INVESTIGAȚIE RECORDER. Din nou pe urmele hoților de lemn

În ultimul an, problema tăierilor ilegale de lemn a creat un val de revoltă în spațiul public, iar noul guvern liberal și-a asumat eradicarea acestui flagel. Ce se întâmplă însă dincolo de acest zgomot de fond?

În pădurile României se exploatează în continuare ilegal, prin metode din ce în ce mai rafinate, cu complicitatea silvicultorilor și cu protecția politicienilor de la cel mai înalt nivel.

După investigația de anul trecut, din zona Bucovinei, am plecat din nou pe urmele hoților de lemn, de această dată în aria protejată din Munții Gurghiu (județul Mureș). Aici se află unul dintre cele mai mari ocoale silvice din zonă, care administrează peste 15.000 de hectare de pădure de stat.

Timp de mai multe luni, am monitorizat transporturile care ieșeau din pădure, am vorbit cu silvicultorii din sistem, i-am confruntat pe unii dintre patronii care taie în zonă și am obținut documente care atestă complicitatea instituțiilor statului la o catastrofă ecologică ce se desfășoară sub ochii noștri.

Am descoperit că o parte a silvicultorilor puși să apere codrul sunt în cârdășie cu hoții, așa că jaful se face în liniște, iar lemnul furat e legalizat odată ce iese din pădure.

Cei care refuză să intre în cârdășie cu mafia lemnului, că sunt simpli angajați sau șefi de direcție silvică, sunt luați la bătaie sau presați, prin influențe politice, să demisioneze.

Așa arată dezastrul din Munții Gurghiu:

În procesul de documentare am folosit informații de pe platforma termene.ro.

SUSȚINE PROIECTUL RECORDER
DONEAZĂ PENTRU JURNALISM
Conținutul nostru este gratuit, însă n-ar fi posibil fără oameni care plătesc pentru el. Salariile jurnaliștilor, deplasările în țară și toate celelalte cheltuieli necesare pentru funcționarea unei redacții sunt susținute din donațiile cititorilor. Contribuie și tu!
Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să