România meseriașă. Cum ne-am putea salva țara cu școlile profesionale
În ultimul episod al campaniei „România Meseriașă” încercăm să identificăm posibile soluții pentru ca școlile profesionale să nu mai consume inutil ani din viața copiilor noștri și să producă specialiștii de care economia românească are tot mai mare nevoie. Am studiat cele mai eficiente modele aplicate în Occident și am vorbit cu toți cei implicați în reformarea învățământului profesional: Guvern, Parlament, Președinție, directori și profesori de școală, angajatori. Este o dezbatere pe care societatea românească nu-și mai permite să o ignore și pe care am încercat să o aducem în centrul atenției prin cele opt episoade pe care le-am publicat până astăzi.
De-a lungul campaniei „România meseriașă” am scris despre politicile greșite care au distrus învățământul profesional și despre lipsa de dotări din atelierele de practică ale școlilor. Am văzut copii derutați și deznădăjduiți, obligați să simuleze activitățile practice în urma cărora ar trebui să învețe meserie. Am arătat cum influența părinților și mentalitățile greșite răspândite în societate îi fac pe tineri să se ferească de școlile profesionale. Am arătat disperarea angajatorilor care nu mai găsesc mână de lucru calificată și duplicitatea autorităților care raportează statistici pozitive acolo unde nu e nimic pozitiv. Am arătat cum aplicarea modelului german de învățământ dual începe să producă rezultate și am scris despre meseriași de succes care au înțeles la timp că învățarea unei meserii nu este o rușine și au devenit respectați în comunitățile lor. Încheiem acest demers jurnalistic încercând să răspundem la cea mai importantă întrebare: ce e de făcut mai departe pentru ca învățământul profesional să funcționeze.
I. CE PUTEM ÎNVĂȚA DE LA ALȚII
Există o corelație directă între învățământul profesional al unei țări și industria ei. Iar dacă ne raportăm la Europa Occidentală, se dovedește că modelul învățământului dual e unul din cele mai eficiente pentru că stă la originea unor industrii performante. Nu întâmplător produsele cu eticheta „fabricat în Elveția” sau „made in Germany” ne conving că sunt făcute „meseriaș”. În aceste țări este implementat învățământul dual, un sistem care prevede ca școlile să funcționeze în colaborare cu companiile private și să pregătească elevi în funcție de nevoile acestora. Companiile asigură stagii de practică și îi susțin pe elevi cu burse, iar la finalul studiilor le asigură locuri de muncă. Sistemul a fost preluat, începând de anul acesta, și de Statele Unite ale Americii.
România a adoptat și ea modelul învățământului dual, chiar înaintea Statelor Unite, dar „implementarea românească”, deși e mult mai performantă decât școala profesională clasică, rămâne, deocamdată, mult sub ceea ce se întâmplă în Elveția sau Germania. Anul acesta sunt 2500 de tineri înscriși în învățământul dual dintr-un număr aproape dublu de locuri disponibile. Tinerii sunt încă greu de convins să aleagă învățământul vocațional și, de la implicarea autorităților până la mentalitățile răspândite în societate, avem multe de învățat de la țările în care acest tip de învățământ funcționează ca la carte:
În Elveția. Din trei elevi care au absolvit gimnaziul, doi aleg să meargă la o școală profesională.
În România. Anul acesta, doar 10% din elevii care au terminat clasa a opta au ales o școală profesională.
În Germania și Elveția. Să fii absolventul unei asemenea instituții de învățământ e o onoare și o mândrie pentru tineri. Meseriașii sunt una din categoriile profesionale cele mai respectate.
În România. După 1990, școala profesională a început să fie văzută doar ca un loc pentru copiii slab pregătiți. Și-a căpătat o conotație negativă: un loc în care ajungeai doar când nu luai examenul sau când nu aveai medie suficient de mare pentru liceu. Pe fondul prăbușirii industriei, tot mai mulți părinți au început să ezite în a-și trimite copiii către o astfel de școală. Pentru că a urma “profesionala” era un stigmat că nu poți face mai mult și că nu vei avea unde să muncești după ce o termini.
