Vă dați seama în ce țară trăim?

3720
Drumul spre prima zi de școală FOTO: Octav Ganea/Mediafax

De câte ori n-am rostit această exclamație retorică, spusă cu patos și învăluită în dispreț la adresa tuturor, dar niciodată a noastră.

Uneori, realitatea ne pune în față o oglindă, câteva întâmplări înghesuite într-un interval de două-trei zile, care ne arată așa cum suntem și ne obligă să recunoaștem că responsabilitatea e pe umerii fiecăruia dintre noi. Iar adevărata exclamație ar trebui să fie aceasta: vă dați seama în ce țară vor trăi copiii noștri?

1. Trenuri fără vagoane

CFR vinde 500 de bilete pentru ruta Mangalia-Constanța, dar trimite în stație o locomotivă și un singur vagon. Călătorii se holbează nedumeriți, apoi se avântă într-o înghesuială strămoșească încheiată cu un previzibil blocaj: vagonul se umple până la refuz, iar în ușa acestuia rămân înțepeniți mai mulți cetățeni, împinși de la spate de cei care încă mai speră să urce. „Avansează înspre toaletă, încolo!”, se aude glasul unui om care refuză să accepte o realitate implacabilă: 500 de călători nu pot încăpea, totuși, într-un singur vagon (imagini: aici).

Cuprinși de furie, oamenii rămași pe peron pornesc o mică revoltă, pe care un reporter Digi 24 o descrie de la fața locului: „Ei s-au revoltat după ce și-au dat seama că nu mai încăpeau în singurul vagon pus la dispoziție de CFR”.

În fraza de mai sus e totul: s-au revoltat după ce și-au dat seama că nu mai încăpeau! Nu s-au revoltat când au văzut că CFR-ul a trimis un singur vagon, nu s-au revoltat în timp ce și-au smuls hainele de pe ei încercând să prindă un loc în toaletă, nu s-au revoltat cei care chiar au prins un loc în toaletă și au ajuns la Constanța, călătorind înghesuiți ca într-un bou-vagon din vremea războiului. Nimeni nu s-a revoltat cu adevărat niciodată în toți acești ani în care trenurile CFR au devenit tot mai mizerabile și mai lente. Le-am acceptat așa și am ajuns aici: pe un peron de gară, într-un teatru absurd, în care niște cetățeni plătitori de bilet insistă să găsească loc într-un tren fără vagoane.

Dându-și seama că nu se poate, ei s-au revoltat și toată revolta a constat într-o discuție cu doi polițiști veniți să constate și să aplaneze. Apoi, oamenii au plecat resemnați. Așa suntem noi: ne dăm seama greu și ne trece repede!

2. Blocuri fără acte

În Sectorul 5 din București ia foc un bloc în care locuiau 150 de oameni. Pompierii îi evacuează la timp, evitând o tragedie și o dezbatere prin care am mai trecut, dar am trecut degeaba: de câți morți e nevoie ca să înțelegem că nu toate regulile sunt făcute ca să fie încălcate?

Blocul era construit de un cetățean dubios, nu avea autorizație de construcție, nu avea plan de urbanism și nici vreun aviz de securitate împotriva incendiilor. Cei care locuiau în el nu aveau acte de proprietate și plăteau rate direct la dezvoltator, în baza unei promisiuni de vânzare.

Oamenii și-au dat seama că au fost înșelați abia când s-au trezit cu apartamentele în flăcări. Și, dându-și seama, s-au revoltat. Într-un reportaj Pro TV din seara incendiului, o parte din ei se plâng că au făcut sesizări la primărie cu privire la toate aceste nereguli, dar nu s-a luat nicio măsură.

A doua zi îi găsim față în față cu Daniel Florea, primarul Sectorului 5, care le promite ajutor de la bugetul local: despăgubiri, bani de chirie, haine, mâncare, rechizite pentru copii. Păgubiții se înmoaie: „Dumneavoastră n-aveți nicio vină, dumneavoastră vreți să ne ajutați…”

Întâlnirea, postată pe pagina de Facebook a lui Daniel Florea, se încheie într-o atmosferă de optimism și compasiune. Față în față stau niște cetățeni țepuiți și un primar care n-a făcut nimic să le apere interesele, dar nimeni nu are chef să recunoască asta. Tonul întâlnirii e altul: niște cetățeni trecuți printr-o regretabilă tragedie și un primar care face totul ca să le cumpere tăcerea.

Ca o ironie a sorții, onoratele noastre instanțe au decis, astăzi, că dosarul Colectiv se reia de la zero. După trei ani în care nu s-a stabilit niciun vinovat și după ce 64 de oameni au murit arși într-un club fără avize anti-incendiu. Așa suntem noi: ne dăm seama greu și uităm repede!

3. Școli fără copii

A început un nou an școlar, cu aceleași festivități rigide și cu aceiași copii bulversați, încercând să înțeleagă ce vrea, de fapt, de la ei această instituție. De ce e nevoie de niște adunări comuniste, cu discursuri ținute de popi moraliști și primari îngâmfați și de ce trebuie să ia parte la aceste scene care n-au nimic de-a face cu educația? I-a întrebat vreodată cineva pe copiii din România cum și-ar dori ei să arate prima zi de școală?

Nu, dar mult mai grav este că nu i-a întrebat nimeni nici cum ar vrea să arate a doua zi, a treia zi și, în general, restul anilor pe care îi petrec acolo. Părerea lor nu contează pentru că școala românească nu e despre copii, ci, în cele mai multe cazuri, despre ordinele directorilor și orgoliile profesorilor.

Suntem, totuși, prea ocupați pentru adevăratele probleme din sistemul de educație. În prima zi de școală n-avem timp să discutăm despre viitorul copiilor noștri, pentru că trebuie să căutăm cele mai frumoase buchete de flori și să ne lamentăm că se aglomerează traficul în marile orașe.

Însă e bine să știm că o țară în care trenurile au mai mult de un vagon, iar politicienii nu pot cumpăra tăcerea cu bani, se construiește doar prin educație. Singura șansă e aceasta: copiii noștri să fie mai deștepți decât noi.

Să-și dea seama repede și să nu poată fi cumpărați cu nimic.

Comentarii