Trecutul lui Dragnea (III)
- Figurile celor care ne conduc ne-au devenit atât de familiare încât uităm să ne mai întrebăm cine sunt, de fapt, acești oameni, de unde vin și ce au făcut înainte de a ajunge în fruntea țării și de a decide în numele nostru.
- În primele două episoade ale seriei „Trecutul lui Dragnea”, l-am descoperit pe liderul PSD în rolul micului afacerist de provincie, făcând comerț cu alcool și acaparând restaurante din patrimoniul statului, apoi intrând în politică și trăgând sfori pentru a obține funcția de prefect al județului Teleorman.
- Vom încheia cu perioada în care Liviu Dragnea a devenit președinte de Consiliu Județean și și-a pregătit ascensiunea către vârful politicii. Au fost 12 ani (2000-2012) tumultuoși, în care micul afacerist s-a transformat în baron de județ: și-a subordonat presa și instituțiile, și-a fidelizat primarii, și-a împărțit bugetul județului cu prietenii transformați în patroni.
- Istoria baronului Liviu Dragnea este, de fapt, o interminabilă listă a minciunilor: a mințit când a trecut de la PD la PSD, a mințit când a privatizat TelDrum, a mințit în chestiunea studiilor pe care le-a urmat, a mințit chiar și atunci când și-a trecut în CV că este cetățean de onoare al unui district nord-american. Și da, după cum puteți vedea în fotografia de mai sus, a mințit și atunci când a spus că nu și-a ras niciodată mustața.
Anul 2000. Mandatul de prefect, care tocmai se încheie, se dovedește un antrenament bun pentru viitorul politic al ambițiosului Liviu Dragnea. El învață cum se gestionează relația cu presa, cum se amestecă afacerile cu politica și cum se controlează, de fapt, un județ. Dragnea înțelege, între 1996 și 2000, că prefectul are mai mult o funcție onorifică, iar adevărata putere se află la președintele Consiliului Județean, cel care ia deciziile, administrează bugetul și împarte contractele.
Cu această lecție asimilată, Liviu Dragnea așteaptă cu nerăbdare alegerile locale din iunie 2000 și își pregătește următorul pas: demisionează din funcția de prefect cu câteva săptămâni înaintea scrutinului și candidează pentru un post de consilier județean.
După zece ani de democrație, teleormănenii sunt bulversați și nehotărâți, așa că voturile lor se împart între mai multe partide și nicio formațiune nu reușește să câștige majoritatea. Arhivele Autorității Electorale Permanente consemnează, la Consiliul Județean Teleorman, următoarele rezultate:
La acea vreme, președintele Consiliului Județean nu era ales uninominal (așa cum s-a întâmplat în 2012), ci era votat de consilierii județeni în prima ședință a noului consiliu. Așa că, în avanpremiera acestei ședințe, se poartă negocieri și se fac alianțe. Pentru ca postul de președinte să nu ajungă la PDSR (actualul PSD), celelalte partide cad de acord să susțină un candidat unic: pe Alexandru Mocanu, din partea Partidului Democrat. Conștient de antipatia colegilor de organizație, Liviu Dragnea nu are nimic de obiectat și lasă impresia unui om care se va mulțumi cu o funcție de consilier județean și se va întoarce la Turnu-Măgurele să-și vadă de afaceri.
Corin Lunganu, cel care conducea organizația județeană a Partidului Democrat, își amintește că a fost convins de alegerea lui Alexandru Mocanu până în ultima clipă: „Bătusem palma cu cei de la PNL, PRM și ApR și am intrat în ședință convinși că majoritatea consilierilor îl vor vota pe Mocanu. Ne-am trezit, însă, că ei îl votează pe Dragnea”.
