Ultimul Rege. 96 de ani în 96 de momente

Regele Mihai s-a despărțit, astăzi, de lume și de poporul său. 

A murit la reședința sa din Elveția. Avea 96 de ani. Aceasta este istoria vieții sale.

Mihai I e născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, ca fiu al lui Carol al II-lea și al Reginei Elena (fiică a Regelui Greciei).

Se știe: Regele Mihai a fost ultimul șef de stat din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial care a supraviețuit până astăzi. A urcat pe tron prima dată la șase ani, în 1927, după moartea bunicului său, Regele Ferdinand (Întregitorul).

A fost detronat de tatăl său, Regele Carol al II-lea, întors în țară în 1930 (renunțase la tron ca să ducă o viață de playboy prin Europa). Regele Mihai a urcat iar pe tron în septembrie 1940, în plin război, preluând de la părintele său o țară ciopârțită.

A fost rege cât România a fost stat național legionar și a purtat cămașa verde. Dar tot el a fost cel care l-a arestat pe mareșalul Antonescu, înfăptuind Actul de la 23 August 1944.

A intrat în grevă regală, refuzând să colaboreze cu comuniștii. Dar a recunoscut rezultatele alegerilor din 1946 (care au fost măsluite). Admitea că a făcut-o fiindcă știa că dacă ar fi procedat altfel i-ar fi provocat și mai rău pe sovietici.

A fost obligat să abdice. Actul abdicării a fost obținut sub amenințări (cu moartea) și șantaj (uciderea unor studenți).

A trăit decenii în Exil, fiind și fermier, și pilot de încercare, și broker. A scris o piesă de teatru. A avut cinci fete și niciun băiat. A fost propus pentru Premiul Nobel pentru Pace. Un om cât tot secolul XX.

A fost împiedicat să revină în România, după 1990. La prima sa vizită în București, în 1992, un milion de oameni au ieșit pe străzi să-l aclame. I s-a interzis din nou să revină.

A făcut pace cu Ion Iliescu, președintele care l-a ținut departe de România după 1989. La începutul mileniului al III-lea i-a înmânat premierului de atunci, Adrian Năstase, o diplomă, la gala unei reviste, gest îndelung contestat de cei care au iubit monarhia.

Și-a recuperat proprietățile, redevenind, la bătrânețe, un om bogat. A lăsat-o custode al Coroanei pe prima sa născută, Margareta (căsătorită cu actorul Radu Duda – acuzat în spațiul public de colaborare cu fosta Securitate – actor devenit prin mariaj Principele Radu). Casa Regală a României s-a desprins de familia Hohenzollern și l-a exclus din linia de succesiune pe primul nepot al Regelui, Nicolae.

Portretul care urmează e compus din nouăzeci și șase de tușe, mai puțin cunoscute. Sunt, printre ele, cuvintele Regelui, pe care le-am găsit în cărți de interviuri, sau extrase din ziarele ultimului veac.

Iar cele mai importante vorbe ale Regelui sunt cele despre instituțiile statului român, pe care în zgomotul tranziției nu le-am luat în seamă. Cuvinte despre Securitate, despre rolul Bisericii, despre bandiții din politică. Veți descoperi, citind acest text lung, un om echilibrat, lucid și civilizat, prea puțin ascultat.

Începutul: se naște un prinț moștenitor cu o constituție destul de satisfăcătoare

1. În popor a circulat prezicerea că moștenitorul tronului va trăi 101 ani. Cel care avea să devină Regele Mihai I s-a născut într-o zi de marți, 25 octombrie 1921. În anunțul din Monitorul Oficial a fost publicat acest buletin medical: „În seara de 24 Octombrie, ivindu-se în starea sănătății Alteței Sale Regale Moștenitoare simptompe care puteau repede aduce complicații serioase, o intervenție a fost judecată indispensabilă. Ea a avut loc cu succes în ziua de 25 Oct., după amiază. Alteța Sa Regală a dat naștere, la orele 19.40, unui principe de constituție destul de satisfăcătoare. Starea Augustei Mame este ameliorată”. Știrea aceasta a prins, în ziarul Adevărul (care nu era un ziar de casă al Monarhiei), abia ultima pagină, pe 28 octombrie. Era la rubrica Ultima oră. Gazetarii nu au revenit cu articole ample despre noul născut. A primit la naștere titlul de Mare Voievod de Alba-Iulia. A fost botezat Mihai în onoarea lui Mihai Viteazul. 101 salve de tun s-au tras în cinstea sa. Ziarele apropiate Monarhiei notau că poporul trage astfel nădejde că noul-născut va trăi 101 ani.

2. Prima limbă în care a vorbit Mihai I a fost limba engleză. Regele n-a putut să precizeze niciodată care e prima limbă în care a vorbit, înclina totuși spre engleză, mai ales că în Casa Regală se vorbea preponderent în englezește (cum în englezește se vorbea și la toate întâlnirile cu familiile regale din Europa). Cu siguranță însă – își amintea – cu Regina Maria, bunica sa, vorbea englezește. Regina Maria era englezoaică (nepoată a Reginei Victoria).

3. Regele Mihai și relația specială cu bunica sa, Regina Maria. Mihai a fost preferatul bunicilor săi, Regele Ferdinand (care a susținut-o mereu pe mama lui Mihai, Elena, în disputele conjugale cu Carol al II-lea), și bunica sa, Regina Maria. Regele Mihai nu și-a ascuns niciodată admirația pentru soția lui Ferdinand I: „Se știe că Ionel Brătianu (n.r. – prim-ministru al României atunci) nu a reușit să-l convingă la Paris, pe Clémenceau, la Conferința de Pace de după Primul Război Mondial, de drepturile noastre (n.r. – Regele se referă la înfăptuirea Marii Uniri). Atunci el s-a întos la București și a vorbit cu Regina Maria, rugând-o insistent să se ducă și să vorbească ea cu Clémenceau. S-a dus, iar Clémenceau i-ar fi spus: «știți că eu sunt numit Tigrul?». Regina Maria a răspuns: «Da, dar eu sunt Leoaica». Nu știu cum a făcut, dar l-a câștigat de partea României pe Clémenceau. (…) Dacă nu era ea acolo, nu cred că se întâmpla cum s-a întâmplat!”.

