O zi din viața unui macaragiu

Acum zece ani, Radu Costache, un tânăr din Oltenița care studia Dreptul la o facultate particulară, se afla în fața unei decizii dificile: fie făcea rost de o sumă mare de bani ca să-și poată continua studiile, fie rămânea pe șantier, unde muncea, când și când, pentru a putea să se întrețină. „Familia mea nu avea bani, mă ajuta cum putea. Și am zis că ce-i în mână nu-i minciună și că nu e cazul să-mi fie rușine de muncă”, spune Radu Costache. A ales să rămână pe șantier și de atunci nu s-a mai uitat înapoi.

Patronul firmei de construcții pentru care lucra a văzut că se descurcă și a decis să-l sprijine plătindu-i cursurile de macaragiu. Acolo Radu a învățat cum se operează o macara de mare tonaj.

De atunci, urcă zi de zi 170 de trepte de fier înguste, până sus, în cabină. De acolo, timp de opt ore, dirijează utilajul de peste 60 de metri înălțime, care poate ridica greutăți de până la 10 tone.

„Când m-am apucat de asta, îmi plăcea că macaragiii nu veneau pe șantier în salopetă și cizme. Și că munceau mai mult cu capul, nu făceau doar muncă fizică”, povestește Radu Costache ce l-a atras la meseria de macaragiu.

Nu oricine poate opera o macara. Întâi de toate, dacă ai rău de înălțime, e clar că nu e pentru tine. Apoi, trebuie să știi cum să manevrezi brațul macaralei, trebuie să calculezi mișcările cu atenție, în funcție de vreme și de direcția vântului. Și trebuie să ai nervi de oțel când de la sol se țipă, prin stație, zeci de comenzi și trebuie să plasezi, aproape milimetric, obiecte în zone unde nu ai deloc vizibilitate. Însă toate aceste dificultăți vin și cu avantaje, meseria de macaragiu fiind una foarte bine plătită.

În ultimul an, am început să înțelegem mai bine importanța meseriilor pe care înainte le treceam cu vederea și valoarea muncii din spatele lor. Continuăm seria de reportaje despre aceste meserii care merg înainte chiar și atunci când lumea se oprește în loc. Am petrecut o zi pe șantier alături de un macaragiu. Și am aflat că munca lui implică mult mai mult decât „să tragi de două manete”.

Acest material a fost realizat cu sprijinul OLX – Locuri de muncă

Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să