Reportaj de la primul miting USR PLUS: „Mama voastră de visători…“

Mitingul electoral, un instrument politic de modă veche, a fost îmbrățișat și de noii politicieni. Duminică seară, în Piața Unirii din Cluj Napoca, Alianța USR PLUS a adunat aproximativ 2.000 de oameni pentru două ore de discursuri politice și muzică rock. „Mama voastră de visători“ este versul unui cântec care a răsunat de pe scenă, cântat de formația Omul cu șobolani. El rezumă în trei cuvinte sentimentul de stângăcie și incertitudine cu care noua clasă politică românească se afișează în fața oamenilor.

Prinși între nevoia de a fi politicieni cu normă întreagă și spiritul liber, ONG-ist sau antreprenorial din care vin, cei din USR PLUS amestecă mitingul cu concertul, acoperă idei și promisiuni pragmatice cu un strat de melodramă și își subevaluează publicul, cerându-i să strige după dictare „Știe PSD-ul să facă spitale? „Nuuuu!“. Oamenii din piață s-au bucurat să-i vadă live pe liderii politici în care-și pun ultima speranță. Dar, câteodată, au și înghițit în sec. „Să atace PSD-ul e ușor. Dar ne-am săturat să ni se tot arate cât de răi sunt Dragnea și Nicolicea“, ne spune, la final, un antreprenor clujean.

Dintre toate partidele care sunt în campanie electorală, Alianța USR PLUS are cea mai grea misiune: trebuie să convingă un electorat exigent și să facă politică având în spate un bazin de alegători care urăsc politicienii. Sub acest paradox s-a desfășurat mitingul de Cluj Napoca.

Cele mai recente

DOCUMENTAR RECORDER. Deceniul Iohannis

Ca de atâtea ori în ultimii 35 de ani, suntem iarăși în fața unei alegeri dificile. În șubreda noastră democrație, a căuta un președinte într-o sumă de candidați departe de a se ridica la înălțimea acestei funcții n-a fost vreodată ușor. Devine însă și mai complicat dacă ne uităm bine la România prezentului – o țară a speranțelor risipite, a neîncrederii și a apatiei. Oricare îi va fi numele, noul președinte e, inevitabil, consecința unui deceniu neîncheiat încă – deceniul Iohannis.  Întoarcerea în urmă cu zece ani poate fi un exercițiu dureros. Ne obligă să retrăim, dar ne ajută să