Reacție prudentă a Colegiului Medicilor în scandalul oncologilor de la Timișoara anchetați pentru c-ar fi luat mită de la bolnavii de cancer.

Organizația califică acest caz drept „profund regretabil” și „împotriva valorilor fundamentale ale profesiei”.

Colegiul adaugă că ancheta în cazul cadrelor medicale puse sub control judiciar trebuie să fie „corectă și transparentă”.

Fostul șef al secției de oncologie din același spital, judecat pentru fapte asemănătoare, a primit o pedeapsă cu suspendare. Instanța a stabilit că  medicul Octavian Mazilu „nu condiționa actul medical de primirea banilor”.

În sentință a fost consemnat chiar și „profesionalismul” doctorului în relația cu pacienții.

Medicul fusese prins în flagrant-delict după ce primise un plic cu bani, pe care l-a și aruncat în toaletă când achetatorii au intrat în biroul său.

Donație de 60 de milioane de dolari

Ministerul Apărării a lansat în dezbatere publică proiectul de lege prin care România donează Ucrainei un sistem de rachete Patriot.

Documentul care urmează să fie analizat apoi de Parlament spune că Bucureștiul va cumpăra un alt sistem de apărare antiaeriană „din surse externe nerambursabile”.

Valoarea donației trece de 60 de milioane de dolari.

Ministrul de externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, ceruse anterior aliaților Kievului să furnizeze mai rapid arsenalul promis. Ucraina a primit cel puțin trei sisteme Patriot din Germania și unul din Statele Unite. Alte țări, precum Olanda și Spania, au livrat lansatoare sau rachete.

În iunie, Statele Unite, România și Olanda s-au angajat să livreze câte un sistem suplimentar, însă până în prezent nu a fost făcut vreun anunț privind sosirea acestora.

Livările sunt cu atât mai importante cu cât Rusia a lansat cu câteva zile în urmă cel mai mare atac aerian de până acum asupra Ucrainei.

În cursul acestuia s-a prăbușit unul dintre avioanele de luptă F-16 trimise recent țării vecine.

Ping-pong cu comisarul

Eurodeputata socialistă Roxana Mînzatu se numără printre propunerile de comisar european transmise de premierul Ciolacu la Bruxelles.

Așa afirmă surse citate de site-ul G4Media.

Opțiunea Victor Negrescu ar fi căzut din cauză că președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, insistă asupra unor candidate. O decizie ar fi de așteptat până la sfîrșitul acestei săptămâni.

Roxana Mînzatu a fost ministra fondurilor europene în cabinetul Dăncilă și nu are un profil politic important – ea nu a fost implicată în vreun scandal până acum. Într-o declarație de avere din 2019, scria că soțul său lucra la Direcția Vamală Regională Brașov.

Comisarul propus de România, indiferent de nume, e un nou prilej de ping-pong politic în coaliția de guvernământ.

Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan spunea la Digi24 că partidul are propriile sale variante.

Daniel Buda și Dan Motreanu ar fi preferați pentru postul de comisar pentru agricultură.

Vorbind despre sine la persoana a treia, Rareș Bogdan s-a inclus printre eventualele propuneri pentru portofoliul extinderii.

E vineri, 30 august. Iată care sunt știrile de astăzi:

00:52 Mita de la Timișoara: ce spune Colegiul Medicilor

03:15 Comisarul european: alternative

04:52 Pelerinaj-mamut cu fonduri publice

05:54 Sistem Patriot pentru Ucraina

07:01 Candidata Harris, primul interviu televizat

09:18 Încadrare schimbată

10:06 București: s-a terminat recalcularea pensiilor

10:41 Patronii contestă plafonarea prețurilor mâncării

Cele mai recente