Votarea a început deja în unele secții din străinătate, iar primul tur al prezidențialelor se va întinde în comunitățile din diaspora pe trei zile.

Cetățenii din țară sunt chemați la urne duminică, până la ora 21:00. La o primă vedere, oferta pare chiar bogată: 14 candidați – 10 susţinuţi de partide şi patru independenţi – sunt înscrişi pe buletinele pentru funcţia supremă în stat.

Creditat cu șanse consistente de a accede în turul al doilea, George Simion a votat încă de astăzi: a făcut-o, conștient de importanța diasporei, într-o secție din Roma.

Italia e una dintre țările cu o consistentă comunitate de români. Numeroase secții de votare funcționează anul acesta și în Franța, Germania, Moldova, Regatul Unit și în Spania.

Marcel Ciolacu, încă o „aroganță”

Cât despre Marcel Ciolacu, site-ul G4Media a publicat azi un al doilea document de zbor din care reiese că premierul a călătorit acum doi ani la Madrid într-un avion privat închiriat de Nordis.

Compania a intrat în insolvență la începutul lunii trecute, iar practicile sale de afaceri sunt tema unei investigații Recorder, „Schema Nordis”. Potrivit noului document, liderul PSD a ajuns în mai 2022 în Spania împreună cu o apropiată a sa, Sorina Docuz.

La bord se aflau alți lideri ai PSD – Alfred Simonis și Sorin Grindeanu -, dar și Laura Vicol: fosta președintă a comisiei juridice din Camera Deputaților era însoțită de soțul său. Vladimir Ciorbă e unul dintre asociații Nordis.

G4 Media a documentat cinci astfel de zboruri, printre care se numără unul tot de acum doi ani, la Marele Premiu de Formula 1 al Principatului Monaco.

Aseară, în interviuri succesive la posturi de televiziune, liderul partidului care a investit milioane de euro în presă și propagandă a repetat că și-ar fi plătit călătoriile din propriul buzunar.

Și a contraatacat referindu-se la banii publici (circa două milioane de euro) cu care Nicolae Ciucă și-a promovat volumul autobiografic „În slujba țării”.

Insistând asupra nevoii unui „vot util” duminică, Nicolae Ciucă a publicat azi pe Facebook o fotografie: ea îi surprinde pe mai mulți lideri ai PSD, inclusiv pe Marcel Ciolacu, la scurt timp după coborârea dintr-un avion.

Liderul PNL cere și cu această ocazie ca premierul să se retragă din funcție și din politică.

Referendum în București

Bucureștenii interesați pot primi duminică trei buletine de vot în plus – odată cu primul tur al prezidențialelor are loc și un referendum local propus de Nicușor Dan.

El vrea ca primarul general să emită autorizațiile de construcție în întreg orașul și ca împărțirea banilor strânși din taxele și impozitele locale să se facă de către Consiliul General. La propunerea PSD, a treia idee supusă la vot ține de aplicarea unui program de prevenire a consumului de droguri în toate școlile, pe cheltuiala Primăriei.

Nicușor Dan se plângea recent că sectoarele au încasat mai mulți bani din bugetul de anul trecut decât Primăria Generală. Instituția nu și-ar permite, deci, să construiască un spital mare sau să preia administrarea metroului.

În cazul în care referendumul trece (iar pentru validare e nevoie de o prezență de doar 30%), Parlamentul va fi cel care poate să transpună schimbările propuse în lege.

Dosarul Schengen: acord în Budapesta

România și Bulgaria ar urma să adere pe deplin la spațiul de liberă circulație Schengen la 1 ianuarie.

În cursul unei reuniuni organizate în Budapesta, miniștrii de interne ai celor două țări au ajuns la un acord cu omologul lor din Austria. Viena ar fi renunțat la obiecțiile care au blocat până acum aderarea.

Decizia oficială ar trebui luată la Consiliul „Justiție și Afaceri Interne” de la începutul lunii viitoare. România și Bulgaria sunt, din martie anul acesta, membre Schengen cu spațiul aerian și cu cel maritim.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat rezultatul discuțiilor neoficiale de astăzi.

Vizita în Budapesta a ministrului Cătălin Predoiu, pe care l-a însoțit chiar premierul, s-a produs în condițiile în care Ungaria deține, până la 31 decembrie, președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene.

Război mondial?

Rusia pretinde că ar fi făcut să eșueze campania militară ucraineană pentru 2025, la o zi după ce Vladimir Putin afirmase că războiul din Ucraina a „dobândit elementele unui conflict global”.

Andrei Belusov, ministrul apărării, a spus că planurile armatei din țara vecină ar fi fost dejucate grație avansurilor pe mai multe segmente ale frontului, însoțite de distrugerea celor mai bune unități ucrainene.

Într-un discurs-surpriză adresat naţiunii aseară, Vladimir Putin a spus că un post de comandă rusesc din regiunea Kursk a fost vizat de un atac cu rachete occidentale cu rază lungă de acţiune. Potrivit lui Putin, riposta a constat în lansarea unei noi rachete hipersonice cu rază medie de acțiune asupra Ucrainei.

Kremlinul afirmă că lovitura ar trebui interpretată și ca un „avertisment” adresat aliaților occidentali ai Kievului. La Varșovia, cel puțin, avertismentul a fost luat în serios: „Amenințarea unui război mondial e gravă și adevărată, iar războiul din Ucraina chiar intră într-o etapă decisivă”, a spus premierul Poloniei, Donald Tusk.

Kievul se teme că Donald Trump, care va reveni la Casa Albă în ianuarie, ar putea reduce sau opri complet ajutorul militar american, vital pentru armata ucraineană.

E vineri, 22 noiembrie. Iată care sunt știrile de astăzi:

00:54 Prezidențialele: a început votarea

03:20 Marcel Ciolacu, încă o „aroganță”

06:27 Referendum în București

07:26 Dosarul Schengen: acord în Budapesta

08:23 Amenințare cu războiul „global”

09:39 Tranziția din SUA: schimbare din mers

10:58 Dosarul actelor false, primele rețineri

11:34 Greenpeace versus Neptun Deep

12:26 O banană de peste 6 milioane (de dolari)

Cele mai recente