Prima tabără pentru copiii din Ferentari

Este duminică dimineața și, în fața Școlii 136 din Ferentari, șase copii îl așteaptă timizi pe domnul Valeriu. E pentru prima oară în viața lor când vor merge în tabără și au emoții. „Mie îmi e cel mai frică că nu mă voi descurca la teatru,” spune Vali, un băiat de 9 ani care cinci zile mai târziu dansa în fața camerei de filmat costumat în Hulk.

Domnul Valeriu apare la volanul unui microbuz verde, iar copiii se urcă unul câte unul în mașină, nerăbdători să ajungă la Casa Bună.

Sunt deja 11 ani de când Valeriu Nicolae încearcă să le ofere o șansă la educație copiilor din familiile defavorizate din Ferentari. A început cu activități de week-end organizate la Școala 136, unde voluntarii le ofereau copiilor meditații. Apoi a cumpărat o casă și, pe lângă meditații, a adăugat ședințe de consiliere și suport emoțional. În timp, la Casa Bună – așa cum au numit-o copiii – s-a format o comunitate și, începând din această primăvară, Valeriu Nicolae organizează tabere de o săptămână. Până la toamnă vor fi în total zece tabere, în care vor ajunge 60 de copii.

Aici, ei urmează un program gândit special pentru ei: studiază, fac sport și se joacă împreună. Tabăra are un program zilnic în care, pe lângă activitățile distractive, copiii participă împreună cu voluntarii la treburile zilnice ale casei. Gătesc, pun masa, fac curățenie și învață să colaboreze și să se ajute unii pe alții. „Eu mă ghidez după o chestie a lui Aristotel, care spunea că nu suntem ceea ce suntem, suntem ceea ce facem. Și dacă ai rutine de excelență atunci devii excelent,” spune Valeriu Nicolae.

Am participat la prima tabără organizată de Casa Bună și am putut vedea cât de repede se adaptează copiii la această rutină în care sunt învățați să viseze și să aibă încredere în ei.

Acest material a fost realizat cu sprijinul JYSK România, care a inițiat și organizat taberele de la Casa Bună.

Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să

Ce ne enervează #21 – E prea puțin Ceaușescu

O ediție despre cum te amețesc alegerile astea mai tare decât tiribombele, despre cum faci bani cu nepoții, despre cum punem femeile să facă plozi pentru că țara are nevoie de trupuri, despre cum îți alegi consilierii fără să fii consiliată, despre competenții candidați AUR și SOS, dar și despre faptul că e prea puțin Ceaușescu în viața noastră politică, sau ce-o fi asta.

Violența împotriva femeilor din politică a devenit doctrină națională: „Ești redusă la funcția ta de a face copii și de a produce plăcere”

Interviuri realizate de Recorder cu 16 politiciene, dar și hotărâri de instanță sau ale Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), arată că sexualitatea reprezintă tema cel mai des folosită în atacurile la adresa femeilor din politica românească: referințe la viol, la promiscuitate, la folosirea sexului pentru a obține o funcție, la infidelitate. Scopul e să le umilească și să le distrugă reputația.