4. Mihai I era să moară de apendicită, fiindcă Regele Carol al II-lea s-a opus intervenției chirurgicale. Regina-Mamă, Elena, fiica Regelui Greciei, a avut o sarcină cu probleme. De altfel, Regina-Mamă a fost profund nefericită în mariajul ei cu Regele Carol al II-lea. Acesta n-a fost un familist. A dezertat din Armată și a fugit din țară cu Zizi Lambrino. S-a căsătorit de conveniență cu Elena a Greciei, pentru a-și părăsi din nou familia și a fugi în străinătate cu Elena Lupescu. Mihai a fost prima oară Rege în 1927, la moartea bunicului său, Regele Ferdinand. Carol al II-lea a revenit în țară, în vara anului 1930, și a preluat tronul de la fiul său, obligând-o pe Regina Elena la exil (în Italia, la Florența). Mihai a redevenit Rege după ce Carol al II-lea a abdicat din nou în septembrie 1940, lăsând România într-o situație foarte delicată (Regele Mihai a primit, în plin război mondial, tronul unei Românii fără Basarabia, nord-vestul Bucovinei, ţinutul Herţa, nord-vestul Transilvaniei şi sudul Dobrogei). Mihai I avea să admită că nu a avut prea mult noroc de tatăl său, de care nu s-a simțit niciodată atașat. Copilăria i-a fost marcată de comportamentul acestuia, a fost un copil retras și nefericit. Cel mai frumos era în vacanțele de vară când mergea în Italia la mama sa. Uneori îl însoțeau și colegi din clasa palatină (clasă specială de opt elevi, concepută pentru Mihai, unde învăța cu fii de țărani, dar și de ofițeri, pentru a cunoaște toate categoriile sociale). În copilărie, Mihai era să moară de apendicită, fiindcă tatăl său s-a opus intervenției chirugicale, iar aceasta a avut loc in extremis.

5. Regele în pantaloni scurți. Devenit Rege la șase ani, la moartea lui Ferdinand I din 1927 (n.r. – țara era condusă, de facto, de o Regență, formată din Principele Nicolae, fratele lui Carol al II-lea, patriarhul Miron Costin și Gheorghe Buzdugan, președintele Înaltei Curți de Justiție și Casație). Majestății Sale Regele Mihai, rege-copil, îi plăcea să joace șah și să cânte la pian. Avea un ponei și conducea mașinuțe, ba chiar legenda spune că ar fi fost urcat și la volanul mașinilor mari. După revenirea sa în țară, Carol al II-lea insista ca fiul său să poarte numai pantaloni scurți, stârnind chiar, din acest motiv, un incident diplomatic la Londra. Când avea 13 ani și era în vacanță cu mama lui, la Londra, Regele a fost chemat forțat înapoi în România, pentru că nu-i respectase dorința tatălui să poarte pantaloni scurți. Regele George al V-lea (tatăl actualei regine, Elizabeta a II-a) i-a invitat la ceai și, deși Regele Carol al II-lea insista frecvent ca Mihai să poarte pantaloni scurți, nu putea să meargă în casa unui rege îmbrăcat necuviincios, așa că a încălcat ordinul tatălui. Însă evenimentul a fost imediat raportat la București. La 1 august 1927, Regele în pantaloni scurți apărea pe coperta revistei Time.

6. Venea la cursuri cu ochii roșii – plângea toată noaptea din cauza tatălui său, Carol al II-lea. Sportul nu a lipsit niciodată din educația Regelui. “Dimineaţa, făceam înviorarea cu colonelul Emil Pălângeanu, în spatele Palatului. Făceam alergări, exerciţii, 15 minute de gimastică şi apoi ne întorceam fiecare acasă pentru a ne pregăti de şcoală”, își amintea fostul său coleg de clasă, Radion Chiaburu. La o serbare școlară, Regele a jucat un rol de țăran. Un alt coleg, Lascăr Zamfirescu, își amintește că la Peleș, Regele Carol al II-lea juca poker toată noaptea și trăgea cu pistolul. Voievodul Mihai, care stătea cu un etaj mai jos, plângea și venea la cursuri cu ochii roșii.

7. Cea mai veche amintire cu regina-mamă Elena este de când aceasta plângea în fața icoanelor. Regele avea obiceiul să meargă în fiecare seară în camera mamei, să se roage împreună și nu de puține ori a găsit-o pe Regina Elena plângând, imagine care i-a rămas puternic în minte.

8. Totul pentru artă. În vacanțele la Florența, regele Carol al II-lea insista ca Mihai să viziteze de fiecare dată muzeele de acolo.

9. La prima întâlnire, viitoarea soție l-a salutat ca un soldat. Regele Mihai și-a cunoscut soția (Ana, Princepesă de Bourbon-Parma, stinsă din viață în 2016) la nunta Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii cu Prințul Philip, care era văr primar cu mama lui (era fiul fratelui Regelui Greciei), așadar unchiul lui Mihai. Nunta a avut loc în noiembrie 1947 (Regina Angliei tocmai a aniversat șaptezeci de ani de mariaj). „După ce i-am fost prezentată, în loc să fac reverenţa în faţa lui, cum ar fi trebuit, am luat poziţie de drepţi, lovind cu străşnicie călcâiele, ca un soldat. Vă imaginaţi rezultatul, eu fiind îmbrăcată în rochie şi cu capul descoperit“, scria Regina Ana în cartea sa de memorii. Regele Mihai avea 26 de ani și era îmbrăcat în uniforma de ofițer de aviație al Armatei Române. De fapt, Regele era îndrăgostit de Ana de Bourbon încă din 1943, când a văzut-o într-un reportaj din Maroc, unde ea lucra ca infirmieră.

10. Pasiunea pentru motoare i-a asigurat traiul. Cea mai mare pasiune a Regelui a fost legată de motoare. Era iscusit la tot ce ținea de tehnică și a iubit de tânăr automobilele și avioanele. Ziarul „Universul” nota la 12 februarie 1938: „Eri dim. Măria Sa Marele Voevod Mihai îmbrăcat în salopeta de lucrător s-a dus la atelierul uzinelor «Ford – România». A fost primit de către directorii uzinelor și personalul tehnic. Cu o îndemânare de maestru căpătată în îndelungata practică făcută cu pricepere și răbdare, Măria Sa a făcut recondiționarea completă a unei biele brute de patru cilindri”. De altfel, în exil a fost pilot de încercăre. A mai fost: fermier, șomer, antreprenor la o companie de electronică și broker. Cât au locuit la New York, Regina Ana a lucrat și ca vânzătoare la magazinul universal Bloomingdale’s. La Versoix, Regele Mihai și Regina Ana au lucrat împreună în atelierul lor auto, restaurând mașini de teren vechi.

Ultimul rege și veacul său: cum a înțeles Mihai I marile momente istorice pe care le-a trăit

11. Regele despre 23 august 1944: „Se spune acum că Actul de la 23 August 1944 a fost o trădare. Trădare pentru cine, nu știu… Ce s-a întâmplat cu țările care au luptat până la capăt, ca Ungaria, de pildă? Aceste țări au fost complet distruse de tăvălugul sovietic și, în plus, au fost comunizate exact ca și noi. Nici noi n-am fi scăpat ulterior de comunism, dar cel puțin am evitat, prin Actul de la 23 August 1944, completa distrugere a țării și alte sute și sute de mii de victime. (…) 23 August era ceva absolut necesar care trebuia făcut și s-a făcut ce trebuia”.

12. Regele despre arestarea mareșalului Ion Antonescu: „În cursul acelei discuții a spus acea propoziție, foarte cunoscută acum, că nu o să lase țara pe mâna unui copil!… În plus, a mai afirmat că el s-a angajat față de Hitler să nu iasă din război fără aprobarea lui! Pentru mine asta era un soi de inepție, cum să-i acorde lui Hitler permisiunea să ieșim noi din război? Atunci altă soluție nu am mai avut decât să-l arestăm. Noi discutasem înainte cu opoziția toate variantele care ar putea decurge ulterior discuției cu Antonescu și stabilisem ca absolut ultimă soluție arestarea lui Antonescu! Din păcate, asta s-a și întâmplat.”

