Nicușor Dan și lupta dintre congregațiile a două biserici

Cei care s-au mirat, în ultimul timp, de încăpățânarea incasabilă pe care Nicușor Dan a afișat-o în chestiunea nepoziționării USR față de modificarea Constituției nu îl cunosc suficient de bine încât să știe că această încăpățânare este chiar materia lui constitutivă.

De pe urma ei, timp de zece ani, toți românii, fără să știe, au avut de câștigat, în vreme ce el, perfect conștient, a avut doar de pierdut.

Acceptând să trăiască într-o precaritate materială umilitoare, sacrificându-și profesia, renunțând la cei mai buni ani din viață, în ultimul deceniu, Nicușor Dan a arătat unei generații întregi – fără să țină predici, doar prin puterea exemplului – calea de urmat pentru a-și recupera țara din mâinile oligarhiei politico-financiare care ține captivă România.

A făcut demonstrația faptului că, fără bani, fără cunoștințe juridice sofisticate, exclusiv prin forța lui intelectuală, un singur individ se poate așeza, ca la un uriaș simultan șahistic, în fața celor mai proeminente figuri ale mafiei și le poate sabota, rând pe rând, întreprinderile.

Ani după ani, a trăit într-un șantier de procese, deschizând zeci de acțiuni judiciare în paralel, împotriva celor mai venale și mai primitive figuri ieșite din întunericul insondabil al lumii românești; salvând parcuri, clădiri de patrimoniu; terenuri de sport; fiind singurul sprijin al cetățenilor care se trezeau, dintr-o dată, în ambuscada unor interese economice zdrobitoare.

A fost, prin asociația sa, „Salvați Bucureștiul”, șoferul, brancardierul și doctorul singurei ambulanțe care putea fi chemată ori de câte ori un sinistru imobiliar se abătea asupra orașului, prefăcând arhitectura veche în pudră de talc sau transformând parcurile în exploatații forestiere.

Nu a așteptat niciodată vreo recompensă. Nu s-a lăudat nimănui cu ce face, nu le-a reproșat celorlați că îl lasă singur.

Și-a condus activitatea în tăcere, cu o tenacitate de explorator arctic, ascultând doar de imboldurile propriei conștiințe, câștigând, pierzând, plătind, fără să îl știe nimeni.

Cei nefamiliarizați cu activitatea unui ONG ar putea ignora un detaliu esențial în ceea ce îl privește.

Spre deosebire de alți oengiști, care și-au transformat asociațiile non-profit în afaceri care le asigură o existență prosperă – adjudecându-și, în mod eficient, luxul vieții materiale și pozând, în același timp, cu diadema dezinteresată a societății civile pe cap – ONG-ul lui Nicușor Dan a fost doar un vehicul juridic pe care l-a folosit ca să poată lupta cu cei care desfigurau orașul său de adopție.

Și-a risipit cu Asociația „Salvați Bucureștiul” – nu și-a câștigat – banii proprii.

Cei care citesc șirul acestor fraze encomiastice s-ar putea întreba dacă nu cumva Nicușor Dan a murit, iar în fața lor curg, acum, rândurile unui panegiric, la finalul căruia vor afla, în sfârșit, locul și data la care se va ține slujba de înhumare.

Nu ne-am informat în mod expres în această direcție, dar, din câte cunoaștem, deși pe dinafara partidului pe care l-a creat, Nicușor Dan se află – aparent, bine-mersi – în viață.

În caz că textul sună laudativ, asta se întâmplă doar pentru că genul jurnalistic obligă cuvintele să reflecte cât mai fidel realitatea.

Laudele se încheie însă aici, unde se termină activitatea non-guvernamentală a lui Nicușor Dan și începe cea politică.

Ca președinte al USR, a făcut greșeli multe și costisitoare, cea mai însemnată dintre ele fiind, probabil, chiar pretenția lui de a deține o astfel de funcție națională, pentru care este lipsit de orice înzestrare nativă.

Alta a fost cea de a se opune intrării lui Dacian Cioloș în partid, încălcând principala promisiune electorală a USR: aceea că va fi o arcă în care își vor găsi locul toți oamenii integri și competenți din societate.

Iar alta, înrudită cu primele două, lipsa de preocupare pentru a atrage în USR personalități puternice cărora li s-ar putea atribui, în mod realist, rolul de locomotive ale acestei formațiuni politice.

Din cauza acestor greșeli, s-a ajuns la structura atomizată pe care partidul o are astăzi astăzi, la vacarmul de voci prin care comunică cu alegătorii și la crizele de isterie colectivă pe care le traversează, făcând posibil spectacolul tragi-comic al alegerilor din luna mai și al demisiei sale, la doar câteva săptămâni după ce fusese ales președinte.

Nu a greșit însă când a decis să țină partidul departe de dezbaterea pentru modificarea articolului 48 din Constituție, împiedicând, astfel, amestecarea USR cu congregațiile de fanatici ale celor două „biserici” care se luptă astăzi pe câmpul pustiu al ideologiei: „Biserica Ortodoxismului Românesc” și „Biserica Corectitudinii Politice”, fantomele – vivace, populare – ale legionarismului și comunismului din secolul trecut.

Fie că năzuiesc, maladiv, la întoarcerea către utopicul „fond originar românesc”, fie că inventează, maniacal, categorii sociale antagonice – cu „discriminații” și „discriminatorii” de rigoare – amândouă vor să le impună semenilor lor propriile vederi asupra vieții, cultivând raționamente care se aseamănă uneori cu simptomele unor boli mintale.

USR s-a manifestat deja de două ori împotriva a ceea ce reprezintă uriașa amoebă civică intitulată „Coaliția pentru Familie”: a fost singurul partid care a votat, în majoritate, contra organizării referendumului pentru modificarea Constituției (15-6) și singurul partid care s-a pronunțat, în cvasiunanimitatea conducerii sale (77-1), pentru adoptarea legii parteneriatului civil.*

Ce ar mai putea face un partid de 8 la sută, astăzi, în luna a opta a irespirabilei ere Liviu Dragnea? Campanie electorală în care să meargă, din casă în casă, și să le predice țăranilor dreptul natural al cuplurilor homosexuale de se căsători la Starea Civilă?

Și oare cum s-ar putea motiva existența nu doar a dreptului persoanelor de același sex de a avea un cadru juridic care să le protejeze conviețuirea, ci și a dreptului lor de a intitula această conviețuire „căsătorie”?

În caz că PSD va da drumul acestui referendum-diversiune, implicarea activă a USR în tabăra care se războiește cu modificarea Constituției chiar ar putea avea un efect opus celui scontat.

Dând corp fizic „amenințării cu homosexualizarea României”, USR ar putea speria păturile needucate sau conservatoare ale societății și le-ar putea mobiliza pentru vot, ridicând prezența la urne dincolo de pragul de 30% și contribuind, astfel, la validarea referendumului.

Dar partidul salvatorilor a făcut deja toate gafele din lume. De ce să nu își ia avânt și să o încerce și pe aceasta?

*Referendumul vizează doar definiția pe care familia o are în Constituție, dar „Coaliția pentru familie”, în marea ei grijă pentru păstrarea tradițiilor, duce, în paralel, și un lobby împotriva apariției unei eventuale legi a parteneriatului civil.