În acea ședință din vara anului 2000, Liviu Dragnea a obținut cele mai multe voturi și a devenit președintele Consiliului Județean Teleorman. Alexandru Mocanu (vicepreședinte PD Teleorman și ulterior deputat PDL) spune că a aflat abia după ședință ce i-a făcut pe ceilalți consilieri să se răzgândească și să nu mai voteze în favoarea sa: „Cu o zi înaintea votului, Dragnea i-a încărcat pe majoritatea consilierilor într-un autocar și i-a dus la hotelul lui din Turnu Măgurele. Acolo i-a omenit bine, le-a promis funcții și i-a convins să-l voteze pe el președinte al Consiliului Județean. Lui Marin Almăjan, șeful PNL Teleorman, i-a dat funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean, iar celorlalți le-a promis diverse posturi de directori prin administrația locală. Și așa s-a scris istoria…”.
Trecerea la PSD: traseism în interesul județului
Istoria lui Liviu Dragnea era, însă, abia la început. Tânărul care, în urmă cu zece ani, vindea bere la halbă în birturi comunale, ajunsese în fruntea județului și părea dispus să facă orice pentru a aduna cât mai multă putere.
Iar puterea stătea și în susținerea partidului. În PD, Dragnea nu avusese niciodată un sprijin care să-i dea încredere și libertate de mișcare. În plus, în ultimii ani, Petre Roman, protectorul său, începuse să aibă din ce în ce mai puțină autoritate în Partidul Democrat. Dar, mai presus de toate, era vorba de curentul general din politica românească: la sfârșitul lui 2000, PDSR-ul a câștigat „parlamentarele” cu un scor categoric (37 %), în timp ce PD-ul în care Liviu Dragnea încă mai era membru a luat doar 7 % din voturi. În decembrie, Ion Iliescu a câștigat prezidențialele, iar Adrian Năstase a devenit prim-ministru. La numai câteva săptămâni după ce PDSR a preluat guvernarea, ziarul „Teleormanul” scria că Liviu Dragnea negociază trecerea în partidul condus de Adrian Năstase.
Dragnea a negat vehement: „În niciun caz nu mă voi înscrie în PDSR. Dacă îmi voi da demisia din Partidul Democrat, atunci îmi voi prezenta demisia și din funcția de președinte al Consiliului Județean și mă voi ocupa de afacerile mele”. Era ianuarie 2001 și i-au trebuit doar câteva luni să-și încalce cuvântul.
În iunie, când Traian Băsescu a câștigat șefia Partidului Democrat în detrimentul lui Petre Roman, Liviu Dragnea a demisionat și s-a înscris în PSD (care tocmai își schimbase numele din PDSR). Ziariștii teleormăneni i-au reamintit ce declarase cu o jumătate de an în urmă, iar Dragnea le-a zâmbit pe sub mustață și le-a spus că „interesele județului sunt mai presus de orice”. Apoi a prezentat o poveste romanțată în spatele căreia încerca să-și ascundă traseismul: „Vineri 15 iunie 2001, am fost la Consiliul Național al PD. La ora 14.00 am ieșit foarte dezamăgit din sala Palatului Parlamentului, total dezamăgit de echipa neperformantă. Am ieșit să mă plimb, când am fost sunat de miniștrii Miron Mitrea și Octav Cozmâncă, care m-au rugat să vin până la Guvern, să am o discuție cu prim-ministrul (n.r. – Adrian Năstase). M-am simțit onorat și copleșit că prim-ministrul și șase miniștri din Guvern au stat de vorbă cu mine o oră. Au spus că m-au urmărit de mai mult timp și mi-au explicat cum văd dumnealor social-democrația în România. Am luat decizia că voi intra în PSD…”.
Interesele județului și viziunile despre social-democrație erau doar o gargară politică. În realitate, Dragnea avea nevoie de un partid puternic care să-i țină spatele, iar PSD avea nevoie influență în teritoriu și de oameni potriviți pentru a construi ceea ce avea să devină rețeaua de baroni locali a lui Adrian Năstase.
Dragnea a corespuns perfect acestor criterii și, pentru a-și arăta forța, a intrat în PSD cu tot cu 20 de primari teleormăneni pe care i-a convins să demisioneze din PD și să se înscrie în partidul aflat la guvernare. Mișcarea a schimbat complet raportul de forțe politice în județul Teleorman, iar acest lucru a fost o primă bilă albă pentru Dragnea în PSD.