13. Regele despre mareșalul Ion Antonescu: „Aș putea să spun că, pe lângă faptul că era un patriot și își iubea țara, era și un mare încăpățânat! Cel puțin asta a reieșit foarte clar din anumite discuții cu mine.”

14. Recunoștință pentru un gest de-al mareșalului. Regele i-a rămas recunoscător lui Antonescu pentru un lucru. Regele n-a putut să uite că, datorită mareșalului, mama sa, Elena, a fost adusă în țară în 1940, după plecarea ei forțată în Florența de la începutul anilor `30.

15. Regele despre procesul prin care mareșalul Ion Antonescu a fost condamnat la moarte: „Pentru mine acest proces a fost o pură farsă! Din păcate și aliații anglo-americani erau în deplin acord cu rușii, și anume doreau ca acest proces să se facă!”

16. Regele despre Holocaust: „În ceea ce privește guvernarea lui Antonescu, la începutul ei s-au produs, într-adevăr, lucruri foarte urâte, pe care acum nu are niciun rost să le negăm… Dar nu a fost nici în politica lui Antonescu, nici a guvernului său, și în special a țării și a nostră, să fim antisemiți! Și prin intervențiile mamei mele (n.r. – Regina Elena a primit titlul de Drept între Popoare, fiind menționată la Memorialul Yad Vasem din Ierusalim) și ale mele personal, Antonescu a avut înțelepciunea să nu urmeze toate presiunile la care era supus de către Hitler!”.

17. Regele despre legionari (n.r. – între septembrie 1940 și februarie 1941, România a fost stat național legionar, iar Regele Mihai însuși a purtat cămașa verde): „Era o contradicție acolo, care pe mine, trebuie să spun cu toată sinceritatea, m-a deranjat profund. Naționalismul lor românesc și iubirea de țară nu cred că le discută nimeni, numai că anumite metode ale lor erau împinse la extrem, iar acest lucru era greu de acceptat.”

18. Regele despre mitingul pro-monarhist din 8 noiembrie 1945: “Eu nu eram la București, îmi continuam greva la Sinaia (n.r. – greva regală, prin care Mihai I refuza să semneze acte ale puterii de la București, care fusese deja subordonată Moscovei). Manifestația din Piața Palatului a fost organizată mai ales de tineri, elevi și studenți, de ziua mea de nume (…). A fost o manifestație net în favoarea noastră, a monarhiei constituționale, contra comuniștilor și contra rușilor. Rușii nu au putut suporta acest lucru, au adus în Piața Palatului trupe, iar comuniștii i-au bătut sălbatic pe acești tineri, cu echipe de bătăuși. S-a tras si cu mitraliere, au murit tineri nevinovați. (…)”.

19. Regele despre abdicarea sa de la 30 decembrie 1947: „Pe lângă tristețe a fost și un moment de ușurare, că, până la urmă, am scăpat de acea situație. Gândindu-mă ceva mai târiziu, am avut un sentiment de dezgust: dacă așa-zișii români au ajuns în așa un hal, să facă ce-au făcut… Dezgust este prea puțin spus, dar nu știu ce alt cuvânt aș putea folosi (…) În primul moment, gândul plecării a fost, poate, o ușurare, dar când am plecat, am plecat cu moartea în suflet. Altfel nu vă pot explica cum a fost.”

20. Regele și frica de moarte din ziua abdicării: „Mă puteam aștepta oricând și la asta! Eram împăcat cu gândul că este posibil și acest lucru. Soarta mea nu mă interesa deloc. Mă îngrijora în primul rând ce se va întâmpla în continuare cu țara. Eram prea ocupat de gravele probleme ale țării românești ca să mai am timp să mă gândesc și la viața mea!”

21. Regele și-a semnat abdicarea după ce primul-ministru Petru Groza l-a pus să-i pipăie pistolul din haină. „Toată situația, felul cum am fost obligat să semnez un act sub șantaj, plus faptul că a venit înarmat, pentru unii asta se cheamă democrație, dar pentru mine asta se cheamă terorism! Se știe acum clar cum a fost instaurată așa zisa republică. Iar instaurarea ei a încălcat total și brutal regimul constituțional legal din țara noastră! Faptul că prim-ministrul, Groza, m-a amenințat cu un pistol pentru mine înseamnă un act profund ilegal și toate consecințele ce decurg din semnarea unui act în asemenea condiții sunt nule din punct de vedere juridic! În orice țară civilizată, o semnătură sau o promisiune, obținute prin șantaj sau amenințare, este nulă și neavenită. Deci, eu nu pot să recunosc viabilă această abdicare, dat fiind că ea mi-a fost impusă cu forța și șantajul, iar pe de altă parte, poporul român nu a fost consultat deloc ce dorește.”

22. Regele depre tradițiile republicane: „Văd că se vorbește acum despre tradiții republicane. Tradiții republicane la noi în țară? Astea sunt glume de foarte prost gust. Cei care cunosc istoria românilor, și majoritatea, din păcate, trebuie să o învețe din nou, știu că țara românească de la Burebista și Decebal până la 30 decembrie 1947 a fost o monarhie. Noi nu am avut decât voievozi, domnitori și regi.”

23. De ce nu și-a dat Regele viața pentru țară, preferând Exilul: „Eu eram perfect conștient că va veni acest moment grav, când voi fi obligat să renunț (…) la prerogativele mele constituționale. (…) Mă consultasem cu cei din jurul meu, atâția câți mai erau, când va veni acest moment ce să fac… Să rămân, chiar cu prețul vieții, sau să plec din țară? Am căzut toți de acord că singura soluție în acest caz, pentru țara românească, era să plec din țară, ca să pot continua lupta din exterior! Dacă rămâneam, dispăream pur și simplu, cum au dispărut atâția și mai departe ce se întâmpla? Atunci era pierdută orice speranță pentru țară…”

24. Regele despre ce era în vagoanele cu care a plecat din România: patru mașini. „O mașină era un Jeep, făcută mie cadou de guvernul american. Celelalte trei erau mașini cumpărate de noi în toamna lui 1947, pentru uzul Palatului, și pe care General Motors ni le-a livrat cu puțin timp înainte să fiu izgonit. (…) Această poveste (n.r. – că ar fi fugit cu o parte din tezaurul țării) a fost lansată probabil pentru oameni slabi la minte, ca ei să creadă că eu am secat țara românească… (…) Este cinism, este mult cinism! Această legendă, de fapt această minciună sfruntată, nu este nouă… Ea a fost lansată deliberat de comuniști imediat după ce am plecat din țară.”

25. Regele i-a dăruit Reginei Ana două jeep-uri. Atât Regele Mihai, cât și Regina Ana au iubit mașinile de teren. De-a lungul lungii lor căsnicii, Regele Mihai i-a dăruit două jeep-uri Reginei, cu care Majestatea Sa Regina Ana a participat la numeroase competiţii, raliuri şi expediţii automobilistice.

