REPORTAJ VIDEO. Diaspora la pachet

2.640 de kilometri. Atât îl desparte pe Andrei, un tânăr imigrant în Coventry, Marea Britanie, de casa părintească din Brusturi, județul Neamț. Și totuși, uneori, toți kilometrii ăștia se topesc într-o secundă.

Asta se întâmplă când Andrei intră în casa lui de cărămidă roșie dintr-o suburbie tipic britanică, desface mai multe rânduri de sacoșe și pungi și gustă din plăcintele făcute de mama lui în România.

De-abia ce le-a primit printr-un pachet. Coletul a trecut prin nouă țări până a ajuns la el. Mama i-a pus acolo și murături, și brânză, și vin de casă și inclusiv spirt medicinal, pe care niciodată nu-l găsește în farmaciile din UK.

Toate produsele astea tipic românești au venit pe autostrăzi, au trecut pe lângă marile capitale europene, s-au odihnit puțin prin tot felul de benzinării, au traversat Canalul Mânecii și au ajuns, în final, pe masa lui Andrei, din Coventry.

Iar Andrei e doar unul din zecile de mii de români din Diaspora care primesc pachet de acasă. E un fenomen: un adevărat „Drum al plăcintelor” se întinde, mai ales de Sărbători, din România până în țările în care au plecat românii să muncească.

Șoferii de microbuz care fac astfel de livrări cunosc traseele ca-n palmă. Ei sunt cei care văd cum bătrânii rămași singuri prin satele țării împachetează cu grijă ce au mai bun prin bucătării și, înainte de a pleca, îi roagă să le transmită copiilor să nu-și facă griji, că totul e bine. Tot șoferii sunt cei care, la celălalt capăt, văd cum se luminează chipurile obosite ale românilor care muncesc în ture de câte 12 ore când dau prin pachet de câte un măr cules din pomul de acasă.

Am urmărit drumul unui pachet trimis de Sărbători dintr-un sat din Moldova, până în Marea Britanie. Și am aflat că nu e vorba doar de o simplă sacoșă care pleacă din punctul A în punctul B. Ci de un gest de afecțiune care menține o punte către țară.

Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să

Ce ne enervează #21 – E prea puțin Ceaușescu

O ediție despre cum te amețesc alegerile astea mai tare decât tiribombele, despre cum faci bani cu nepoții, despre cum punem femeile să facă plozi pentru că țara are nevoie de trupuri, despre cum îți alegi consilierii fără să fii consiliată, despre competenții candidați AUR și SOS, dar și despre faptul că e prea puțin Ceaușescu în viața noastră politică, sau ce-o fi asta.

Violența împotriva femeilor din politică a devenit doctrină națională: „Ești redusă la funcția ta de a face copii și de a produce plăcere”

Interviuri realizate de Recorder cu 16 politiciene, dar și hotărâri de instanță sau ale Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), arată că sexualitatea reprezintă tema cel mai des folosită în atacurile la adresa femeilor din politica românească: referințe la viol, la promiscuitate, la folosirea sexului pentru a obține o funcție, la infidelitate. Scopul e să le umilească și să le distrugă reputația.