Privatizarea Tel Drum, cu colindători și cupe de șampanie
Devenit cel mai influent om din județ și bazându-se pe susținerea unui partid monolit, Dragnea începe să joace într-o altă ligă. E tot mai atent la imaginea sa de politician și trece la un nou stil de a face afaceri, ștergându-și urmele din acte și acționând prin interpuși.
Numele său dispare din toate firmele deținute până atunci (acțiunile Dacorom sunt cedate, în decembrie 2000, către doi oameni de încredere, iar câțiva ani mai târziu firma este radiată). Rămâne însă spiritul de combinator dezvoltat în jungla anilor ’90, pe care Liviu Dragnea îl adaptează noii sale funcții.
Principala țintă devine societatea Tel Drum, deținută de Consiliul Județean Teleorman și însărcinată să se ocupe cu întreținerea drumurilor din județ. În primul an de mandat, Dragnea reduce investițiile în modernizarea drumurilor, astfel încât Tel Drum să aibă cât mai puțin de lucru și face tot ce-i stă în putință pentru a reduce valoarea societății.
În februarie 2001, când Teleormanul este acoperit cu zăpadă, aruncă vina pentru drumurile nepracticabile pe compania Tel Drum. Ziariștii locali consemnează cu uimire aceste declarații, precizând că Tel Drum acționase tocmai în baza dispozițiilor primite de la președintele CJ, adică de la Liviu Dragnea.
După un an și jumătate în care îi creează imaginea unei întreprinderi falimentare, Dragnea dă asaltul final pentru acapararea companiei. Se întâmplă pe 20 decembrie 2001, când este convocată o ultimă ședință de consiliu județean înaintea vacanței de iarnă. Pe ordinea de zi sunt 25 de proiecte, pe care care consilierii județeni le primesc într-o mapă cu numai o oră înaintea de începerea ședinței.
Câțiva consilieri din opoziție se plâng că nu au timp să citească proiectele pentru a ști exact ce votează și se arată scandalizați că, printre cele 25 de puncte aflate pe ordinea de zi, a fost introdus unul care ar necesita o ședință specială: privatizarea societății Tel Drum SA.
Nemulțumirile lor sunt ignorate de majoritate și acoperite de zurgălăii unor colindători chemați să ureze în incinta Consiliului Județean. Sunt copii de la centrele de plasament din județ și președintele Liviu Dragnea întrerupe ședința pentru a-i primi cum se cuvine. Fotografii îl imortalizează pe șeful județului felicitând capra și răsplătindu-i pe colindători.
Apoi, din această atmosferă îmbibată cu spiritul Sărbătorilor se trece la vot și toate punctele de pe ordinea de zi sunt aprobate. Unul dintre proiecte prevede contractarea de către Consiliul Județen a unui împrumut de 10 miliarde de lei (ROL) ce va fi folosit pentru reabilitarea drumurilor din județ.
Privatizarea Tel Drum este și ea votată cu o majoritate covârșitoare: 32 de consilieri sunt pentru, 2 se abțin și 4 sunt împotrivă. Ziarele locale consemnează că, dintre aceștia, cel mai vehement a fost consilierul PD Alexandru Mocanu, care a luat cuvântul și a atras atenția că Tel Drum are mulți bani de recuperat pe lucrări deja efectuate și va fi vândută la un preț inferior față de valoarea reală: „Nu pot să nu fac legătura între această privatizare și hotărârea privind contractarea unui împrumut extern pentru reabilitarea drumurilor din județ. În aceste condiții, noi asigurăm și sursa de finanțare a noului proprietar”
Nimeni nu are chef să țină cont de aceste avertismente. Ziarul „Teleormanul” scrie că ședința se încheie într-o atmosferă de veselie, în care se ciocnesc cupe de șampanie și se mănâncă pișcoturi. Toată lumea pleacă fericită în vacanță.
