După 11 zile de tiruri cu rachete, israelienii s-au trezit joi fără sunetul obișnuit al sirenelor de avertizare care să-i trimită în adăposturi. Doar că liniștea n-a durat decât opt ore. Ceea ce părea semnul de încetare a focului în cel mai sângeros conflict al ultimilor șapte ani dintre gruparea militară Hamas și statul israelian s-a dovedit atunci doar un respiro.

Dar înainte să se termine ziua, Israelul a cedat la presiunile internaționale și a decis încetarea unilaterală a focului. Hamas a acceptat armistițiul, însă rămâne cu mâna pe trăgaci.

Întors deja pe toate părțile în lume, conflictul e mult mai mult decât suma unor zile de război, mii de rachete, sute de morți și alte mii de răniți, inclusiv copii. Încercăm să-l înțelegem azi, de la a descifra simboluri culturale până la forța Hamas, cu un corespondent de război. Pasionată de spațiul islamic, Carmen Gavrilă este jurnalist de politică externă și a fost, din 2004, trimis special al Radio România în Fâșia Gaza și în țările din Orientul Mijlociu. Am stat de vorbă cu puțin înainte ca tirurile de rachete să înceteze.

FOTO: MEDIAFAX FOTO/ AP/ Hatem Moussa

On the Record este un podcast săptămânal produs de Recorder și susținut de Banca Transilvania. Partener: Aqua Carpatica. Ne găsești pe toate aplicațiile importante: Apple Podcasts | Google Podcasts | Spotify. Avem și un cont dedicat deYouTube.

Cele mai recente

Doctrina tăcerii. Pentru influență politică și bani publici, Biserica Adventistă tolerează în mijlocul ei un bărbat acuzat de abuz sexual de mai multe femei

Opt femei adventiste au declarat pentru Recorder că Daniel Țecu (60 de ani), influent personaj în lumea adventistă din România și din diaspora spaniolă, le-a agresat sexual, le-a violat, le-a hărțuit sau le-a atins fără consimțământul lor. Una dintre ele a spus că a fost agresată când avea 11-12 ani. Faptele reclamate de femei se întind pe o perioadă lungă de timp, de la mijlocul anilor ‘90 până în 2023.