VIDEO. Paștele în izolare

Am încercat să vedem cum arată o mare sărbătoare în vremuri de pandemie urmărind sute de transmisiuni live pe care românii de pretutindeni le-au făcut pe Facebook cu ocazia Paștelui.

Imagini cu oameni frământând cozonaci și fierbând sarmale, cântând „Hristos a înviat“ în familie sau în singurătate, ieșind în fața porții sau a scării de bloc să primească lumină. Petreceri în aer liber, sparte de sirenele mașinilor de poliție. Imagini cu oameni singuri încăpățânându-se să spere și să respecte regulile. Care alegorice cu iepurași defilând pe străzi și lăudând numele primarilor. Această intensă activitate virtuală a creat un tablou al României în vremea pandemiei.

Poate că Paștele de anul acesta a arătat diferit, dar noi am rămas aceiași: o nație niciodată plictisitoare, mistică și brutală în același timp, care se sperie în fața celor mai ridicole conspirații, dar își găsește tăria de a merge mai departe purtând de la unii la alții flacăra unei lumânări. O nație care te enervează și te revoltă, pentru ca apoi să-ți provoace admirație și speranță.

Așa a fost Paștele românilor în anul 2020. Dintr-o mie de motive, nu-l vom uita prea curând. Trăirăm să le vedem și pe acestea, cum frumos concluzionează într-un live un tânăr din Segarcea.

Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să

Ce ne enervează #21 – E prea puțin Ceaușescu

O ediție despre cum te amețesc alegerile astea mai tare decât tiribombele, despre cum faci bani cu nepoții, despre cum punem femeile să facă plozi pentru că țara are nevoie de trupuri, despre cum îți alegi consilierii fără să fii consiliată, despre competenții candidați AUR și SOS, dar și despre faptul că e prea puțin Ceaușescu în viața noastră politică, sau ce-o fi asta.

Violența împotriva femeilor din politică a devenit doctrină națională: „Ești redusă la funcția ta de a face copii și de a produce plăcere”

Interviuri realizate de Recorder cu 16 politiciene, dar și hotărâri de instanță sau ale Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), arată că sexualitatea reprezintă tema cel mai des folosită în atacurile la adresa femeilor din politica românească: referințe la viol, la promiscuitate, la folosirea sexului pentru a obține o funcție, la infidelitate. Scopul e să le umilească și să le distrugă reputația.