Alexandru Mocanu s-a retras din politică și este astăzi pensionar. Își amintește perfect ședința din 2001: „Mi-am bătut gura degeaba în acea ședință petru că aproape toți consilierii, indiferent de partid, erau de partea lui Dragnea. Fiecăruia i-a promis câte ceva: ba au primit o funcție, ba le-a apărut o afacere peste noapte, ba li s-a angajat nevasta sau copilul pe undeva. Ăsta e stilul lui de lucru, știe să cumpere oamenii. Din păcate s-a dovedit că tot ce am spus atunci despre privatizarea Tel Drum s-a și întâmplat”.
După vacanță, Dragnea stabilește regulile pentru vânzarea societății: comisia de negociere e formată exclusiv din subalternii săi, iar metoda de privatizare aleasă e complet netransparentă, fiecare ofertant având libertatea de a negocia în secret cu comisia. Astfel, pe 8 aprilie 2002, societatea Tel Drum ajunge în posesia lui Marian Fișcuci, prieten și fost coleg de școală cu Liviu Dragnea. Fișcuci plătește doar 8 miliarde de lei pentru o companie care deținea terenuri, clădiri, utilaje și, în mod indirect, cele 10 miliarde pe care Consiliul Județean tocmai le împrumutase pentru reabilitarea drumurilor din județ.
Imediat după privatizare, către Tel Drum încep să curgă contracte uriașe din bani publici, compania devine brusc profitabilă, iar cifra de afaceri crește de patru ori în primul an de la vânzare.
În spatele aparențelor: studii false și distincții inexistente
În timp ce dă astfel de tunuri prin interpuși, Dragnea are grijă să-și construiască imaginea unui politician model: preocupat doar de binele comunității, competent, pregătit în toate domeniile. În CV-ul său încep să apară tot felul de diplome și distincții menite să susțină aceste aparențe: o școală de administrație urmată în Italia, un curs la Colegiul Național de Apărare, o facultate de management și administrație publică absolvită la Universitatea Ecologică.
În realitate, în spatele acestor hârtii cartonate și ștampilate se aflau tot felul de trucuri menite să le fure ochii celor creduli: școala de administrație din Italia a fost, de fapt, un stagiu de două săptămâni oferit de Ministerul de Interne italian pentru mai mulți lideri de județ din România. Colegiul Național de Apărare a însemnat un curs superficial bifat de-a lungul timpului cam de toți politicienii, indiferent de partid. Iar facultatea de management și administrație publică a fost o escrocherie pe care Dragnea și-a șters-o, ulterior, din CV. În realitate, n-a trecut nici măcar o zi pe la școală, pentru că facultatea pe care pretindea că a urmat-o era parte a unei fabrici de diplome care s-a lăsat cu anchete și condamnări.
În spatele rețelei s-a aflat Silviu Mina Dobronăuțeanu, fondatorul Universității „Alexandru Ghica” din Alexandria. Deși universitatea nu era acreditată și intrase în proces de lichidare, rețeaua condusă de Dobronăuțeanu fabrica diplome de studii în schimbul câtorva mii de euro și își asigura protecție oferindu-le inclusiv polițiștilor și politicienilor. Escrocheria a fost deconspirată în 2009, când procurorii au intrat pe fir, iar presa a scris că Liviu Dragnea și alți oameni influenți din Teleorman au încercat să blocheze ancheta. Dragnea a recunoscut atunci că atât el, cât și soția Bombonica, au fost înscriși la universitatea fantomă a lui Silviu Mina Dobronăuțeanu, dar a refuzat să facă alte comentarii.
Dobronăuțeanu a fost condamnat, ulterior, la 3 ani de închisoare cu executare, iar din dosarul inițial s-au disjuns mai multe cauze între care una vizează anularea unor înscrisuri (diplome, adeverințe, foi matricole) deținute de persoane care au urmat facultățile lui Dobronăuțeanu. Într-unul dintre aceste dosare, pe care l-am putut consulta la tribunal, apare și numele lui Liviu Dragnea, pentru care procurorii cer anularea situației școlare, invocând faptul că foile matricole au fost falsificate.
