Mitingul PSD de la Craiova. Cât de puternic este un partid care se prăbușește

Cu un lider speriat de pușcărie, cu sondaje care arată numai săgeți în jos, pedepsit public de familia sa politică europeană, măcinat de scandaluri interne și de sciziuni, Partidul Social Democrat vrea să demonstreze că este, încă, un partid mare.

Și este, într-adevăr, un partid mare. La Craiova a adunat peste 40.000 de membri și simpatizanți, de la oameni cu deficiențe de auz aduși să asculte discursuri, până la asistați șantajați cu „socialul” și mânați de la spate de primari, funcționari din instituțiile de stat deciși să-și păstreze locul de muncă, pensionari sperând la noi indexări și tineri veniți să facă bășcălie.

Cât de liberi și de conștienți de faptele lor sunt acești oameni puteți vedea în materialul video de mai jos. Vrând să arate cât este de puternic, Partidul Social Democrat a arătat, vineri, lumii întregi cât este de obosit și de vulnerabil. Cu demonstrații de forță făcute pe spatele unor oameni slabi și cu discursuri scrise parcă de scenariști de la Bollywood.

Când aduni oamenii de la marginea societății, nu te mai încurci cu ideologii sau programe. E mai simplu: transformi politica într-o telenovelă. Cu dușmanii din Occident care vor să ne asuprească, cu povești de dragoste și cu oameni răi care vor să se pună în calea iubirii. Pe scena de la Craiova, președintele celui mai mare partid din România și-a anunțat nunta și și-a tocmit nașii în fața electoratului fericit. A anunțat că se va căsători cu Irina. Dacă va vrea Dumnezeu să scape de pușcărie.

Un reportaj de: Andrei Udișteanu, Iulia Marin, Laurențiu Ungureanu și Cristian Delcea

SUSȚINE PROIECTUL RECORDER
DONEAZĂ PENTRU JURNALISM
Conținutul nostru este gratuit, însă n-ar fi posibil fără oameni care plătesc pentru el. Salariile jurnaliștilor, deplasările în țară și toate celelalte cheltuieli necesare pentru funcționarea unei redacții sunt susținute din donațiile cititorilor. Contribuie și tu!
Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să