În Elveția. Învățământul profesional e văzut ca un loc al studiului practic și mai puțin teoretic. Principiul e simplu: degeaba îi predai copilului lecții despre cum se lovește cu ciocanul dacă elevul nu apucă să pună mâna pe ciocan și să exerseze. Altfel spus, o lovitură de ciocan face cât o mie de cuvinte despre cum se lovește cu ciocanul. De aceea, elevii din școlile profesionale elvețiene stau la școală doar două zile dintr-o săptămână. Restul de trei sunt în fabrici, unde li se arată cum se muncește în meseria pe care au ales-o. În Germania, mai multă teorie se face doar în primul an. Cam 80% din ore. Din anul doi, raportul se inversează simțitor: 60% practică, 40% teorie, iar în ultimul an e 75% practică și doar 25% teorie. La final, ajung să adune cam 2000 de ore de practică.
În România. La noi se mizează pe teorie. Orele de practică nu sunt doar puține, ci și complet inutile din cauza dotărilor slabe. În atelierele moștenite de pe vremea comunismului, abia mai găsești un strung sau o mașină de găurit funcțională, iar banalele pile și șurubelnițe sunt un lux. Deși din 2014 există obligația ca nicio clasă să nu se poată forma fără să existe angajamentul scris al unui agent economic că va lua elevii în practică, noi am reușit să fentăm și această regulă în stil românesc. Anul trecut, 42 de școli profesionale au semnat contracte de practică cu firme care figurează la Ministerul de Finanțe cu activitatea suspendată de ani de zile sau chiar dizolvate pur și simplu. Dar și atunci când firmele care semnează există, drumul până la practică e lung și nu există nicio garanție că elevii vor face într-adevăr acel stagiu. O recunoaște și Gabriela Petre, șef serviciu la Centru Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic: „Aici e slăbiciunea sistemului și asta ar fi și componenta care trebuie reglementată: să existe o monitorizare a ce se întâmplă (n.r. – la orele de practică), o monitorizare pe care inspectoratele școlare trebuie să o facă. Dacă am impus condiție să nu se școlarizeze fără să existe acest contract, atunci trebuie urmărit și ce se întâmplă ulterior”.
II. UNDE SUNTEM ASTĂZI
Avem școli profesionale puține, cu ateliere prost dotate și cu profesori blazați. Elevii și părinții le ocolesc, preferând să se îndrepte către liceu. Avem nejustificat de multe licee tehnologice, iar diplomele obținute la absolvirea lor sunt absolut inutile. Ca să înțelegem mai bine unde suntem și să putem îndrepta ce e rău, e bine să nu uităm unde s-a greșit.
În 2009 a avut loc un cataclism în învățământul profesional din România, aflat oricum în derivă după anii grei ai tranziției. Ecaterina Andronescu, ministrul Educației de la acea vreme, a decis să întrerupă fluxul de elevi care venea către școlile profesionale și nu a mai acordat cifră de școlarizare pentru clasa a IX-a, desființând, practic, învățământul vocațional.
Am întrebat-o pe Ecaterina Andronescu (foto) de ce a luat această decizie pe care mulți o văd drept principalul motiv al declinului și ne-a spus că planul ei era, de fapt, să reformeze învățământul profesional: „Am realizat că trebuia să restructurăm școala profesională, pentru că meseriile de pe piața muncii erau într-o dinamică permanentă. Noi pregăteam prelucrători prin așchiere, strungari și așa mai departe. Unde se angajau acești copii? Dacă îi trimitem într-o școală care nu le este de folos, le consumăm niște ani din viață degeba. Și atunci am hotărât să nu dăm cifră de școlarizare timp de un an ca să putem restructura. Nu am mai apucat pentru că am stat doar 6 luni la minister”.
Totuși, oamenii din branșă tocmai asta o acuză pe Adronescu și pe ministrul care a urmat-o și care a menținut decizia de a nu aloca cifră de școlarizare: că elevii au fost îndemnați către liceele tehnologice, la fel de inutile dar care, spre deosebire de „profesionale”, nu consumau trei, ci patru ani din viața copiilor.
Departamentul de Educație din cadrul Administrației Prezidențiale pregătește un raport care va fi publicat la începutul anului viitor și care arată ce a însemnat această decizie cu adevărat. „Școlile de arte și meserii au fost desființate, a fost un gol de forță de muncă major pe acel nivel de calificare, iar acum luptăm cumva să reînființăm ceva ce a dispărut și ca infrastructură, și ca profesori calificați, și ca parteneriat public-privat. Practic, atunci li s-a transmis companiilor că școala e o chestiune separată de piața muncii. Stați departe, știm noi ce facem!”, spune Ligia Deca, consilier pe probleme de educație și cercetare în cadrul Administrației Prezidențiale.