26. La nunta Regelui Mihai, rudele catolice din partea miresei au lipsit. Nunta Principesei Ana de Bourbon-Parma cu Regele Mihai I al României a avut loc în exil, la Atena. Era 10 iunie 1948. Pentru că s-au căsătorit în biserică ortodoxă, Regina Ana a fost excomunicată din Biserica Catolică și niciuna dintre rudele sale catolice nu a luat parte la căsătorie!

27. Regele despre tinerețea sa: “Eu nu am avut niciodată posibilitatea de a trăi o viață normală!… Întâi, se știe ce s-a întâmplat cu tatăl meu, apoi mama mea a fost nevoită să plece, deci eu tot timpul nu am avut un părinte lângă mine. (…) La 20 de ani eram Regele unei țări care intrase în război, iar peste trei ani a trebuit, aproape singur, să țin piept rușilor și comuniștilor, care voiau să pună mâna pe biata mea țară.”

28. Regele despre Gheorghe Gheorghiu-Dej: „Dej era un om simplu (…). Cu mine s-a purtat întotdeauna corect, politicos, dar se vedea că era prins de ideologia comunistă.”

29. Regele despre Hitler. Lui Mihai I și reginei-mamă le-a fost aranjată o întâlnire cu Hitler împotriva voinței lor. Când Regina Elena și-a dorit să plece în Florența alături de fiul ei, Mihai Antonescu, Ministrul de Externe, i-a susținut dorința și, mai mult, a insistat ca Regele Carol al II-lea să îi însoțească. Guvernul a stabilit să călătorească prin Germania și, în ultima clipă, au primit o invitație de a dejuna alături de Fűhrer. „Nu puteai să ai o discuție cu Hitler nici la nivelul simplei politeți. Dacă erai mai atent, îți dădeai seama că vorbește cu patimă despre lucrurile pe care le puteai citi în orice jurnal nazist”. Mai mult, Regele Mihai a povestit pentru El Pais: “Am luat masa cu Hitler in 1941, la Berlin. Nu vorbeam germana, așa că tot greul conversației a fost dus de mama mea. M-a impresionat la modul negativ și nu mi s-a părut a fi un mare orator. Hitler nu purta uniformă, ci pantaloni și jachetă kaki. Lângă Hitler au mai fost patru oameni, iar el a fost rece și distant. A strigat în mod constant și a monopolizat discuția, a fost rece și rigid”.

30. Ce i-a dăruit Hitler Reginei-Mamă Elena: o orhidee și antidepresive. Jacques Vergotti, asistentul care i-a însoțit pe Mihai I și Regina Elena la întâlnirea cu Hitler, avea să noteze în memoriile sale că Fűhrer-ul i-a dăruit Reginei o orhidee și un flacon de Pervitin, un antidepresiv puternic.

31. Regele despre Mussolini: “Difereța dintre el și Hitler era enormă. În primul rând, vorbeam italiana și puteam comunica mult mai ușor. Mussolini era mai deschis și mai cald, la fel cum sunt toți italienii. Îmi amintesc că mama mea l-a întrebat cum au ajuns italienii să traiască cu toate lipsurile unui război de cucerire. El a spus scurt: «strângând un pic cureaua»”.

32. Regele despre Ana Pauker: “Fizic, cum arăta, se poate vedea din fotografii. În privința caracterului ei, ajunge să amintim că și-a denunțat singură, la Moscova, soțul ca fiind troțkist, denunț care i-a adus acestuia executarea.”

33. Regele despre cum ar fi arătat România dacă nu se instaura comunismul: „Cât erau sovieticii pe acolo nu ar fi fost mare schimbare, dacă nu erau ei, însă, am fi depășit de mult tot restul Europei. (…) Românii noștri învață foarte repede, doar trebuie să le creezi ambianța în care să-și desfășoare talentul. Dacă ne gândim că, în 1918-1938, noi aveam standardul de viață identic cu Belgia și Franța… Aveam o reputație foarte bună.”

34. Regele despre Roosvelt și Churchill: „Roosvelt era bătrân și bolnav, iar în tot biroul lui politic erau infiltrați KGB-iști. Asa acum se știe. (…) Desigur că înțeleg de ce Churchill a crezut că era singura posibilitate strategică sau cel puțin din perspectivă britanică (n.r. – abandonarea Estului Europei către Rusia sovietică). Dar nu pot să-l iert, nici să accept alegerea sa. (…) Churchill m-a mirat și mai mult. El știa foarte bine ce reprezenta comunismul. Mentalitatea lor nu era, însă, să schimbe lucrurile după ce deja au semnat.”

35. Regele despre abandonarea României de către aliații americani și englezi: „Trădare e, poate, un cuvânt prea tare, dar cred că e foarte aproape de ce s-a întâmplat. Noi toți credeam – și eu, și mama – că americanii și englezii sunt pentru noi adevărați stâlpi, ajutoarele noastre de încredere, ei erau oameni cu caracter, cu educație…, și tocmai ei ne-au lăsat baltă. A fost un sentiment și de frustrare, și de tristețe.”

36. Regele despre rolul jucat de Ceaușescu în planul URSS de a păcăli Occidentul: „(n.r. – neparticiparea României la invadarea Cehoslovaciei) a fost un nou joc al URSS-ului, cum tot un joc al rușilor a fost și că România era singura țară est-comunistă, din cele ocupate de ei în 1944, care întreținea relații diplomatice cu Israelul. (Rușii) nu au ocupat-o (n.r. – România) nu din cauza patriotismului lui Ceaușescu, ci pentru că aveau nevoie de România, ca să înșele Occidentul. Să ne gândim numai cum lucra spionajul românesc pentru URSS”.

37. Regele despre cei patru milioane de membri ai Partidului Comunist Român: „Bun, poate că au fost mai slabi decât alții, dar și slăbiciunea este ceva omenesc, poate nu au făcut ceva frumos, au făcut acest lucru doar ca să-și poată întreține familia, copiii, să nu fie dați afară de la serviciu. Noi am avut aproape patru milioane de membri de partid. Acum să spun eu despre ei că toți au fost comuniști? Este absurd! Or fi fost desigur câțiva dintre ei comuniști, nu neg acest lucru, dar imensa majoritate s-au înscris în partid de formă, carnetul roșu de partid era ca un permis de conducere, care-ți dă dreptul să conduci o mașină. Atâta tot”.

38. Regele despre Mihai Pacepa: „Din câte am văzut din scrierile lui, generalul Pacepa pare un om serios și cinstit!”

39. Regele despre “Scrisoarea celor șase”: „Am auzit de ea de la Radio Europa Liberă. Trebuie să spun că nu i-am dat prea mare importanță. În fond ce era Scrisoarea celor șase? Opinia unor oameni care erau nemulțumiți, ca foști activiști de partid, de șeful lor, Ceaușescu, asta a fost. Apoi nici semnatarii nu erau prea onorabili, ca să spun așa… ”

Anii Exilului și Revoluția de la 1989

40. Regele dramaturg. În Exil, în 1960, Regele Mihai și Regina Ana au semnat o piesă de teatru intitulată The Choice (Alegerea). E despre salvarea omului prin credință și despre sistemele capitalist și comunist.

