VIDEO. Vrancea Eroică

Centenarul „Vrancea Eroică“, eveniment care trebuia să celebreze unul dintre cele mai importante momente din istoria modernă a României (100 de ani de la bătăliile purtate la Mărăști, Mărășești și Oituz), s-a transformat, pe alocuri, într-un bâlci cu influențe populiste.

Duminică, 6 august, sute de oameni de prin satele și comunele Vrancei au fost urcați în microbuze la ordinul primarilor și aduși la mausoleul de la Mărășești, să-și cinstească eroii. Unii au venit direct cu sticlele de băutură în mâini și s-au supărat că nu li se permite accesul la ceremonie. „Suntem beți!“, au recunoscut cu sinceritate.

Primarii au admis că i-au mobilizat pe oameni nu neapărat de dragul eroilor căzuți în război, ci din solidaritate cu Marian Oprișan, președintele Consiliului Județean Vrancea și cel care s-a ocupat de organizarea centenarului.

Cei mai mulți dintre cei aduși cu microbuzele nu știau de ce au venit și ce s-a întâmplat pe 6 august 1917. Au fost, însă, bucuroși că pot să-i vadă pe viu pe cei mai importanți lideri politici ai țării. De la Klaus Iohannis până la Liviu Dragnea și Mihai Tudose (însoțit de mai mulți miniștri), toți politicienii importanți au fost prezenți, duminică, la Mărășești.

Dincolo de ceremonia impresionantă la care au luat parte cu toții, la Mărășești mai erau însă și alte lucruri de văzut: un oraș subdezvoltat și aproape pustiu, o mulțime de oameni derutați și obișnuiți să li se spună pe cine și când trebuie să cinstească. Despre toate acestea, în videoreportajul de mai jos:

SUSȚINE PROIECTUL RECORDER
DONEAZĂ PENTRU JURNALISM
Conținutul nostru este gratuit, însă n-ar fi posibil fără oameni care plătesc pentru el. Salariile jurnaliștilor, deplasările în țară și toate celelalte cheltuieli necesare pentru funcționarea unei redacții sunt susținute din donațiile cititorilor. Contribuie și tu!
Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să