Diaspora. Filmul unei zile care va rămâne în istorie

Sute de mii de români, din toate colțurile lumii, au petrecut o duminică întreagă la cozi pentru a arăta că încă le pasă de țara lor. Muncitori în construcții, doctori, șoferi, badante, studenți, mecanici auto, oameni care au plecat și și-au făcut o viață în altă parte, dar care își ies din minți când cineva le refuză dreptul de a fi în continuare cetățeni români. Oameni care nu pot renunța la gândul că România se va schimba în bine și că într-o zi se vor putea întoarce acasă.

Ieri, în fața secțiilor de votare deschise prin consulate și ambasade, s-au simțit mai uniți ca niciodată în fața a ceea ce a mai rămas din România baronilor și a foștilor nomenclaturiști de partid. Acea Românie care încă mai acceptă un ministru de Externe venit din diplomația epocii ceaușiste, acea Românie care încă mai păstrează structuri învechite și incompetente, incapabile să le ofere cetățenilor săi dreptul de a alege cine să-i reprezinte.

Mii de oameni au rămas pe dinafară după închiderea secțiilor și n-au mai reușit să voteze. În mai multe orașe din Europa a fost nevoie de intervenția poliției pentru că oamenii erau furioși și au forțat intrarea în secțiile de votare. Și totuși povestea acestei zile nu arată ca o înfrângere, pentru că, dincolo de nervi și dezamăgire, peste cozile interminabile a plutit un sentiment de forță și de speranță. Forța unor oameni liberi, care încă mai cred că țara lor poate fi salvată.

Mai jos este filmul zilei de duminică, compus din imaginile pe care românii din toată lumea ni le-au trimis pe adresa redacției. Este primul reportaj Recorder filmat de cei care ne urmăresc.

Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să