Domnul Olivian, învățătorul copiilor de la marginea satului

– Dar nici mama nu e acasă?

– Nu, au plecat amândoi părinții la muncă, în străinătate, se întorc peste trei luni.

Așa sună întrebările și răspunsurile din poveștile multor copii din România. Astăzi sunt, mai exact, 250.000 de copii în țara noastră care cresc fără unul sau ambii părinți acasă. Pentru mulți dintre ei, școala devine o sarcină neînțeleasă, iar temele o corvoadă la care nu au cui să ceară ajutorul. Peste 50.000 de copii din România abandonează școala anual, cei mai mulți fiind din mediul rural. Însă acest articol nu este despre probleme, ci despre soluțiile care au fost găsite. În comuna Breasta (județul Dolj), elevii din clasele primare care rămân singuri acasă, în grija bunicilor, sau cei care au dificultăți de învățare, primesc ajutor la teme și o masă de prânz la centrul „Școala după Școală”. Acolo, 40 de copii participă zilnic, după orele de curs, la activități de educație remedială și nonformală alături de învățătorul lor, Olivian Vașcu.

La nici 10 kilometri de Craiova se află Breasta, o comună cu aproape 4.000 de locuitori. Dar cine mai știe câți au mai rămas, de fapt? Cum ajungi în centru, gardurile sunt împânzite de anunțuri de angajare în Spania, la cules de zmeură, căpșune și afine.

Olivian Vașcu, învățătorul de la Școala din Breasta, este unul dintre cei care au ales să rămână în comună. Avea 19 ani când s-a angajat ca învățător, iar în curând împlinește 30 de ani de meserie, fără să dea vreun semn că ar fi obosit. Deși locuiește în Craiova și a primit mai multe oferte de angajare în școlile de la oraș, n-a vrut să renunțe la comuna de unde majoritatea adulților pleacă, pentru că a simțit că acolo e nevoie mai mare de eforturile lui. „La televizor se mai aude din când în când de olimpici, de cei care fac performanță la nivel înalt. Dar, pentru mine, performanța a fost ca în trei luni să îl fac pe copilul ăsta care la început nu putea să facă nicio literă singur, deși era clasa a doua, să scrie după dictare o propoziție de cinci cuvinte”, spune domnul învățător.

L-am găsit la centrul „Școala după școală”, unde performanțele exact așa se calculează: în adunări făcute corect, pe degete, și propoziții complete, scrise fără greșeală. „Toți îmi spun că nu se mai învață, lumea e dezamăgită, perspectiva e sumbră. Nu! Nu e adevărat! Dacă unui copil îi dai minim de bagaje, dar cu dragoste, și intri la sufletul lui, atunci poți scoate ce e mai bun din el”, ne explică Olivian Vașcu pe drumul dintre banca lui Gabriel, pe care l-a ajutat să-și despartă numele în silabe, și ultima bancă de la ușă, unde Fabrițio tocmai întrebase: „Domnu‘, e bine?”, cu caietul de matematică deschis. Îl vezi, apoi, imediat, la banca lui Mario, unde numără odată cu el, pe degete, până la 18 și apoi ajunge din nou în fața clasei, unde le vorbește copiilor despre soare și anotimpuri. De fiecare dată cu umor și cu răbdare, ca un domn Trandafir din povestea pe care o știm cu toții din clasele primare.

Așa arată un centru de educație remedială. Și, oricât de formal sau scorțos ar suna acest termen – „remedial” -, el cuprinde nevoia cea mai mare a copiilor din satele României: un mediu unde să poată recupera materia la care au rămas în urmă și unde să primească ajutor la teme. E o metodă care ar putea aduce o schimbare în lupta cu abandonul școlar, capitol unde suntem fruntașii Europei.

În Breasta, acest mod de lucru a dat rezultate. „Pentru că, un copil care ajunge să spună «Domnu‘, ce frumos a fost la școală azi», după ce acum câteva luni plângea când era scos la tablă, este o victorie pentru noi. Sau unul care învață să-și ceară scuze când își lovește un coleg la joacă și îl ajută să se ridice de jos, la fel, e ca o aterizare perfectă pe calul cu mânere, am reușit ceva”, ne povestește Olivian Vașcu în drum spre terenul de fotbal unde copiii fac zilnic activități care să le crescă încrederea în ei și să-i învețe să lucreze în echipă.

Într-o comunitate unde mulți copii se încalță doar când merg la școală, iar în rest aleargă prin curte în picioarele goale, când afară sunt 7, 8 grade, unde mulți dintre elevi nu găsesc un prânz cald când se întorc de la școală și unde părinții, copleșiți de treburile gospodăriei, nu mai au timp să se gândească și la temele copilului, un centru cum e „Școala după școală” e ca un colac de salvare.

Acest material a fost realizat cu sprijinul Fundației Vodafone România

Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să