ajunge la timp.

Agapă la cinci stele

Dacă oamenii de rând au fost lăsați în grija parohiilor din țară, persoanele importante au primit invitații speciale din partea Patriarhiei, semnate de însuși Preafericitul Daniel: „Dată fiind implicarea dumneavoastră în construirea Catedralei Naționale, vă invităm să participați la acest moment istoric al Ortodoxiei românești”.

Astfel de invitații au mers în special către persoanele și firmele care au oferit sponsorizări generoase pentru ridicarea catedralei, pe lângă slujba de sfințire aceștia fiind invitați și la o agapă festivă care va avea loc la hotelul Marriott, unul dintre cele mai luxoase din România.

În jurul evenimentului rămâne, însă, un mare semn de întrebare: unde vor sta zecile de mii de oameni veniți să participe la sfințire având în vedere că marea catedrală se află încă în stadiul de șantier?

Cu trei zile înainte de inaugurare și după opt ani de la începerea lucrărilor, Catedrala Mântuirii Neamului arată așa: un șantier imens și o catedrală ale cărei turle sunt învelite cu prelate poleite.

Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să