În ultimii ani, s-a alocat din nou cifră de școlarizare pentru învățământul profesional și s-au introdus clase de „dual”, însă efectele deciziilor greșite luate în trecut fac ca reconstruirea educației de tip vocațional să fie anevoioasă. E un punct de cotitură în care e nevoie de un efort comun, pentru că nu e simplu să legi lucrurile din nou, într-un sistem cu infrastructura în paragină, cu profesorii demotivați și cu o reputație deplorabilă.
III. CE E DE FĂCUT MAI DEPARTE
În discuțiile pe care le-am avut cu profesori, elevi, angajatori și reprezentanți ai instituțiilor implicate am încercat să identificăm principalele soluții care ar putea revigora învățământul profesional.
O implementare eficientă a învățământului dual. În toți acești ani în care statul a desființat, pas cu pas, învățământul profesional din România, angajatorii privați s-au văzut nevoiți să caute soluții pentru că riscau să-și închidă afacerile, nemaiavând mână de lucru calificată. Încet-încet, prin țară au început să răsară școli la inițiativa privaților. Prima dintre ele a fost la Brașov, unde câțiva întreprinzători germani au adus, de la ei din țară, modelul de învățământ dual și au deschis câteva clase într-o școală renovată din temelii de primărie. Firmele au dotat-o cu utilaje performante, cu strunguri de ultimă generație, cu laboratoare de electronică și de sudură, adică exact așa cum ar trebui să existe în orice altă școală. Tot firmele asigurau copiilor o bursă lunară de 200 de lei și la finalul ciclului de trei ani de școlarizare se obligau să le ofere și un loc de muncă.
Modele similare cu școala din Brașov au apărut și la Arad, la inițiativa fabricii de vagoane Astra, la Moinești, Pitești și Târgoviște, unde OMV Petrom și-a făcut clase pentru viitorii petroliști sau la Oradea, unde investitorii din zona industrială a orașului s-au coalizat și și-au făcut o școală pentru electromecanici, sculeri-matrițeri și lăcătuși.
Autoritățile de la București, luate prin surprindere de inițiativele angajatorilor, au început să tragă cu ochiul la ce se întâmplă în aceste școli și s-au apucat să introducă în legea învățământului elemente de învățământ dual: angajatorii deveneau partenerii școlilor, se obligau să îi ia la ei în practică și le plăteau o bursă de 200 de lei. Așa a apărut Ordonanța de urgență 81/2016, prin care s-a încercat reglementarea învățământului dual, urmărind bunele practici deja existente și extinderea lor la nivel național. Însă până la o implementare eficientă este cale lungă: în acest an școlar statul român a alocat 3.539 de locuri pentru învățământul dual, dar aproape jumătate dintre ele au rămas neocupate pentru că minsterul Educației n-a reușit să promoveze suficient de bine beneficiile acestei forme de învățământ.
În schimb, autoritățile s-au apucat să schimbe organizarea învățământului dual deși aceasta și-a dovedit eficiența în cele mai dezvoltate țări din Europa. Așa s-a ajuns ca Ordonanța 81 să fie ciuntită de Parlament atunci când a trebuit să fie transformată în lege. Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educației, este acum președinte al Comisiei pentru Educație din Senat, locul în care s-a decis diminuarea rolului pe care agenții ar trebui să-l aibă în organizarea școlilor care fac învățământ dual. „Dacă nu dăm posibilitatea angajatorilor să aibă un cuvânt mai mare de spus asupra a ceea ce se întâmplă în școală și a deciziilor care se iau cu privire la cum e organizată pregătirea profesională a elevilor, este foarte greu să îi atragem. Angajatorii trebuie să aibă posibilitatea de a influența lucrurile”, spune Gabriela Petre, reprezentanta Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic.