41. Regele a avut cinci adrese diferite în Elveția, fiind zeci de ani chiriaș. A locuit în Lausanne (1948-1949), în Versoix (1956-2004), apoi în Aubonne (2004-2016).

42. Anii petrecuți în Anglia. Între 1950 și 1956, Regele Mihai și Regina Ana au locuit în Anglia, fiind fermieri. Au stat întâi într-un sat din comitatul Berkshire: Bramshill. Apoi, într-un alt sat din comitatul Hertfordshire: Ayot Saint Lawrence.

43. Chiar și când mergea în vacanțe, Regele voia să fie contactat în cazul în care se întâmpla ceva important în România. Mihai și Ana mergeau măcar o dată pe an în vacanță fie în Saint Tropez, fie la vânătoare în Luxemburg, însă exista cineva care avea tot timpul adresa lor și numerele de telefon, pentru a le putea oferi vești despre România.

44. Regele nu a primit vizitatori din România până în 1989: ”Ceva mai târziu, când au venit unii diplomați români pentru a participa la conferințele ONU de la Geneva, au venit câțiva să mă vadă, Versoix fiind la numai douăzeci de kilometri de Geneva. Îmi explicau acești diplomați că au șters-o pur și simplu din Geneva, de sub supravegherea Securității, pretextând că merg în oraș după cumpărături. (…) Cert este că, după aceste vizite, nu a venit absolut nimeni din țară să mă vadă, desigur până în decembrie 1989, când s-a schimbat fundamnetal situația. De ce nu m-a vizitat nimeni? Lumea era timorată, înfricoșată, când venea în Elveția o delegație românească, de 15 persoane să zicem, cel puțin trei erau securiști, dacă nu chiar mai mulți. De fapt, e evident că și pe mine m-a urmărit permanent, indiferent unde mă aflam, Securitatea, dar asta este o a altă poveste…”.

45. Regele despre începutul Revoluției din 1989: „Am avut un sentiment foarte ambiguu, întâi de toate față de ceea ce se întâmpla în țară, la Timișoara, unde mulți oameni au fost omorâți. Ne întrebam adesea între noi: Este sau nu revoluție? Cum are să se termine? Bineînțeles, aveam mari speranțe că românii s-au deșteptat în sfârșit și au făcut lumii întregi cunoscut sentimentul lor anticomunist. După aceea însă, s-a lăsat ceața peste ceea ce speram noi. Lucrurile s-au schimbat cum nu trebuia”.

46. Cine l-a sunat imediat după izbucnirea Revoluției din 1989. Primul care i-a telefonat Regelui după izbucnirea Revoluției a fost Regele Baudouin I, al Belgiei. Regele Mihai avea să spună: „Telefonul arăta interesul lui și față de mine personal, de ceea ce simțeam eu în acele clipe, și față de țară. Pentru mine a fost un moment destul de emoționant”.

47. Mesajul Regelui la Europa Liberă în 18 decembrie 1989 a sunat așa: „Sunt cu gândul şi cu sufletul alături de voi. Sunt, ca şi voi, îngrijorat când aflu cruzimea cu care reacţionează cei de la Putere atunci când cereţi doar drepturile cele mai elementare şi totodată am şi aveţi mari speranţe fiindcă luaţi cuvântul, manifestând. Fiindcă nu vă mai temeţi, fiindcă prin însăşi sălbăticia represiunii întelegeţi şi întelegem cu toţii că le e frică de voi celor de la Putere. Manifestaţi paşnic cu lozinci care să le spuie care vă sunt năziuinţele. Armele nu pot zdrobi sufletele, nu pot nimici idealurile. Nu îi provocaţi, fiţi paşnici, dar demni. Cu Dumnezeu înainte!”.

48. Regele despre evenimentele din decembrie`89: „Eu spun că, la început, la Timișoara, București și prin alte părți, a fost o chestiune cinstită din partea românilor, care s-au săturat de comunism, nu mai puteau suporta, numai că, după aceea, au pus alții mâna pe putere, aceia care nu aveau nici cel mai mic drept să facă așa ceva… Asta a fost!”

49. Regele despre decizia de a nu veni în țară în decembrie 1989: „Sunt convins că nu era deloc momentul să vin atunci, iar confirmarea am primit-o peste un an, pe 22 decembrie 1990, când, venit de Crăciun în țară, am fost expulzat așa cum cunoaște toată lumea. Venind și mai târziu în țară, am discutat cu diverse persoane, ca să fiu împăcat cu mine însumi, și nouă din zece mi-au spus că nu era momentul să vin în decembrie 1989; las la o parte că era și foarte periculos. (…) În plus, dacă este să fiu sincer, lumea nici nu mă cunoștea la vremea aceea. Așa că, chiar dacă aș fi venit, mă îndoiesc profund că aș fi putut schimba mare lucru.”

50. Regele despre refuzul de a candida la președinție în 1990 (ofertă venită de la liderul liberal Radu Câmpeanu): „Eu nici nu am luat în considerare astfel de propunere. Pentru mine a fost un lucru care nu se putea accepta!”

51. Regele despre Basarabia: „Eu am o mare admirație pentru basarabenii noștri, că sunt ai noștri, să nu uităm acest lucru! Basarabia este pământ românesc.”

52. Regele despre moștenirea pe care ne-a lăsat-o comunismul: „Mi-am dat seama că această poluare mentală, ce a durat 50 de ani, a stricat foarte mult România pe care o cunoșteam. Eu unul am fost primit, pe oriunde am umblat, cu foarte multă căldură, dar lucrurile au evoluat rău. A rămas mentalitatea sovietică ce spune că totul trebuie să fie politică… Totul”.

Regele pe tabla de șah a jocurilor de putere de după 1990

53. Regele despre interacțiunea cu monarhiile din Occident, în anii`90 (a deschis ușile multor cancelarii occidentale, folosindu-se de relațiile personale, de rudenie, cu membri ai Caselor Regale din Europa): „Eu am o reputație față de verii noștri din monarhiile din Occident și față de oamenii politici și e penibil să mă duc acolo, să fac – pentru că acesta e rolul meu – tot ce pot pentru țară, și acolo să mi se spună că treburile nu merg deloc la noi.”

54. Regele despre lobby-ul făcut pentru integrarea României în NATO și UE: „Constantinescu (n.r.. – președintele Emil Constantinescu) a făcut chiț-chiț public că mă susține în ce încercam să fac. Verii noștri s-au purtat cât se poate de bine. Ultima dată am fost înainte de conferința NATO (n.r. – de la Madrid, din vara anului 1997). Cu familia regală din Spania, de altfel, avem legături foarte apropiate, regina Sofia e vara mea primară. Acolo nu există nicio problemă. Eu am și locuit la ei de multe ori.”

