Monolog despre acceptare. Ce-i de făcut când fiul tău îți spune: „Tată, sunt gay”

Cândva, Liviu Coman a fost capul unei familii tradiționale. Era căsătorit, avea un fiu și lucra ca inginer chimist la un institut de cercetare din zona Sibiului. O poveste banală, care începe în zorii anilor ’70 și se desfășoară într-o țară copleșită de dictatură.

În 1989 se petrec, însă, două lucruri care aveau să schimbe destinul României și al familiei Coman: regimul comunist se prăbușește, iar Relu Adrian Coman, fiul lui Liviu Coman, împlinește 18 ani și devine major. E proaspăt student la Facultatea de Chimie din Iași, pe care o termină câțiva ani mai târziu, fiind repartizat ca profesor într-o comună de lângă Târgoviște. Un tânăr introvertit și confuz încercând să-și înțeleagă propriile trăiri într-o Românie care încerca să înțeleagă democrația după aproape cinci decenii de comunism.

Și în timp ce România își adâncește confuzia, tânărul Coman e tot mai împăcat cu propria cale. În 1994 obține o bursă de șase luni în Spania, dedicată personalului din educație, iar contactul cu societatea occidentală îi schimbă complet perspectivele. Când se întoarce în țară, își dă demisia din învățământ, se mută la București și se angajează în cadrul SIRDO (Societatea Independentă Română a Drepturilor Omului), printr-un program finanțat de guvernul olandez. Din această postură, apare la o emisiune televizată în care vorbește despre apărarea drepturilor fundamentale ale omului și despre propria experiență. A doua zi dimineața, Liviu Coman, care nu văzuse emisiunea, intră în fumoarul institutului de cercetare de lângă Sibiu și toate privirile se îndreaptă spre el. După câteva secunde de tăcere, un coleg îl întreabă fără nicio introducere: „Liviu, tu știai că fiul tău este homosexual?”.

De aici începe o poveste incredibilă despre îndoieli, jenă, prejudecăți și, în final, despre înțelegere, toleranță și acceptare. După ce a ieșit din fumoarul institutului și și-a revenit din șoc, Liviu Coman a realizat că, deși cunoștea termenul, nu știa nimic despre homosexualitate: „Ce e asta? E o toană, un moft… E permanent, e ceva temporar… Ce urmează?”.

Răspunsurile n-au venit peste noapte. Au urmat ani de frământări în care a trecut peste toate îndoielile și a înțeles că menirea sa este să-și înțeleagă fiul și să fie alături de el. Crede că și societatea românească s-ar putea schimba și știe că oamenii ar fi mai toleranți dacă ar fi lăsați să judece cu capul lor. A văzut, însă, cum organizarea referendumului pentru familie a creat o atmosferă de panică și le-a indus multora ideea unui pericol iminent cauzat de homosexuali.

Liviu Coman e acum pensionar și trăiește într-o comunitate rurală din județul Vâlcea. În ultima săptămână s-a contrat, pe Facebook, cu preotul din sat, deranjat de faptul că acesta distribuie mesaje alarmiste, cu tentă homofobă. Când se va întâlni cu el, are de gând să-l întrebe: „Spune dumneata, ce rezolvare ai fi găsit dacă erai în locul meu?”.

Coman crede în poruncile Bibliei. Da, sunt de bun simț. Înțelege dogmele Bisericii și raportarea lor la căsătoria persoanelor de același sex. Cu un singur lucru nu poate fi de acord: cu frica de Dumnezeu. Refuză ideea unui Dumnezeu crud și intolerant și îl vede mai degrabă ca pe un Tată blând și înțelegător cu fiii săi. Un Tată dispus să-i înțeleagă și să-i accepte așa cum sunt.