Președinția a refuzat să promulge forma propusă de Parlament și a trimis-o la reexaminare, așa că soarta învățământului dual încă se joacă. „Am simțit că legea de aprobare mai degrabă șubrezește baza legislativă. Dacă nu lăsăm companiile să se implice, dăm un semnal negativ față de încrederea pe care sistemul educațional o are în mediul economic în vederea realizării parteneriatului pentru această nouă formă de învățământ profesional”, ne-a explicat Ligia Deca, consilier prezidențial pe probleme de educație.
Încurajarea elevilor cu rezultate slabe să se îndrepte către învățarea unei meserii. În acest moment, statul român nu are nicio strategie clară prin care să-i ajute pe elevii de clasa a opta să-și aleagă un drum în funcție de aptitudinile fiecăruia. „Un elev care termină clasa a opta și obține nota doi la examenul de Evaluare, se poate înscrie fără probleme la liceu pentru că legislația îi permite. Nu e obligatoriu să treci Evaluarea, așa că elevii slabi preferă să ocolească școlile profesionale și să se înscrie la liceu. Cred că aici s-ar putea reglementa mai bine”, ne-a spus Mihaela Ionescu, director la Colegiul Tehnic „Petru Maior” din București. O astfel de situație face ca „profesionalele” să ducă lipsă de elevi, iar liceele să producă un număr mare de tineri slab pregătiți, care nu pot valorifica în niciun fel diploma de absolvire. „Am făcut lobby prin școlile generale ca să atragem elevi la clasele de profesional și vreau să vă spun că nici cei care au rămas corigenți n-au vrut să audă. Au zis dacă sunt locuri la liceu, mergem la liceu”, mai spune Mihaela Ionescu.
Dotarea atelierelor din școli și stagii de practică serioase. Pe parcursul acestui serial am scris pe larg despre subfinanțarea cu care se confruntă școlile profesionale. Elevii nu pot învăța meserie pentru că fie nu există dotări, fie sunt prea vechi ca să mai corespundă cu cerințele tot mai avansate de pe piața muncii. Zoica Vlăduț, director-adjunct al Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic (CNDIPT) din cadrul Ministerului Educației, susține că urmează să se facă investiții: „Există o strategie elaborată la nivel național pentru infrastructură educațională și care momentan e în proces de avizare. În această strategie se stabilesc niște principii și niște criterii de prioritizare a investițiilor în infrastrucura educațională”.
O altă problemă care trebuie rezolvată ține de nivelul practic cu care elevii ies din școlile profesionale. „Teoretic, tinerii ies din școală cu niște calificări, dar, practic, când ajung la angajator trebuie să reia pregătirea. Este o pierdere de timp și o plafonare. Exact la vârsta la care ar trebui să ai cele mai mari acumulări și să capeți ambiția de a merge mai departe, intervine un grad foarte mare de demoralizare în rândul lor că și-au ratat parcursul academic și că nu știu nicio meserie”, spune consilierul prezindețial Ligia Deca.
În elaborarea unei strategiei privind soarta învățământului profesional și tehnic, Departamentul pentru Educație și Cercetare din cadrul Administrației Prezidențiale a adunat date de la toți actorii implicați. Răspunsul pieței muncii la cum sunt pregătiți tinerii în această formă de învățământ este elocvent. „26 % dintre angajatori se declară nemulțumiți și foarte nemulțumiți față de nivelul de calificare și competențe al absolvenților. Daca luăm strict absolvenții de școală profesională, fără cei din liceele tehnice, procentul crește la 43%. Deci aproape jumătate dintre angajatori ne spun că școala profesională în forma actuală nu livrează ceea ce ar trebui” explică Ligia Deca.
Reformarea liceelor tehnologice. Deopotrivă profesori, directori de școală, angajatori și experți în educație ne-au spus că liceele tehnologice nu sunt decât o combinație nefericită care ruinează viața elevilor. Teoretic, cei care învață aici ar trebui să iasă și cu o calificare într-o profesie, și cu bacalaureatul luat. În cele mai multe cazuri nu se întâmplă nici una, nici alta. „În patru ani de zile nu putem cere elevilor și pregătire academică serioasă, și pregătire profesională care să te transforme într-un bun meseriaș. Este evident că aici ne furăm căciula cu mâna noastră și le vindem elevilor niște iluzii, drept urmare am propus ministerului variante de regândire a liceului tehnologic”, spune Gabriela Petre, de la Centru Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic, o instituție aflată în subordinea Ministerului Educației.
