Harta investițiilor locale din România

Am colectat date de la 93 de instituții centrale și locale și am adunat la un loc peste 14.000 de proiecte de investiții aflate în derulare pe teritoriul României în următorii doi ani, din fonduri locale, guvernamentale și europene. Scopul acestei inițiative este ca orice cetățean, din orice colț al țării, să poată verifica investițiile care se derulează în localitatea lui, de unde vin banii, cine îi administrează și care ar trebui să fie termenul de finalizare a fiecărui proiect.

Pentru realizarea acestei hărți, am scris, timp de mai multe săptămâni, sute de cereri oficiale, am dat zeci de telefoane de confirmare și am colectat date de la aproape 100 de instituții publice. Întrucât autoritățile statului au transmis cifrele în formate dintre cele mai diferite (pdf, docx, xls, text sau chiar prin viu grai), a fost nevoie de omogenizarea datelor într-un tabel cu peste 14.000 de intrări. O altă echipă de jurnaliști Recorder a gândit și a desenat reprezentarea grafică și interpretarea cifrelor.

În final, întreaga redacție a verificat toate datele din fiecare localitate și, în unele cazuri, a reconfirmat telefonic cu autoritățile locale veridicitatea sumelor din proiecte. Am făcut acest efort de transparentizare și digitalizare cu gândul la nevoile cetățenilor, preluând o sarcină pe care statul român întârzie să și-o asume. 

VEZI HARTA INVESTIȚIILOR LOCALE DIN ROMÂNIA

Cele mai recente

OUTSIDER POLITIC #15. Sorin Costreie: „Una-două, copiii scot cuțitul. Avem un caz pe zi de violență în școli”

În ultimul deceniu, Educația a fost condusă de „ministrul-genunche”, apoi de „ministrul-pamblică”, a preluat ștafeta „ministrul-pepsiglas”, iar de curând și-a încheiat mandatul și un ministru-cabotin, amator de versuri infantile despre văcuță și inteligență artificială.

Acum avem un ministru cu studii la universități de prestigiu, profesor de filosofia limbajului. Dar în ce măsură va deprinde și limbajul politic, predat de golănași cu studii la școala vieții, altfel spus, colegii săi de guvern?

Recorder