Profesoara care-i ajută să viseze pe elevii din satele sărace

Misiunea unui profesor nu se oprește doar la lecția pe care o scrie pe tablă și – oricât ne-am lăsa influențați de vremuri – nici la abilitatea de a stabili o conexiune prin Zoom sau prin Google Classroom.

Daniela Cristea a înțeles asta încă din primii ani de carieră. Era 1989, chiar înainte de prăbușirea comunismului, și morișca repartițiilor a aruncat-o la școala din Valea Mare, un sat din județul Vaslui. A hotărât să rămână aici, convinsă că poate face mai mult decât niște ore de fizică și chimie. „Copilul trebuie să învețe la școală și lucruri care n-au legătură cu materia și care-l pregătesc pentru viață. Acesta a fost principiul după care m-am ghidat mereu”, spune Daniela Cristea.

Și unde să fie nevoie de astfel de lecții dacă nu într-un sat sărac în care copiii nu sunt întrebați niciodată ce vor să facă cu viața lor. Daniela Cristea organizează în timpul ei liber ateliere de dezvoltare personală cu elevii din Valea Mare, pe care îi sprijină să-și aleagă un drum în viață.

Face asta de 30 de ani, timp în care a ascultat planurile de viață a generații și generații de copii. I-a încurajat să-și urmeze visurile și le-a explicat ce dificultați vor avea de înfruntat.

Am mers la Valea Mare, să aflăm povestea profesoarei Daniela Cristea și asistăm la unul dintre atelierele ei.

Acest material este susținut de World Vision România, care îi sărbătorește pe eroii neștiuți, acei oameni obișnuiți care de-a lungul timpului au făcut lucruri extraordinare. 

Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să

Ce ne enervează #21 – E prea puțin Ceaușescu

O ediție despre cum te amețesc alegerile astea mai tare decât tiribombele, despre cum faci bani cu nepoții, despre cum punem femeile să facă plozi pentru că țara are nevoie de trupuri, despre cum îți alegi consilierii fără să fii consiliată, despre competenții candidați AUR și SOS, dar și despre faptul că e prea puțin Ceaușescu în viața noastră politică, sau ce-o fi asta.