Aerul din România e, de la an la an, tot mai greu de respirat. În marile orașe, ne obișnuim deja cu alertele aplicațiilor mobile care ne îndeamnă deseori să închidem fereastra ori cu inexplicabilele puncte roșii de pe harta poluării, seara târziu sau la sfârșit de săptămână. Și, în timp ce miniștri sau primari dau vina pe meteorologie, Bucureștiul a ajuns capitala incendierilor neelucidate de deșeuri și a gulerelor albe care protejează transportatorii ilegali de gunoi.

Octavian Berceanu era, acum 15 ani, șef de ocol silvic. A plecat de la stat la privat, apoi în activismul de mediu. Protestele pentru Roșia Montană din 2013 și 2014 l-au adus, doi ani mai târziu, cu un picior în politica locală și cu altul în gropile de gunoi pe care le-a luat la pas cu echipe de televiziune sau de unul singur, filmând cu telefonul mobil ilegalitățile de sub ochii autorităților. Acum, după trei ani în Consiliul General al Municipiului București, pe listele USR, e la un pas de a fi numit șef al Gărzii Naționale de Mediu.

În așteptarea semnăturii premierului Cîțu, Octavian Berceanu povestește cum a început, ca activist, să investigheze misterele poluării din jurul Capitalei și cum a fost trimis la plimbare de fostul ministru al Mediului, Costel Alexe, ori de câte ori i-a sesizat complicitatea autorităților cu mafia gunoaielor. E o poveste reală despre firme necontrolate, comisari de mediu care se uită în altă parte și profit politic.

FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

On the Record este un podcast săptămânal produs de Recorder și susținut de Banca Transilvania. Partener: Aqua Carpatica. Ne găsești pe toate aplicațiile importante: Apple Podcasts | Google Podcasts | Spotify. Avem și un cont dedicat de YouTube.

Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să