VIDEO De ce e criză de meseriași acolo unde școlile profesionale raportează statistici pozitive
În timp ce angajatorii din Bistrița se plâng că nu mai găsesc tineri calificați pe care să-i angajeze în fabrici, inspectoratul școlar, primăria și școlile raportează statistici pozitive și susțin că învățământul profesional funcționează foarte bine. Am fost la un colegiu tehnic din acest județ care se laudă că toţi absolvenţii de la clasele profesionale sunt angajaţi pe loc de către operatorii economici din oraş. Pe hârtie, este un exemplu de succes. Pe teren, însă, aflăm că, perpetuând acest succes, firmele vor ajunge în situația de a-și închide porțile, din lipsă de angajați care să știe meserie. Am vorbit cu elevi, profesori şi angajatori și am descoperit că statisticile pozitive ascund, de fapt, declinul sistemului de învăţământ profesional.
Mihai Sporiş (foto), directorul adjunct al Colegiului Tehnic „Grigore Moisil”, vorbeşte despre rezultatele şcolii pe care o conduce folosind un timp verbal nefiresc pentru a descrie o reuşită: condiţionalul optativ. Elevii s-ar putea angaja dacă ar fi interesaţi să absolve, dacă s-ar folosi de calificarea de pe diplomă, dacă ar rămâne în oraş, dacă ar rămâne în ţară. De fapt, în micul colegiu tehnic, abandonul şcolar încă le dă bătăi de cap profesorilor care nu reușesc să-i ţină pe copii în şcoală, iar elevii care termină şcoala se angajează în alt domeniu ori pleacă în străinătate.
Angajatorii din oraş au ajuns să-i vâneze pe absolvenţi. Să vrea să muncească, atât le trebuie. „Pur şi simplu, nu avem ce tria. Îi aducem pe toţi, iar cei care îşi doresc rămân angajaţii noştri. Nu doar că avem nevoie de muncitori calificaţi, n-avem nici măcar forţă de muncă necalificată!“, spune unul dintre angajatorii care recrutează absolvenţii Colegiului Tehnic din Bistriţa. Carevasăzică, nu e nicio greşeală în statistica de la „Grigore Moisil“! Doar că tinerii numai să pună piciorul în fabricile şi uzinele din oraş nu se gândesc. Statistica asta e la fel de adevărată şi dacă stă răsturnată.
De fapt, la finalul acestui an, declarat de autorități „Anul învăţământului profesional şi tehnic în România”, cifrele nu sunt deloc de partea elevilor. Cu toate acestea, cei care ar trebui să arate problemele sistemului şi să le găsească soluţii insistă să prezinte realităţi paralele, îmbrăcate în sofisme facile. Se încăpăţânează să ascundă eşecul sub preş şi să privească această criză numai din unghiurile care-i favorizează, oricât de obtuze ar fi.
În această vară, Inspectorul Școlar General din Bistriţa anunţa triumfalist ceea ce numea un alt succes al sistemului de învăţământ: şcolile din judeţ au reuşit să dea judeţului în 2017 peste 450 de absolvenţi de profesională! S-a îmbogăţit Bistriţa cu încă 84 de lăcătuşi, 51 mecanici auto, 40 de sudori, ospătari, fizeri, electricieni. De fapt, aceştia reprezintă puţin peste de jumătate dintre elevii care se îndreptaseră către o meserie după gimnaziu. Statisticile preferă să omită rata uriașă a abandonului școlar și sutele de elevi pe care școlile de meserii n-au reușit să-i păstreze.
Situaţia e similară la nivel naţional, iar în anul viitor nu se prefigurează mari schimbări. Jumătate din locurile alocate pentru învăţământul profesional şi pentru învăţământul profesional-dual în anul şcolar 2017-2018 rămăseseră neacoperite de cererile elevilor în urma primei etape de înscriere. Din 38.009 de locuri alocate, au fost ocupate doar 19.340, după cum arătau datele furnizate de Ministerul Educaţiei Naţionale. „Cei care au ajuns în ultima vreme în şcolile profesionale au fost cei respinşi de sistem, elevii care au absenţe foarte multe sau cei care au rămas repetenţi sau nu au putut intra la alte şcoli. Şi, de asta, la şcoala profesională, în momentul de faţă, nu este ceea ce trebuie. Nu ajung copii cărora le pasă de viitorul lor şi care vor să-şi facă o carieră”, spune Vlad Oltean, director de resurse umane al companiei Comelf, unul dintre principalii angajatori care recrutează meseriaşi în judeţ.
