Minunata lume nouă în care le cerem telefoanelor să ne urmărească

Trăim vremuri în care țările caută să afle cum să folosească mai bine tehnologia pentru a supraveghea fiecare mișcare, fiecare întâlnire a oamenilor de pe stradă. I se spune protecție în pandemie, dar acum câteva luni ar fi fost de neconceput, cel puțin în state democratice.

China și Singapore au testat primele ideea, iar Australia și Norvegia au deja milioane de utilizatori care își  pun de bunăvoie telefoanele să îi monitorizeze ca să se poată întoarce la viața de dinainte. Franța, Germania și Marea Britanie vin din urmă, iar Apple și Google vor lansa în câteva zile o aplicație proprie care ne urmărește pentru a ne avertiza dacă ne-am apropiat de o persoană infectată cu SARS-CoV-2.

Vom fi obligați să acceptăm aceste aplicații? Ce vor afla serverele despre noi? Cine va avea acces la date? Ne-a ajutat în vreun fel inteligența artificială, până acum, în pandemie?

Invitatul acestui episod „On the record” este jurnalistul George Buhnici. Îl știți deja din podcastul #IDGLCC, de pe canalul lui de YouTube și de pe Cavaleria.ro.



On the Record este un podcast săptămânal produs de Recorder și susținut de Banca Transilvania. Ne găsești pe toate aplicațiile importante: Apple Podcasts | Google Podcasts | Spotify

Cele mai recente

Doctrina tăcerii. Pentru influență politică și bani publici, Biserica Adventistă tolerează în mijlocul ei un bărbat acuzat de abuz sexual de mai multe femei

Opt femei adventiste au declarat pentru Recorder că Daniel Țecu (60 de ani), influent personaj în lumea adventistă din România și din diaspora spaniolă, le-a agresat sexual, le-a violat, le-a hărțuit sau le-a atins fără consimțământul lor. Una dintre ele a spus că a fost agresată când avea 11-12 ani. Faptele reclamate de femei se întind pe o perioadă lungă de timp, de la mijlocul anilor ‘90 până în 2023.