Cum se pot frauda alegerile la presiunea primarilor. Cazul Ciorani

Sistemul electoral din România s-a modernizat în ultimii ani și a preluat din țările occidentale multiple pârghii de control menite să prevină fraudarea alegerilor. Ele se lovesc, însă, în continuare de implacabila realitatea românească.

Un caz petrecut în comuna prahoveană Ciorani, la alegerile locale din 2020, s-a transformat într-unul din puținele dosare penale care vizează fraudarea alegerilor și în care o parte dintre cei implicați și-a recunoscut vinovăția și au acceptat acum să povestească, pentru Recorder, care a fost modul de operare.

Situația de la Ciorani scoate la iveală o slăbiciune importantă cu care sistemul electoral din România se confruntă mai ales în comunitățile rurale: presiunea pe care primarii o pot exercita asupra comisiilor din secțiile votare, populate adesea chiar cu oameni din primărie, față de care edilii se află într-o poziție de putere.

Reportajul video este disponibil mai jos.

SUSȚINE PROIECTUL RECORDER
DONEAZĂ PENTRU JURNALISM
Conținutul nostru este gratuit, însă n-ar fi posibil fără oameni care plătesc pentru el. Salariile jurnaliștilor, deplasările în țară și toate celelalte cheltuieli necesare pentru funcționarea unei redacții sunt susținute din donațiile cititorilor. Contribuie și tu!
Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să