Lungul drum spre normalitate: resuscitarea unei secții de terapie intensivă pentru copii

În rapoartele care monitorizează mortalitatea infantilă, România este mereu pe primele locuri în Uniunea Europeană. Din 1.000 de copii care se nasc la noi în țară, șase își pierd viața înainte să împlinească un an. Medicii din secțiile de neonatologie și de terapie intensivă pentru nou-născuți și părinții bebelușilor cu probleme grave se lovesc de zeci de ani de aceeași replică: „Nu mai sunt locuri”. Patru cuvinte care, în unele cazuri, fac diferența între viață și moarte.

De la începutul acestui an, nou-născuții cu probleme de sănătate din zona de sud-est a României sunt îngrijiți într-o secție modernă, refăcută de la zero și dotată cu cele mai performante echipamente medicale. Este vorba de secția de neonatologie a Spitalului Județean Constanța, care nu mai fusese renovată din 1968, anul în care a fost construită. 

Totodată, capacitatea secției a crescut de la 8, la 22 de locuri, deoarece în trecut s-a întâmplat frecvent să nu existe suficiente paturi pentru copiii care aveau nevoie de un loc la terapie intensivă. „Am fost nevoiți să refuzăm internarea unor copii pentru că nu erau locuri. Copii cu care nu știm ce s-a întâmplat…”, ne-a povestit medicul Monica Surdu, neonatolog la spitalul din Constanța. 

Am mers de mai multe ori la Constanța să surprindem felul în care secția de neonatologie s-a transformat radical, datorită unui efort comun făcut de trei ONG-uri: Fundația Vodafone, Dăruiește aripi și Inima Copiilor. Cele trei organizații au investit, în total, două milioane de euro, iar Consiliul Județean Constanța a finanțat achiziția de echipamente.

Acest material a fost realizat cu sprijinul Fundației Vodafone România

Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să