55. Regele despre tinerii plecați din România: „Există o mentalitate la noi cum că cei plecați sunt niște trădători. Atunci și eu sunt un trădător… Dar nimeni nu a plecat de bunăvoie. Mulți dintre cei care au stat în altă țară 10, 15, 20 de ani și și-au făcut o situație, au revenit pentru a-și oferi serviciile. Au fost însă trimiși la plimbare. Asta pentru mine e ceva inacceptabil”.

Nimic fără Dumnezeu

56. Regele despre ideea Catedralei Mântuirii Neamului (n.r. – gândurile sunt dintr-un interviu de la sfârșitul anilor `90): „Nu aș vrea să fiu rău înțeles, dar cât o să ne coste asta? Când România se găsește în starea în care se găsește economic, noi vrem să facem o asemenea catedrală care va costa miliarde, poate de dolari, nu de lei… Asta ne trebuie nouă acuma?”

57. Regele despre misiunea Bisericii Ortodoxe Română: „Eu susțin eforturile Bisericii noastre ca să se ridice, după distrugerile comunismului. Sper că Biserica se va ocupa mai mult de activități caritabile, de care țara are atâta nevoie.”

58. Regele despre infiltrarea securiștilor în Biserică: „Eu sunt foarte supărat de tot ceea ce se petrece în Biserica noastră ortodoxă. De vină este Securitatea, iar acum noile servicii secrete românești. (…) Peste tot au fost trimiși agenți în sutană, deghizați în preoți și episcopi, iar rezultatele se văd peste tot.”

59. Regele despre religiozitatea poporului român: „Degeaba mergi la biserică, faci mătănii și te spovedești dacă ieși din biserică și continui tot ca înainte. Eu am luat anumite lucruri din partea mamei mele și a familiei din Grecia, care nu erau atât de bisericoși, dar erau creștini cu adevărată credință în Dumnezeu. Când văd că există lucruri atât de false, mi se face rău”.

60. Regele despre proverbiala sa stăpânire de caracter: „Eu am fost obligat să mă maturizez înainte de vreme. (…) Când vedeam ce se întâmplă în țară, câteodată îmi venea să arunc cu ceva, dar aici e vorba de lucruri mai importante decât chestiuni pesonale. Oamenii trebuie să încerce, așadar, și mai tare să se stăpânească și să se gândească la partea lor spirituală și morală”.

Securiștii și Casa Regală

61. Regele despre minoritatea maghiară din România: „Eu am spus de nenumărate ori că ungurii de la noi sunt români, trebuie să ne purtăm cu ei ca și cu restul românilor. Ei sunt cetățeni români. Eu sunt contra oricăror extremisme, indiferent de unde ar veni. Extremismele nu sunt nici logice, nici omenești.”

62. Regele despre miliardarii din tranziție: „Bineînțeles că o bună parte din sărăcia asta vine din cauza acestor oameni, care au acaparat bogăția țării noastre. Populația nu este de acord cu această inechitate, iar, pe de altă parte, după atâția ani de comunism, nu se mai știe gândi drept.”

63. Regele despre cum a fost urmărit de Securitate, și înainte, și după Revouție: „Eu tot timpul am fost spionat la Palat. Începuse Antonescu cu spionarea mea, el avea oamenii lui de încredere care îi raportau tot ce făceam eu în anii 1940-944. Este foarte posibil ca și comuniștii să-și fi infiltrat niște oameni după 23 August. (…) Cred că suntem urmăriți și în prezent (n.r. – la sfârșitul anilor `90), dar, poate, mai puțin ca înainte.”

64. Regele despre SRI: „SRI-ul vrea să arate Occidentului că în România este acum democrație și deci tot ei se spovedesc în public… Astea sunt povești pentru copii! În fond, SRI-ul este tot vechea Securitate, doar ceva mai rotunjită, însă baza este aceeași. Cum la noi nu s-au schimbat multe, doar nu era Securitatea să dispară, așa, peste noapte?!?”

65. Regele despre Palatul Cotroceni: „Eu când am făcut o vizită la Cotroceni, în martie 1997, pot să spun că nu l-am recunoscut, este acum cu totul și cu totul altceva decât locuința Reginei Maria și a Regelui Ferdinand.”

66. Regele și ajutoarele. În anul 1998 inundații puternice au lovit țara. Regele era atunci în Delta Dunării și s-a deplasat personal în fruntea unui convoi de camioane cu ajutoare. Cei care au mobilizat strângerea de ajutoare au fost apropiații Casei Regale. Ei au reușit o performanță filantropică în douăzeci și patru de ore: „Eu am fost uimit pentru că, puțin peste 24 de ore, s-a mobilizat o grămadă de lume, s-au pus la dispoziția mea 14 camioane din toate părțile țării, cu grâne, cu alimente, cu materiale de construcții”.

Regele, memoria eroilor neamului și așteptarea americanilor

67. Regele despre luptătorii anti-comuniști din munți: „Înainte de toate, trebuie să spun că eu nu eram la curent cu cele ce se întâmplau în munții României. Pe de altă parte, în niciun caz nu cred că americanii și englezii voiau să facă cel mai mic gest concret pentru oamenii noștri care luptau contra comuniștilor, pe tot cuprinsul țării. Dezinteresul anglo-americanilor pentru cele ce se întâmplau în țara noastră era legat, desigur, de acel procentaj stabilit la Yalta, de 90% pentru ruși, în fapt 100%, căci anglo-americanii nu au mai avut o influență în România.”

68. Regele și întâlnirea cu Elisabeta Rizea. „(…) Am fost în vizită la mânăstirea Curtea de Argeș, locul unde își dorm somnul de veci strămoșii mei. Când am fost în biserică am văzut o bătrână într-un scaun cu rotile. Ea chiar a vrut să-mi sărute mâna, eu nu știam cine este. Auzisem, bineînțeles, de Elisabeta Rizea, dar nu o cunoșteam la față. Am întrebat apoi, imediat, pe Ticu Dumitrescu, care era lângă mine, cine este această persoană… El mi-a spus că este Elisabeta Rizea. Când am aflat cine este, m-am simțit, nu știu cum să vă spun, poate că nu foarte rău, dar în orice caz m-a lovit foarte tare acest fapt. Am vrut să-i spun atunci Elisabetei Rizea mai multe lucruri, dar ea plecase deja. În această situație, când am revenit la Versoix, i-am scris imediat o scrisoare în care îi explicam ce s-a întâmplat și îi făceam promisiunea că, atunci când o să mai vin în România, o să trec să o văd la ea acasă. (…) Am anunțat-o în scris înainte să vin la ea acasă. Satul Nucșoara este un sat mic de munte (…) și, din păcate, s-a adunat foarte multă lume la ea în curte, știind că vin, unii chiar au încercat să-și facă un capital politic din această vizită (…) au încercat să acapareze această vizită, iar mie acest lucru nu mi-a plăcut deloc. Când am intrat în curte, am văzut o mare de oameni, dar nu o vedeam nicăieri pe Elisabeta Rizea, la care venisem de fapt. Până la urmă am găsit-o în spatele unui grup de oameni, dar fiind în scaunul cu rotile, nu se vedea din mulțime, cu greu i-am văzut capul. Am rugat mulțimea să se dea la o parte, ca să pot măcar să-i dau bună ziua… Apoi lumea a dus-o pe sus în scaunul cu rotile și așezat-o la masă. Autoritățile au insistat să mă așez, nici mai mult, nici mai puțin decât în capul mesei. Autoritățile au insistat în continuare, dar eu am spus nu, am spus că eu venisem nu să-i văd pe ei, ci să o văd pe Elisabeta Rizea.”

