În timp ce ecranele se umplu de conspirații post-electorale, România s-a trezit a doua zi după locale într-o realitate care n-ar trebui ignorată: are o nouă generație de alegători. E o generație în alt sens decât cel al împărțirii pe vârste la care se uită statisticile. E o mulțime de oameni care, fără a fi vocali sau fără a ține pancarte, au votat cu speranță. Nu împotriva răului absolut, cum au ales la europarlamentare, ci pentru mai binele pe care și-l închipuie alături de oameni ca ei, mânați mai mult de indignare decât de aburii puterii.

Doar că acest electorat e din nou cu un pas înaintea politicienilor. Partidele mai noi sau mai vechi le-au dat puține opțiuni acestor încăpățânați care refuză să plece sau să se ascundă în spatele lozincii „Sunt toți la fel”. Și acolo unde le-au avut, oamenii le-au îmbrățișat în ciuda tuturor previziunilor că niște cvasinecunoscuți, fără rețele de partid puternice și fără televiziuni, n-au nicio șansă.

Dominic Fritz, Allen Coliban și Elena Lasconi sunt acum primari. Am stat de vorbă cu ei ca să vedem cum înțeleg politica – dacă înjurătura de campanie și finanțările obscure pot deveni istorie, dacă votantul de oraș își va putea vedea mai departe primarul pe stradă, vorbindu-i, de la egal la egal, pe numele mic. Și dacă acest val nou se poate transforma curând într-o nouă generație de oameni politici, indiferent de partidul din care provin.

On the Record este un podcast săptămânal produs de Recorder și susținut de Banca Transilvania. Ne găsești pe toate aplicațiile importante: Apple Podcasts | Google Podcasts | Spotify. Avem și un cont dedicat de YouTube.

Cele mai recente

Doctrina tăcerii. Pentru influență politică și bani publici, Biserica Adventistă tolerează în mijlocul ei un bărbat acuzat de abuz sexual de mai multe femei

Opt femei adventiste au declarat pentru Recorder că Daniel Țecu (60 de ani), influent personaj în lumea adventistă din România și din diaspora spaniolă, le-a agresat sexual, le-a violat, le-a hărțuit sau le-a atins fără consimțământul lor. Una dintre ele a spus că a fost agresată când avea 11-12 ani. Faptele reclamate de femei se întind pe o perioadă lungă de timp, de la mijlocul anilor ‘90 până în 2023.