Protestul medicilor tineri care n-au plecat încă din România: „Dar pacienții de ce nu ies cu noi în stradă?“

Cea mai pe bune dezbatere pe tema sistemului medical din România s-a petrecut duminică seară, în fața Ministerului Sănătății. 50 de tineri, medici rezidenți sau studenți în ultimii ani la Medicină, au venit să protesteze față de creșterea mincinoasă a salariilor (de fapt au crescut în tandem cu numărul orelor de muncă). Oamenii în mâinile cărora ne punem viața cer să li se dea și în 2018 bonuri de masă, vor să nu strângă din dinți când își cumpără o pereche de adidași, vor ca gărzile să fie plătite, vor ca în timpul gărzilor chiar să învețe câte ceva, nu să le spună profesorul înainte de culcare „Mă trezești numai dacă intră cineva în stop“, vor un program de muncă care să nu-i oblige să stea câte 30 de ore fără pauză în spital.

Protestul a fost unul tăcut. Nu s-a scandat nimic. S-a stat așa, pe cafele și țigări, și s-a vorbit. Iar jandarmii, simțind pericolul pe care-l reprezintă tinerii medici, i-au închis într-un țarc, cu garduri de fier.

S-au atins teme dureroase, cum ar fi metodele învechite după care sunt obligați să învețe în școala românească de medicină. Mulți dintre ei veniseră la protest direct de la examenul de rezidențiat, unde testele au fost corectate după grile greșite, iar recorectarea lucrărilor lasă acum loc pentru multe suspiciuni. Toate aceste piedici, toate defecțiunile sistemului îi fac pe mulți dintre tinerii din țarc să înceapă cursuri intensive de norvegiană, franceză, germană.

„Te gândești să pleci?“

„Nu neg“

Ce-i mai ține aici? Comoditatea, familiile, poate un pic de dragoste de țară și de oamenii din ea. La finalul protestului, o tânără a întrebat: „Dar unde sunt pacienții, de ce nu sunt niciodată alături de noi?“. „Pentru că s-au săturat să fie tratați ca ultimul jeg“, a răspuns cineva. Există speranță.

SUSȚINE PROIECTUL RECORDER
DONEAZĂ PENTRU JURNALISM
Conținutul nostru este gratuit, însă n-ar fi posibil fără oameni care plătesc pentru el. Salariile jurnaliștilor, deplasările în țară și toate celelalte cheltuieli necesare pentru funcționarea unei redacții sunt susținute din donațiile cititorilor. Contribuie și tu!
Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să

Ce ne enervează #21 – E prea puțin Ceaușescu

O ediție despre cum te amețesc alegerile astea mai tare decât tiribombele, despre cum faci bani cu nepoții, despre cum punem femeile să facă plozi pentru că țara are nevoie de trupuri, despre cum îți alegi consilierii fără să fii consiliată, despre competenții candidați AUR și SOS, dar și despre faptul că e prea puțin Ceaușescu în viața noastră politică, sau ce-o fi asta.

Violența împotriva femeilor din politică a devenit doctrină națională: „Ești redusă la funcția ta de a face copii și de a produce plăcere”

Interviuri realizate de Recorder cu 16 politiciene, dar și hotărâri de instanță sau ale Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), arată că sexualitatea reprezintă tema cel mai des folosită în atacurile la adresa femeilor din politica românească: referințe la viol, la promiscuitate, la folosirea sexului pentru a obține o funcție, la infidelitate. Scopul e să le umilească și să le distrugă reputația.