Conform acestor foi matricole, Dragnea s-ar fi înscris la Facultatea de Contabilitate și Informatică de Gestiune din cadrul Universității „Alexandru Ghica” în 1999, la cursuri de zi, cu o durată de patru ani. A făcut trei ani la Alexandria, apoi s-a transferat la Universitatea Ecologică din București, unde a încheiat studiile (2003).
Dragnea, studentul perfect: „N-am mai dat licența, întrucât scopul meu a fost atins: acumularea de cunoștințe”
Datele adunate de procurori arată, însă, că această situație școlară este neveridică și, cel mai probabil, a fost fabricată ulterior. Cea mai puternică dovadă este că Universitatea „Alexandru Ghica” a fost înființată în anul 2000, deci era imposibil ca Liviu Dragnea să înceapă cursurile în 1999. În declarația dată în fața anchetatorilor, Dragnea însuși este haotic cu privire la anul în care a început facultatea, confundându-l cu anul absolvirii: „Nu-mi mai amintesc exact, dar în anul 2003 sau 2004 m-am înscris la o facultate cu profil contabil din Alexandria, având numele Alexandru Ghica”. În aceeași declarație, susține că, după terminarea celor patru ani, nu și-a mai dat examenul de licență „deoarece scopul meu fusese atins, respectiv acumularea de cunoștințe”.
În perioada în care ocupa funcția de președinte al Consiliului Județean Teleorman, Dragnea își trecuse aceste studii în CV, însă ele au dispărut după ce fabrica de diplome a început să fie anchetată.
Nu este singurul exemplu de combinație dubioasă prin care Liviu Dragnea a încercat să-și hiperbolizeze competențele. Pe lângă studii, în CV-ul său au mai apărut și distincții precum „Oscarul pentru excelență 2003” (premiu acordat personalităților teleormănene și instituit de însuși Liviu Dragnea în vremea când era prefect), dar și titlul de cetățean de onoare al comitatului Leon din statul american Florida, premiu acordat în 2001 pentru „contribuția la reușita misiunii internaționale de cunoaștere a administrației publice locale din SUA”. Ne-am adresat guvernului din comitatul Leon , pentru a afla mai multe despre această distincție primită de Liviu Dragnea. Ni s-a răspuns că Leon County Government nu a oferit niciodată astfel de distincții. Am insistat, crezând că Liviu Dragnea a primit o diplomă specială, care nu intră, totuși, în categoria cetățeniei de onoare. Răspunsul administratorului pentru relații comunitare al comitatului Leon a fost: „Am căutat în arhiva digitalizată cu însemnări oficiale, adică de la 1 ianuarie 1945 și până astăzi, și nu am găsit niciun rezultat pentru «Liviu Dragnea»”.
Stăpânul teleormănenilor
După un mandat de prefect și unul în fruntea consiliului județean, Liviu Dragnea este deja stăpânul absolut al Teleormanului: oamenii lui de încredere conduc toate instituțiile, comisiile și direcțiile de specialitate, primarii din județ îl ascultă și îl urmează orbește, prietenii prin care derulează afaceri primesc toate contractele importante plătite din bugetul județului, CV-ul i se îmbogățește cu atâtea realizări umane și profesionale încât apariția sa în fruntea acestui județ sărac pare aproape un dar al Providenței.
La zilele de naștere sau cu ocazia numelui, oamenii din subordine, de la directori la simpli angajați, cumpără pagini întregi de ziar pentru a-i ura la mulți ani celui care îi conduce cu atâta dibăcie.
