În timp ce lasă impresia unei dispute aprige pe cotele de impozitare, partidele de guvernământ își împart în aceste zile, în perfectă armonie, banii pentru investițiile locale cu care vor ieși peste doi ani să ceară voturi. Ca să nu-i se mai spună PNDL, mai vechiul program din vremea lui Liviu Dragnea a primit un nume nou, dar problemele lui esențiale rămân aceleași.
Septimius Pârvu coordonează, la Expert Forum, programul legat de clientelism politic și monitorizează atent investițiile locale finanțate din bani guvernamentali. În acest episod, punem cap la cap tarele vechiului PNDL cu primele semne date de noul Program „Anghel Saligny” și încercăm să explicăm ce poate face fiecare dintre noi pentru a urmări cum se vor cheltui cele 65 de miliarde de lei înaintea următoarelor alegeri.
Câteva idei din acest episod:
Ilustrarea șpăgii. „PNDL nu mi se pare numai un program în sine, adică unde se termină PNDL se termină discuția. E vorba de un comportament aici, e vorba de modul în care funcționează societatea, de fapt. Mi se pare că PNDL-ul este o ilustrare foarte bună a șpăgilor, a proiectelor făcute cu «las´, că merge și așa». Cred că e important să se discute pentru că, dacă-l băgăm sub preș, nu se rezolvă problema de la sine.”
Împărțirea banilor. „Tocmai s-au făcut alocările pe județe, urmează să se facă împărțirea pe localități. Sunt patru criterii, iar cea mai mare pondere e legată de numărul de primării dintr-un județ. Abia după aceea avem populația, nevoile, capacitatea financiară. Suceava are vreo 111, Brașovul vreo 40, motiv pentru care Suceava ia mai mulți bani. Contează mai mult dacă ai mai multe comune decât nevoile reale, deși programul a fost gândit să ajute comunități defavorizate. Iar cererea prin care se solicită banii e un formular în care bifezi niște lucruri, nu arăți o nevoie, nu explici de ce trebuie făcută o investiție.”
Vicii în formă continuată. „Una dintre problemele mari ale PNDL-ului de care «Saligny» nu prea pare să țină cont e modul în care s-au implementat proiectele până acum. Practic, comunele care au avut probleme mai primesc o șansă. La nivel politic, nu poți să zici că nu mai dai, că sare partidul, dar noi le dăm miliarde de lei unor primării, unor consilii județene care nu știm în ce măsură și-au făcut treaba pentru că Ministerul Dezvoltării nu a făcut niciun audit de performanță.”
FOTO: Justin Stăvaru/ Mediafax Foto
On the Record este un podcast săptămânal produs de Recorder și susținut de Banca Transilvania. Partener: Aqua Carpatica. Ne găsești pe toate aplicațiile importante: Apple Podcasts | Google Podcasts | Spotify. Avem și un cont dedicat de YouTube.