00:50 Reforma justiției: ce face Nicușor Dan?

04:38 Relația cu SUA, „parcurs normal”

05:52 Trump, mulțumit după summit

08:53 PSD se dă „sărac și cinstit”

10:49 Vlad Oprea mai stă la răcoare

11:49 Austeritatea parchează la companiile municipale

12:53 „Stăpânul inelelor” la Vama Constanța

O foarte controversată numire la Curtea Constituțională l-a urmărit pe Nicușor Dan până la Haga, la summitul NATO. După cum vă spuneam ieri, Senatul îl trimite la CCR pe Mihai Busuioc.

Actual președinte al Curții de Conturi, acesta nu are cei 18 ani de activitate juridică sau în învățământul juridic superior, așa cum cere statutul CCR. Mihai Busuioc a fost un apropiat al lui Liviu Dragnea, fostul președinte al PSD, iar sub conducerea sa, Curtea de Conturi și-a tăiat singură din atribuții și independență.

De curând, Consiliul Magistraturii a ales-o pe Lia Savonea pentru funcția de președintă a instanței supreme – candidată unică, judecătoarea a fost considerată lidera grupării antireformiste din CSM, cea care justificase modificările aduse legilor justiției în epoca Dragnea.

Iar Roxana Petcu, în fine, a obținut un nou mandat la conducerea Inspecției Judiciare – instituție criticată inclusiv de Nicușor Dan în campanie. Președintele, la rândul său, urmează să facă o numire la Curtea Constituțională: ea ar fi de așteptat în aproximativ o săptămână.

Pe cele două evenimente, conform legii, atributul de numire a președintelui ÎCCJ este al Secției de Judecători a CSM. Numirea (a doi judecători, n.red.) la Curtea Constituțională a României e atribuția celor două camere ale Parlamentului. Numirea mea o să o vedeți”, a spus Nicușor Dan.

PSD o face pe săracul

Cu puțin înaintea Consiliului Politic Național la care a hotărât că intră la guvernare, PSD i-a avertizat pe participanți că era cazul să pară mai modești decît de obicei.

Mai mulți lideri ai partidului au confirmat pentru HotNews că li s-a recomandat să ajungă la ședință cu taxiul sau cu Uberul, și sub nicio formă în mașini de lux.

Se întâmpla la doar câteva zile după ce site-ul snoop.ro a dezvăluit că Adrian Câciu, fost ministru de finanțe, ajunsese la negocierile privind austeritatea bugetară la bordul unui Mercedes de 100.000 de euro care nu apare în declarația sa de avere.

Câciu și apropiații săi au dat apoi trei explicații diferite despre proveniența automobilului: el era fie închiriat, fie împrumutat, fie obiectul unui contract de comodat.

Jurnaliștii Snoop au aflat că Mercedesul aparținei firmei fostei soții a lui Adrian Câciu, care lucra anul trecut la Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Demnitarul PSD a plecat de curând în vacanță, cu familia, cu aceeași mașină.

Arest prelungit

Primarul din Sinaia rămâne în arest preventiv pentru cel puțin încă o lună. Vlad Oprea a ajuns la închisoare pe 21 mai, pentru că încălcase condițiile controlului judiciar. 

Măsura fusese luată în ianuarie, într-un dosar în care primarul PNL e cercetat pentru corupţie: între altele, i s-a interzis să-și exercite funcția și să ia legătura cu martorii.

Procurorii spun însă că Vlad Oprea s-a întâlnit în martie cu viceprimarul din Sinaia și că i-a dat mai multe dispoziții. Demnitarul local e bănuit de luare de mită, abuz în serviciu, fals în declaraţiile de avere și spălare de bani.

Oprea ar fi primit aproape 240.000 de euro mită de la un acționar al firmei de construcții Nordis, în schimbul unui plan urbanistic zonal.

Investigația RecorderCartelul din Carpați” arată cum Vlad Oprea a ascuns din declarațiile de avere sume consistente cu care și-a cumpărat un castel în Franța.

Summitul lui Trump

În urma presiunilor din partea lui Donald Trump, liderii NATO au acceptat la summitul de la Haga să aloce apărării cîte 5% din Produsul Intern Brut al fiecărui stat membru până în 2035.

Declarația finală a reuniunii spune că țările Alianței vor depune „planuri anuale” care să arate că sunt pe cale să atingă acest obiectiv – o primă evaluare a progreselor e programată să aibă loc în 2029.

Spania e singura țară care s-a împotrivit planului: președintele Statelor Unite a spus că „o va face să plătească”, ba chiar mai mult de-atât, în urma negocierilor privind tarifele vamale reciproce.

Declarația finală a summitului NATO repetă că toate statele membre vor respecta articolul 5 al Tratatului fondator: un atac asupra unuia e un atac asupra tututor.

Ucrainei i se promite că ajutorul militar va continua, dar textul nu condamnă explicit invazia rusă din 2022.

Cu toate acestea, liderii Alianței identifică Federația Rusă drept „o amenințare pe termen lung la adresa securității euroatlantice”.

Pe parcursul unei discuții cu o jurnalistă ucraineană care trăiește acum în Varșovia, dar al cărei soț este soldat în armata țării vecine, Donald Trump a dat de înțeles chiar că Statele Unite ar putea trimite Kievului noi sisteme de rachete Patriot.

„O să vedem dacă mai avem unele disponibile”, a spus Trump, care a părut în mod sincer impresionat de situația femeii.

Președintele Statelor Unite s-a întîlnit și cu omologul său din Ucraina, Volodimir Zelenski. A anunțat apoi că va discuta cu Vladimir Putin, în încecarea de a pune capăt războiului din țara vecină.

Trump a fost întrebat însă dacă e de acord cu o afirmație a președintelui comitetului american al șefilor de stat major. Generalul Dan Caine e de părere că ambițiile teritoriale ale Rusiei trec dincolo de Ucraina.

„E posibil”, a recunoscut Trump, potrivit căruia Putin s-ar fi oferit de curând să îl ajute cu medierea conflictului dintre Israel și Iran.

„I-am răspuns că mă poate ajuta cu Rusia”, susține el.

Cele mai recente

Doctrina tăcerii. Pentru influență politică și bani publici, Biserica Adventistă tolerează în mijlocul ei un bărbat acuzat de abuz sexual de mai multe femei

Opt femei adventiste au declarat pentru Recorder că Daniel Țecu (60 de ani), influent personaj în lumea adventistă din România și din diaspora spaniolă, le-a agresat sexual, le-a violat, le-a hărțuit sau le-a atins fără consimțământul lor. Una dintre ele a spus că a fost agresată când avea 11-12 ani. Faptele reclamate de femei se întind pe o perioadă lungă de timp, de la mijlocul anilor ‘90 până în 2023.