69. Regele despre geopolitica din timpul Războiului Rece: „Eu nu am înțeles de ce America, care avea și bomba atomică și, în general, o putere militară uriașă, se înclina în fața rușilor!”.

70. Regele despre așteptarea zadarnică a americanilor: „(…) Era din păcate o speranță utopică. Americanii nu ar fi mișcat – și nici nu au mișcat – ceva contra comuniștilor din România sau Rusia. Americanilor, ăsta e adevărul, le era frică de ruși. Rușii, cu securitatea lor KGB-istă, erau ași în infiltrarea peste tot, inclusiv la Casa Albă”.

Ce a fost dincolo de puterea morală a Regelui nostru

71. Regele despre relația cu Carol al II-lea, aflat în Exil, întâi în Brazilia, apoi în Portugalia, alături de Elena Lupescu: „(…) Prima știre pe care am avut-o de la el a fost în 1947, eram încă în țară; asta pare ciudat, mi-a trimis o telegramă, spunând că s-a hotărât să se căsătorească cu Lupeasca și-mi cerea mie să-i dau un titlu de noblețe. I-am răspuns că trebuie să știe foarte bine că Constiuția noastră nu permite astfel de lucruri. Atât i-am scris atunci și nimic mai mult… (…) El, când am ajuns în Elveția, în ianuarie 1948, mi-a trimis mai multe scrisori. Mai mult chiar, m-a chemat la telefon și insista foarte tare ca să vin la Lisabona, să iau legătura cu el. Am refuzat… Însă a insistat așa de mult, încât am fost nevoit să-i scriu o scrisoare, tocmai eu să-i scriu asta (…) că nu este posibil să mai am o legătură cu el, din cauză a ceea ce s-a întâmplat în țară, iar românii din țară și din afara ei îl acuzau pe el, pe drept sau pe nedrept, că era principalul vinovat pentru ce s-a întâmplat cu România. În acest condiții, i-am scris tatălui meu că nu pot să mă întâlnesc cu el.”

72. Regele nu a fost la înmormântarea tatălui său: „Din chestiunea asta (n.r. – fuga tatălui său cu Lupeasca), mama a suferit niște chinuri morale îngrozitoare. Și sunt niște lucruri pe care eu nu am putut să le iert. (…) Nu era numai Lupeasca acolo (n.r. – la înmormântarea Regelui Carol al II-lea), dar erau toți cei din anturajul său, așa-zisele materii cenușii ale sale, în frunte cu Ernest Urdăreanu. Iar eu cu acești oameni nu am mai vrut să am nicio legătură. Știu că am fost foarte criticat că nu m-am dus la înmormântarea tatălui meu, dar a fost peste puterile mele morale să mă duc!”

73. Regele Mihai și Premiul Nobel pentru Pace. În 1998, un grup de români din Oslo a preluat inițiativa și a scris Comitetului Nobel o scrisoare prin care l-au propus pe Regele Mihai I al României la Premiul Nobel pentru Pace, pentru contribuția sa la scurtarea celui de-al Doilea Război Mondial și pentru promovarea păcii și toleranței în toate acțiunile sale publice. În anul 2010, fizicianul englez Hugh Montgomery a scris în volumul Lumea Regelui că ”ar fi foarte potrivit ca Comitetul Nobel din Oslo să îi ofere recunoaştere acestui om de stat internaţional şi erou oferindu-i Premiul Nobel pentru Pace, pentru ca întreaga lume să ia aminte de calităţile neobişnuite ale curajului, modestiei şi devoţiunii faţă de libertate şi drepturile omului pe care Regele Mihai, ca puţini alţii, le-a personificat de-a lungul vieţii îndelungate şi demne.”

Tăcerea Regelui

74. Regele despre personalitatea sa taciturnă: „Există o vorbă englezească: Nu spun nimic, dar gândesc mult, iar eu stau și mă gândesc foarte mult”

75. Regele a fost toată viața un colecționar de citate și vorbe de duh. A avut în computer o colecție de expresii și citate ale unor șefi de state, scriitori sau filosofi, care l-au impresionat de-a lungul vieții. Le-a folosit în unele dintre discursurile sale și în întâlniri cu presa.

76. Regele Mihai colecționa și discuri cu muzică clasică. Le imprima, apoi, pe casete audio. Toate mesajele regelui difuzate la Radio Europa Liberă erau înregistrate acasă de Regina Ana. Printre hobby-urile pe care le împărțeau era și fotografia, pasiune de care se bucurau cu un aparat de amatori.

77. Binecuvântarea muzicală a unei noi locuințe se făcea cu muzica lui Enescu. La fiecare mutare într-o altă locuință, Regele și Regina ascultau Poema Română de Enescu. Marele compozitor George Enescu a fost unul dintre protejații Reginei Maria, bunica Regelui Mihai.

78. Nu a râs cu adevărat jumătate de secol. Principesa Margareta (botezată astfel în onoarea bunicii materne, Regina Maragareta a Danemarcei) povestea că în toți anii de Exil nu și-a văzut niciodată tatăl râzând cu poftă. Regele avea să expice: „Și alții mi-au spus că niciodată nu se vede zâmbetul meu și că trebuie să fiu cumva mai…, dar aproape toate lucrurile care s-au întâmplat în timpul absenței mele din țară m-au marcat”.

79. Principesa Margareta, despre Regele Mihai: „Nu ieșeam niciodată, absolut niciodată. Nu mergeam la cinema, nu mergeam la teatru, nici la muzeu. Tatăl meu era un om închis în sine. Se ocupa de treburile lui legate de România. Avea o corespondență uriașă. Încerca să facă tot ce-i stătea în putință, vorbind peste tot despre țara sa și ținând legătura cu comunitatea românească. Dar nimic frivol, niciodată. Ceea ce este, înțelegeți, admirabil… O viață de familie minunată. Dar chiar și așa, simțeai nevoia să mai ieși undeva”.

80. Regele Mihai a făcut eforturi financiare să-l țină la cele mai bune școli pe Principele Nicolae (între timp, scos din linia de succesiune la tronul României): „Ne gândeam acuma (n.r. – la sfârșitul anilor `90) să-l mutăm la una dintre cele mai mari școli, unde a învățat și învață și Familia Regală engleză. Institutorii de acolo sunt foarte serioși, vorbesc mai multe limbi. O școală mai serioasă ca asta probabil că nu putem găsi, dar toată problema e că e foarte scumpă. Să vedem acuma ce putem face, de unde putem procura banii necesari”.