Cu toate acestea, în Bistriţa, municipalitatea a investit 6 milioane de euro pentru amenajarea unui parc industrial de 30 de hectare la marginea oraşului. Deşi parcul a devenit operaţional încă de la jumătatea anului 2016, primăria n-a reuşit să atragă investitorii pe care-i aştepta. Imediat ce a obţinut câteva promisiuni, s-au făcut alte anunţuri la fel entuziaste. Cele 10 companii care au anunţat că şi-ar aduce afacerile în zonă bat însă pasul pe loc. Nu s-a construit nimic, încă se negociază contracte, se caută angajaţi. Investitorii se tem să ridice clădiri care riscă să rămână goale. Parcul e acum o pistă de carturi şi niciun angajator nu poate garanta că va schimba acest peisaj.
Elevi plecați la muncă în Spania, în timpul anului școlar
Acest peisaj din judeţul Bistriţa-Năsăud este reprodus la scară mică şi atelierele de la Colegiul Tehnic „Grigore Moisil“: nimeni nu găseşte curajul de a pune degetul pe rană, oamenii s-au obişnuit să tacă, să nu supere. Şcoala a fost condusă mai bine de două decenii de către profesorul Ioan Rus. Acesta a fost însă înlocuit din funcţia de director în 2013, după ce mai marii de la inspectorat au aflat că învoia elevii de la şcoală cu lunile. Se duceau copiii la muncă în Spania şi, decât să se desfiinţeze vreo clasă în şcoală, să se reducă norma profesorilor şi, deci, finanţarea instituţiei, directorul îi primea înapoi la finalul sezonului de muncă. Nu ridicau nicio problemă cei care nu recuperau materia din urmă. Oricum, nu durea pe nimeni mâna să scrie o diplomă la final de an. „Nu ne dă voie regulamentul, dar eu am zis că e un câştig să termine copilul anul şcolar, chiar dacă eu calc pe lege şi îl las să plece“, se justifica fostul director în faţa jurnaliştilor locali. După el, s-au mai aşezat în acelaşi scaun alţi trei profesori.
Mihai Sporiş este director adjunct la „Grigore Moisil”, dar el ţine, de fapt, frâiele şcolii – pe directoarea de-acum, Georgeta Borş, el a fost cel care a sprijinit-o în această funcţie, mărturisesc amândoi. A acceptat să ne prezinte şcoala pentru că se va vorbi despre un exemplu de succes. „Vă urăm bun venit în instituţia noastră şi ne face o deosebită plăcere să facem parte din emisiunea dumneavoastră despre învăţământul profesional”, spune dintr-o dată. Nu e nicio cameră de filmat în jur, aşa e stilul său, mai galant. Vrea să-şi promoveze şcoala, căci are nevoie de elevi aşa cum au angajatorii nevoie de forţă de muncă. Refuză însă să privească în perspectivă: ce-i ţine pe copii în şcoală, ce-i motivează să înveţe meserie pe maşini mai batrâne decât părinţii lor? „Sigur că sunt şi probleme, dar încercăm să venim în întâmpinarea lor de fiecare dată, acolo unde putem”, e răspunsul standard la orice întrebare mai delicată. Are aerul acesta de mic funcţionar încremenit în timp, care nu vrea să supere sus. Să fie un reportaj frumos, să placă la toată lumea, să se vorbească despre avantajele de a învăţa meserie aici.
Numai că viitorii meseriaşi învaţă aici meserie exact ca în perioada în care profesorul era elev. Pe fiecare perete din şcoală sunt agăţate zeci de icoane şi câteva panouri ilustrate rudimentar cu instrumentele grafice ale Microsoft Word ’95. Lipite pe panouri, nişte fotografii şi diplome copiate alb-negru sunt cele mai recente menţiuni ale prezenţei şcolii la concursuri de meserii. Ultimele datează din anul 2004. Profesorul le priveşte, apoi îi priveşte pe reporteri şi le priveşte iar. „Aproape că-mi dau lacrimile.” Dacă sunt cam vechi? „Pur şi simplu nu le putem da jos, vă rog să mă credeţi.”