Presa e și ea aproape în totalitate aservită, dar Liviu Dragnea lucrează și la acest capitol pentru ca toate lucrurile să fie așa cum trebuie. Ziarul „Teleormanul”, cea mai veche și mai importantă publicație din județ, păstrează încă o poziție rezervată în care amestecă articole elogioase cu texte critice la adresa președintelui de județ. Unul dintre ele îl prezintă în termeni defavorabili pe Liviu Dragnea, după ce acesta decide să cumpere un Jeep Grand Cherokee de peste 35.000 de euro din bugetul Consiliului Județean. Ziariștii se întreabă dacă nu cumva „economia Teleormanului a început să dea semne de sănătate din moment ce ne permitem astfel de mașini?”. Un fotograf al ziarului merge în parcarea Consiliului Județean să fotografieze mașina, dar este agresat de șoferul instituției.
Dragnea se arată foarte deranjat de apariția acestui scandal: acuză că subiectul a fost „umflat artificial” și prezentat tendențios, iar pe fotograful agresat îl numește „un paparazzo rătăcit în tranziție”. Apoi le dă asigurări teleormănenilor că Jeep-ul cumpărat din banii lor va fi folosit cu chibzuință: „Autoturismul de teren face parte din parcul comun și, fiind o mașină puternică și sigură, va fi folosită de consilierii județeni, cât și de conducerea instituției, cu ocazia deplasărilor în țară sau străinătate, la primirea unor delegații oficiale sau pe trasee mai dificile pentru autoturismele obișnuite”.
Însă Liviu Dragnea nu se mulțumea doar cu drepturi la replică, pentru că dorința lui era ca astfel de articole să nu se mai repete. Ziarul „Teleormanul” era condus de Gheorghe Filip (care lucra în redacția publicației din 1969), fiind deținut de angajați în urma privatizării prin metoda MEBO făcută imediat după Revoluție.
În prezent pensionar, Gheorghe Filip (73 de ani) spune că Liviu Dragnea a făcut tot posibilul să-și subordoneze ziarul: „Nu suporta ca cineva să scrie ceva rău despre el, mai ales după ce a devenit președintele Consiliului Județean. Mă căuta tot timpul și se ținea de capul meu să intre la «Teleormanul» cu o mărire de capital. Știam că dacă Dragnea intră chiar și cu un leu, s-a terminat cu orice independență editorială, așa că m-am opus. I-am spus că nu vreau ca lumea să înțeleagă prin mărirea asta de capital că ziarul e la cheremul Consiliului Județean. El zicea: «Nu, dom’le, că n-o să afle nimeni că sunt eu băgat. Aduc un om de la București să se ocupe». Voia să aducă un interpus, așa cum face el de obicei. Până la urmă, văzând că nu poate să mă convingă, a găsit pe cineva din redacție care a colaborat și i-a întors pe toți angajații împotriva mea. În 2008 am fost nevoit să plec și ziarul n-a mai scris un cuvânt rău despre Dragnea”.
Cazul ziarului „Teleormanul” este doar un exemplu. N-a existat nimic în județ peste care Liviu Dragnea să-și fi dorit controlul și să nu-l obțină. În 2004 și 2008 a câștigat fără probleme șefia Consiliului Județean, ales cu majoritate de voturi de consilieri pe care a știut cum să-i răsplătească. La centru, poziția sa în partid a fost tot mai puternică și în 2010 a devenit secretar general al PSD. A știut să susțină pe cine trebuia susținut și să trădeze pe cine era de trădat: l-a susținut pe Adrian Năstase în detrimentul lui Ion Iliescu. Pe Mircea Geoană în detrimentul lui Adrian Năstase. Pe Victor Ponta în detrimentul lui Mircea Geoană și s-a înscăunat el însuși în funcția de președinte după ce l-a doborât pe Victor Ponta.
În 2012, după 16 ani la conducerea județului Teleorman (un mandat la Prefectură și trei mandate la Consiliul Județean), Liviu Dragnea le-a predat puterea celor mai credincioși subalterni.
A lăsat în urmă un județ sărac și subdezvoltat și a plecat să ocupe funcții de cel mai înalt nivel în conducerea țării. Continuarea o cunoașteți.
CITEȘTE PRIMELE DOUĂ EPISOADE ALE SERIEI:
Trecutul lui Dragnea (II): patron de fotbal, prefect pe blat, șef al anticorupției teleormănene