Banii Regelui

81. Regele despre averea Majestății Sale din România (într-un interviu din 1998): „Oamenii ar trebui să știe o dată pentru totdeauna că eu am avut două proprietăți și nimic mai mult. Una moștenită de Ferdinand (n.r. – bunicul Regelui Mihai) de la Carol I – Sinaia, celaltă am cumpărat-o eu în timpul războiului, să am un picior în Transilvania – e vorba de Săvârșin. Atât. (…) Pentru moment nu am făcut demersuri pentru recuperarea lor, cu toate că și eu am drepturi. Vom vedea când, cum și în ce fel voi face aceste demersuri”. Ulterior, Regele Mihai și-a recuperat toate proprietățile din România.

82. Regele despre strâmtorarea cu care s-a confruntat în Elveția: „Chiar și noi trăim aici destul de strâmtorați, desele deplasări în țară ne-au făcut să ajungem, cum spune românul, la fundul sacului.”

83. Regele Mihai și Regina Ana au luat mereu un singur fel la prânz. Prânzul regal dura douăzeci de minute, iar cina era de fiecare dată la ora 18.30. La cină se serveau două feluri.

84. N-a crezut în Legea Salică. Legea Salică presupune că urmașul la tron trebuie să fie de sex bărbătesc. Regele a avut cinci fete și a declarat mereu că i se pare depășită mentalitatea că pe tron nu poate urca o femeie. Argumentul său era că până și țările de la care România a preluat Legea Salică au abandonat-o între timp, considerând-o desuetă. Dorința lui a fost ca Margareta, prima sa născută, să îi urmeze.

Răscrucile târzii și marile cuvinte

85. La întoarcerea în țară, Regele a fost acuzat că a intrat fără viză, cu pașaport danez. La 25 decembrie 1990, Regele Mihai şi Regina Ana au aterizat pe Aeroportul Otopeni, cu intenția de a merge la Curtea de Argeş, unde Majestăţile Lor, însoţiţi de Principesa Margareta, doreau să se reculeagă la locurile de veci ale Regelui Carol I, Reginei Elisabeta, Regelui Ferdinand I şi Reginei Maria. Ei au fost întorşi din drum, fiind acuzați că intraseră în ţară fără viză, cu paşapoarte daneze.

86. Regele a strâns un milion de oameni pe străzile din București. Între 25 și 27 aprilie 1992, Regele a venit să sărbătorească Sfintele Paști în România. A mers la Putna, Curtea de Argeș și București. S-a estimat că o mulțime de un milion de oameni a venit să-l vadă pe Rege. El s-a adresat mulțimii din balconul Hotelului Continental, alături de el fiind nepotul său, Nicolae, astăzi prigonit de Casa Regală.

87. Regele a fost oprit pe Aeroportul Otopeni. S-a întâmplat pe 7 octombrie 1994. Regele Mihai fusese invitat la un simpozion organizat cu prilejul a 50 de ani de la Actul de la 23 august 1944. În România, la conducere era președintele Ion Iliescu, care se speriase de căldura cu care Regele fusese înconjurat în 1992.

88. Regele despre Principele Radu: „Titlul (n.r. – Principe de Hohenzollern-Veringen; între timp, familia regală a României s-a desprins de Casa de Hohenzollern) acordat domnului Radu Duda are două aspecte. Mai întâi, este un semn de încredere în el. În al doilea rând, este situația lui față de Fiica Noastră, Principesa Margareta, pe care am numit-o succesoarea mea.”

89. Din nou cetățean român, după o jumătate de secol. După ce a fost silit să abdice, Regelui i s-a retras și cetățenia română. A redobândit-o abia pe 25 februarie 1997, printr-o Hotărâre de Guvern. Emil Constantinescu era președintele țării, iar premier era Victor Ciorbea.

90. Regele, după o vizită post-decembristă la șantierele navale din Galați: „Când am luat-o așa, pe jos, prin șantiere, m-am uitat la oameni și ei s-au uitat la mine și păreau că nu prea știu ce să creadă. Am stat de vorbă cu ei și când am plecat am văzut cu coada ochiului un zâmbet”.

91. Regele a mers la Moscova de Ziua Victoriei. La 9 mai 2010, Regele Mihai a participat, la Moscova, la evenimentele de comemorare a 65 de ani de la victoria Aliaţilor în Al Doilea Război Mondial. Invitaţia i s-a adresat nu ca fost şef de stat, ci ca ultimul Comandant de Mari Unităţi din timpul războiului rămas în viaţă.

92. Regele și decorațiile sale. Regele a fost decorat cu Pobeda (Victoria), la 6 iulie 1945, cea mai înaltă distincție din Uniunea Sovietică sub Stalin. Mihai I a spus așa: „Sigur, de decorația pe care mi-au dat-o rușii toată lumea știe, dar de decorația pe care mi-au dat-o americanii nu se vorbește mai nimic… Am participat la diverse specacole și recepții, cu rușii în țară. Nu se putea altfel. Așa că astea sunt lucruri inventate din nou ca să se denigreze ceea ce monarhia a încercat să facă în acei ani”.

93. Regele despre democrație: „Democrația nu e un sistem de guvenare, ci un mod de a trăi.”

94. Apariția unui pretins moștenitor. În ultimii ani în spațiul public s-a tot perindat Dieter Stanzeleit, un muzician neamț, născut în 1939. El pretinde că este fiul Majestății Sale Regele Mihai. A încercat zadarnic să obțină o probă ADN care să îi confirme ipoteza.

95. Regele României și Regina Angliei. Elisabeta a II-a a fost cea pe care regele a simțit-o cea mai înțelegătoare față de situația monarhiei din România: „Mi-am dat seama că știe despre noi mult mai multe lucruri decât lasă de obicei să se înțeleagă. Era nemulțumită de ce se întâmplă în România, întrebările ei lăsau să se întrevadă că numai importanța rolului ei o împiedică să se pronunțe fățiș asupra problemei românești”.

96. Discursul Regelui. Regele Mihai a ținut la împlinirea a nouăzeci de ani, pe 25 octombrie 2011, un discurs memorabil în Parlamentul României. Ideea fundamentală a discursului său a fost: „Nu văd România de astăzi ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri”.

*Pentru realizarea acestui rezumat au fost consultate arhivele mai multor ziare între 1921 și 2017, precum și volume de memorialistică și interviuri: Regele Mihai și exilul românesc, de Mircea Ciobanu, Editura Princeps, 1994; Convorbiri cu Regele Mihai, de Mircea Ciobanu, Editura Humanitas, 2008; Arthur Gould Lee, Coroana contra secera și ciocanul, Editura Humanitas, 1998; Regele Mihai: un surâs care nu se vede, de Lia Lucia Petric Iepure, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2009; Ivor Porter, Mihai I al României, Regele și țara, Editura Allfa, 2007; Regele Mihai printre noi (1989-1999), de Liviu Vălenaș, Editura Ars Longa, Iași,1999,Un război, un exil, o viață – Regina Ana a României, Editura Humanitas, 2008.