Ultima investiţie în şcoală a fost făcută în urmă cu mai bine de 13 ani: şapte cabine de sudură, obţinute prin fonduri PHARE şi cu contribuţia companiei Comelf, care are mare nevoie de sudori la producţia de utilaje pentru lucrări terasiere şi subansamble. Pentru dotare, Ministerul Educaţiei nu dă nimic. Pentru că erau atât de dese momentele când n-aveau nici măcar electrozi, tot Comelf le-a cumpărat şi un simulator de sudură. Nu s-au încumetat să-l aducă în şcoală, elevii îl folosesc când se duc în practică la fabrică, într-un atelier special. Dispozitivul e perfect pentru exerciţiile copiilor: nu scoate fum, nu strică ochii, nu se uzează. E ca un joc video, consumă doar curent. Un kilogram de electrozi ar fi costat 10 lei; dar nu sunt bani, începătorii să facă bine să exerseze sudura imaginară mai întâi.
„Ne temem că vom rămâne fără angajați”
Agenţii economici sunt singurii care mai investesc în şcolarizarea micilor meseriaşi: îi primesc în practică, le dau o masă caldă, ba chiar îi plătesc cu salariul minim pentru jumătate de normă. „Am făcut o grămadă de parteneriate cu şcolile din judeţul nostru. Primim elevii lor în practică tocmai în ideea de a reuşi să rămânem cu forţă de muncă proaspătă. Ne-ar interesa măcar un bagaj minim de cunoştinţe să aibă din şcolile profesionale, însă de multe ori nu găsim nici măcar asta la ei“, spune Vlad Oltean de la Comelf.
Profesorul Mihai Sporiş pune accentul diferit într-o situaţie similară: povesteşte cum, la o întâlnire cu agenţii economici, cineva i-a cerut 90 de operatori la maşini cu comandă numerică. „Am avut o satisfacţie deosebită atunci când cei de la fabriciile RAAL şi Comelf au sărit în sus şi-au spus: «Să stai la rând, că noi aşteptăm de mult astfel de elevi». Nu le putem asigura nici lor necesarul de forţă de muncă. Iată cât de mare este cererea!”.
Unii dintre elevii care trec prin ucenicia de la uzină rămân să muncească şi după absolvire. Sunt excepţiile, căci şi părinţii, şi prietenii îi sfătuiesc să se îndrepte către meserii mai uşoare. E cazul lui Dănuţ Pop, unul dintre tinerii sudori din fabrică. Tatăl său, fost sudor la CFR, a venit personal la şcoală să-i ameninţe pe maiştri că, dacă-l mai ţin pe tânăr la sudură, mai bine-l retrage de la şcoală. Dar instructorul a văzut talentul băiatului şi l-a luat pe lângă el. Acum, Dănuţ Pop e campion naţional la sudură, şi după ce a participat de trei ori la olimpiada internaţională de sudură, anul ăsta a reuşit să obţină locul III în Germania, la Dusseldorf. Acum e mândria companiei.
Sudorul Dănuţ rămâne însă excepţia dintr-un mediu care pare să încurajeze învăţământul profesional doar prin declaraţii. Şeful resurselor umane de la Comelf spune că firma pierde anual cam 100 de angajaţi: ori se pensionează, ori pleacă în străinătate. E doar o chestiune de timp până când îşi vor depune dosarul de pensionare şi ultimii maiştri din generaţia care a prins un loc de muncă în comunism, iar momentul ăsta îi sperie pe angajatori. Vlad Oltean, Comelf: „Din ’90, şcoala profesională românească nu a mai format generaţii de meseriaşi. Cei care lucrează la noi sunt mai degrabă cazuri singulare. Ne temem că, în curând vom rămâne, pur şi simplu, fără angajaţi. Vom închide“.
Acest articol face parte din campania „România Meseriașă”, proiect realizat cu sprijinul OMV Petrom. Prin programul cu același nume, OMV Petrom susține învățământul profesional din România: își propune să aducă în prim plan importanța meseriilor în dezvoltarea țării noastre și să găsească soluții pentru educația viitorilor meseriași.
