VIDEO. O zi din viața unui curier de cursă lungă

Daniel Florescu se trezește în fiecare dimineață la ora 7. Își bea cafeaua, apoi pregătește ceva de mâncare pentru copii. Pe la 8.30, își ia bicicleta și pornește pe ulițele din Conțești, Dâmbovița, satul unde locuiește, spre Ghergani, localitatea învecinată, unde există o mică gară. Acolo, Daniel Florescu lasă bicicleta în curtea unei cunoștințe. Bea un suc sau o cafea de la magazinul sătesc și pe la 9 și-un pic se urcă în trenul personal care duce la București.

O oră mai târziu, coboară în Gara de Nord și se îndreaptă cu pas hotărât către un fast-food unde are legată o a doua bicicletă. O dezleagă și se loghează pe aplicația de livrări de mâncare pe care o folosește, anunțând astfel că a ajuns la muncă. În câteva momente primește deja prima comandă, se urcă pe bicicletă și începe o cursă continuă între restaurante, șaormerii, cafenele și zeci de apartamente din Capitală unde livrează mâncare.

Cât bucureștenii au stat în case, izolați din cauza pandemiei, Daniel Florescu a bătut străzile orașului pe bicicletă, purtând în spate un rucsac roz, plin cu caserole. E doar unul dintre miile de oameni care fac asta în fiecare zi, de la adolescenți care vor să mai strângă un ban până la oameni în vârstă care s-au adaptat și au învățat să lucreze pe aplicații ca să-și poată întreține copiii.

În ultimele luni, am început să înțelegem mai bine importanța meseriilor pe care înainte le treceam cu vederea și valoarea muncii din spatele lor.

Începând de astăzi vom publica o serie de reportaje despre aceste meserii care merg înainte chiar și atunci când lumea se oprește în loc.

Acest material a fost realizat cu sprijinul OLX – Locuri de muncă

Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să