O zi de iarnă printre oamenii străzii

În București sunt aproximativ 5.000 de persoane fără adăpost. Aceasta este o estimare care nu a mai fost actualizată de autorități din anul 2010 – parțial pentru că este dificil să organizezi numărătoarea unor persoane care, practic, nu mai au documente de identitate sau domiciliu stabil, iar apoi pentru că, efectiv, nu a interesat pe nimeni.

Ei sunt „cei mai săraci dintre cei săraci”, după cum îi numesc asistenții sociali, iar planul autorităților pentru această categorie este inexistent. În afară de câteva ONG-uri care le oferă mese calde, îmbrăcăminte, consiliere sau ajutor medical direct în stradă, o persoană fără adăpost nu are unde să apeleze pentru a cere orice fel de ajutor. Asta chiar dacă – oficial – primăriile au adăposturi de noapte. Oamenii străzii se feresc de ele și spun că, în urma experiențelor trăite acolo, preferă viața pe stradă. Chiar și în nopțile geroase de iarnă, când temperaturile de afară ajung să fie imposibil de suportat.

În astfel de nopți, când termometrele înregistrează -10 grade Celsius, unii oameni ai străzii – cei care au „norocul” să fie găsiți de vreo ambulanță – ajung prin saloanele spitalelor de urgență. Acolo se trezesc buimaci și li se dă verdictul tranșant că urmează să-și piardă o mână sau un picior, din cauza degerăturilor. Iar dacă după externare refuză instituționalizarea în vreun centru de stat, perspectiva este întoarcerea din nou în stradă, unde ciclul sărăciei extreme se reia.

Am petrecut o noapte, pe teren, alături de asistenții sociali care se ocupă, în stradă și în spitale, de persoanele fără adăpost. Și am încercat să surprindem câteva secvențe nefardate din viața pe care o duc acești oameni „invizibili” pentru statul român și pentru mulți dintre noi.

Acest material a fost realizat cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene în România. Conținutul lui nu reprezintă poziția oficială a Reprezentanței Comisiei Europene în România. Recorder își asumă integral veridicitatea informațiilor prezentate, precum și responsabilitatea pentru documentarea și publicarea lor.

Citește mai mult despre Platforma europeană pentru combaterea fenomenului lipsei de adăpost.

Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să