La căpătâiul generalului Vlad: „Sunt mândru că am fost securist!”

Un soare cald de octombrie și un stol de porumbei albi au privit de la înălțime funeraliile generalului Iulian Vlad, ultimul șef al Securității comuniste. Porumbeii au fost eliberați de către organizatori dintr-o cușcă înfășurată în tricolor. Soarele – așa cum celor prezenți le-a plăcut să creadă – a fost o consecință a caracterului și a patriotismului „care au caracterizat întreaga viață a marelui nostru dispărut”.

Slujba ținută în Cimitirul Militar Ghencea a fost cheia de boltă a acestor zile în care bucăți întregi din istoria recentă a României au fost rescrise de ziarele și de televiziunile patronate de apropiații generalului. În cinstea și mai ales în memoria lui, Securitatea care a omorât oameni, a distrus familii, a manipulat și a șantajat a devenit dintr-o dată curată. Iar Iulian Vlad, ultimul ei conducător, a devenit un erou.

Astăzi, în ultima zi, curtea cimitirului s-a umplut cu oamenii săi. Cei mai mulți îi fuseseră subordonați în vremea comunismului, foști ofițeri de Securitate joviali, înfășurați în parpalace decolorate mirosind a naftalină. Printre ei s-au amestecat discipolii din anii tranziției, capitaliști îmbrăcați în costume croite strâns, pe care generalul i-a luat sub aripa lui și i-a învățat cum să facă afaceri.

Fiecare și toți laolaltă și-au plecat capul în fața sicriului învelit în drapelul tricolor. Apoi s-au rostit discursuri în care generalul a fost onorat cu toate titulaturile posibile: „mentor”, „somitate”, „erou”, „patriot desăvârșit”, „mult venerat camarad”, „blând învățător”, “vrednic reformator”, “om care n-a făcut rău la nimeni”.

Pe alei, foștii ofițeri de Securitate depănau amintiri despre vremurile în care luau autorizație de la generalul Vlad ca să poată intercepta corespondențele oamenilor. Iar generalul era blând. „Nu interceptați”, le spunea. „Chemați-i la Securitate și vorbiți cu ei”. Ușor-ușor s-a trecut la ideea că nu doar generalul Vlad era bun, ci întreg sistemul de securitate al țării și, mai departe, tot angrenajul comunist pe care l-au clădit: se găsea servici, se găsea de mâncare, se dădeau case la oameni. „Sunt mândru că am fost securist”, ne-a mărturisit unul dintre acești ofițeri.

Când sicriul generalului a fost coborât în criptă, oamenii săi au cântat „Deșteaptă-te române”, imnul patriei pe care au servit-o cu toții. Câțiva dintre ei au avut grijă ca nimeni să nu poată înregistra aceste momente intime.

Apoi mulțimea s-a îndreptat către ieșire: bătrânii ofițeri fluturându-și parpalacele decolorate de timp, discipolii urcând în mașinile lor scumpe.

Generalul a rămas să își doarmă somnul de veci. Oamenii săi au ieșit pe poarta cimitirului și s-au răspândit printre noi, pierzându-se pe străzile aglomerate ale orașului.