Statisticile care privesc liceele tehnologice sunt relevante. În trei din cele cinci licee vizitate de reporterii Recorder, rata de promovare la bacalaureat a fost zero mai mulți ani la rând. La nivel național, la Bacalaureatul din 2015, după ambele sesiuni de examinare, doar un elev din doi aflați în licee tehnologice a trecut examenul de bacalaureat. Dar asta e cifra optimistă. „În realitate o mare parte din copiii de la liceele tehnologice nici nu se mai prezintă la bacalaureat. În 2015 au fost aproape 10.000 de elevi care nu s-au înscris, cam 20% dintre ei, ceea ce înseamnă că rata de promovare e mai mică decât cea raportată de minister”, a observat Claudia Petrescu, cercetătoare la Institutul de Cercetare a Calității Vieții.
Slaba pregătire teoretică a absolvenților este completată de lipsa abilităților tehnice. Angajatorii își pun mâinile în cap când au de a face cu o mare parte din elevii care vin din aceste licee. „Am avut la interviu de angajare absolvenți de liceu tehnologic care nu știau să folosească multimetrul, un aparat de măsură, ceva elementar”, ne povestește Ion Spătărelu, instructor la firma de componente auto Continental din Timișoara.
„Problema liceelor tehnologice este că nu împacă nici capra, nici varza. Nu sunt la nivelul liceelor teoretice – de aceea rata de promovare la bacalaureate e sub 50% – dar nu învață nici o meserie și în general elevii ies direct șomeri. Și atunci de ce mai ai licele tehnologice?” se întreabă Mona Nicolici, reprezentant OMV Petrom, unul dintre cei mai mari angajatori din țară, cu aproape 17.000 de contracte de muncă semnate.
La nivelul Ministerului Educației nu există date statistice privind absorbția absolvenților din liceele tehnologice pe piața muncii. În cele 5 licee tehnice și școli profesionale pe care le-am vizitat, datele primite de la directori arătau că mai puțin de 10% dintre cei care terminau o astfel de formă de învățământ ajungeau să muncească în meseria pentru care se pregătiseră.
Statutul neclar al liceelor tehnologice îi bulversează pe elevi și pe profesori, care nu știu cum să se împartă între componenta practică și cea teoretică. La Liceul Tehnologic din Rușețu, județul Buzău, profesorul Pavel Ciorbă înșiră pe o masa din cancelarie diplomă după diplomă: “În ultimii trei ani de zile, am avut rezultate deosebite la olimpiada de mecanică. Elevii noștri au ocupat locuri fruntașe la nivel de județ și am luat chiar și mențiuni la nivel național”.
În aceiași trei ani despre care vorbește profesorul Ciorbă, rata de promovare la bacalaureat în cazul liceului din Rușețu a fost zero. Iar această statistică rușinoasă pune un stigmat nedrept pe școală și pe elevi. “Noi ne-am chinuit și am pregătit copiii pentru olimpiadă. Aș vedea ca pentru un liceu tehnologic să se introducă un bac profesional, să se găsească o soluție, pentru că problema apare încă de la admitere. La noi vin și rămân elevii care în clasa a VIII- a au un nivel slab, sunt copii de 4-5, chiar mai jos. Și cum să-l aduc eu apoi pe acel elev la nivel de bacalaureat?”, se întreabă Viorica Cârstea, profesor-inginer la același liceu buzoian.
Consilierul prezindețial Ligia Deca e de părere că reformarea liceelor tehnologice este imperios necesară: „Practic, noi cerem două lucruri de la elevii din liceele tehnologice, deși sunt elevi care ajung acolo pentru rezultate slabe. Vrem să fie și buni meseriași, dar să învețe și carte la nivelul liceelor teoretice, cu toate că au parte de profesori mai puțin calificați și de resurse mai reduse. Adică cerem mai mult deși le oferim mai puțin, ceea ce mi se pare inadmisibil”.
Acest articol face parte din campania „România Meseriașă”, proiect realizat cu sprijinul OMV Petrom. Prin programul cu același nume, OMV Petrom susține învățământul profesional din România: își propune să aducă în prim plan importanța meseriilor în dezvoltarea țării noastre și să găsească soluții pentru educația viitorilor meseriași.
