Antreprenorii rock’n’roll. Cum au ajuns în România chitarele care au electrizat lumea

1434
Un muzician în magazinul de chitare e ca un copil într-un magazin de jucării. /SURSA: Recorder

Importul de instrumente muzicale este, pentru o familie din București, o afacere de succes. Basil și Andrei Zârnoveanu (tată și fiu) fac asta pentru profit dar și din pasiune pentru muzica rock și chitara electrică. Aduc de peste zece ani instrumente Fender, brandul preferat de mari artiști ca Jimi Hendrix, Eric Clapton sau Kurt Cobain.

Acum mai bine de 15 ani, adolescentul Andrei Zârnoveanu chiulea de la meditații la Matematică și mergea să admire, minute în șir, vitrinele magazinului Muzica din București. Pusese ochii pe o chitară electrică, o copie după un model celebru, Fender Stratocaster. Chitara era produsă în România, suna cum suna, dar oricum, pentru un tânăr care visa să devină chitarist, era bună și asta.

A fost primul impuls pe care Andrei l-a avut să cumpere instrumentul care îi va defini viața.

Țin minte că din banii de meditații m-am dus și mi-am luat o pedală pentru chitară. Și cred că prima dată mi-am luat cea mai ieftină chitară electrică de acolo, o chitară făcută la Reghin. Eram foarte mândru când am mers cu ea, țin minte cum mergeam cu ea în spate. Așa a început totul”.

Andrei a văzut cât de cool îl face o chitară electrică. Și cât de bine se simțea când cânta la ea. S-a pus serios pe învățat acordurile, iar acum este chitarist în mai multe trupe de rock indie și punk. Povestea aceasta nu este însă una despre un muzician. Ci despre un antreprenor. De fapt, despre o familie de antreprenori, care au făcut o afacere din muzică.

O marcă de legendă

Familia Zârnoveanu deține singurul business specializat pe chitare electrice marca Fender din România. Importă și vând instrumentele celebrei mărci în magazine speciale la București, Cluj, Brașov și Sibiu, sub numele de GuitarShop. În lumea muzicii toți știu: Fender e uriaș, e Ferrari-ul chitarelor. E brandul la care cântau Hendrix, Clapton sau Cobain. Fender a inventat bass-ul electric, a schimbat felul în care arăta o trupă rock – până atunci basiștii cântau la un contrabas uriaș, nu era mai nimic cool acolo. Fender este cel mai mare producător de chitare electrice la nivel mondial și un simbol cult. Chitarele produse de ei sunt peste tot în filme și în videoclipuri. Sigur ai văzut una cândva.

Basil Zârnoveanu (s) și fiul său, Andrei

Familia Zârnoveanu a pornit colaborarea cu Fender cu o investiție mică, de 20.000 de euro. Asta în condițiile în care, la momentul lansării afacerii, prin 2003, importurile de chitare electrice în România nu depășeau 12.000 de dolari pe an. „Cât un container adus din Coreea”, descrie situația Basil Zârnoveanu, tatăl lui Andrei și manager al GuitarShop. Basil conduce afacerea cu experiența deprinsă în domeniul viticol (deține o firmă de export de vin). Fiul său, Andrei, este chitarist și inima din spatele conceptului GuitarShop.

Astăzi, numai de la Fender (pentru că între timp au apărut și alți distribuitori), familia Zârnoveanu importă produse de 40.000 de euro pe lună. Se vinde tot. Chiar și așa, rămâne un business de nișă, „inspirațional și aspirațional”, după cum îl descrie Basil Zârnoveanu. „Copiii văd chitariștii mari, guitar heroes (eroi ai chitarei), cum se spune, îi văd pe Clapton, Steve Vai și vor și ei să facă la fel. De asta e inspirațional și aspirațional”.

Prețul unei chitare de lux: ani de așteptare

Un muzician care se plimbă prin GuitarShop e ca un puști într-un magazin cu jucării. E plin de chestii care îl tentează. Chitare acustice, chitare electrice, amplificatoare, tobe.

Uite, chitara din poza aia de la Bestfest e de la noi… Au împrumutat-o de aici. Vin mulți artiști. Nicu Patoi – care a fost acum și în juriu la Eurovision – e un prieten de-al nostru. AG Weinberger sau trupe ca Luna Amară, Robin and the Backstabbers, The Mono Jacks, toți artiștii au venit pe aici. Noi avem o secțiune pe site dedicată artiștilor care vin pe la noi”, spune mândru Andrei. Într-o zi a fost chiar și actorul Steven Seagal. Nu avea de administrat vreo bătaie ca-n filmele lui, căuta să închirieze o chitară – Seagal mai și cântă, are o colecție de chitare acasă la el, în SUA.

Vin artiști profesioniști, dar vin și începători. Vin părinți cu copiii după ei, poate-poate îi conving să se apuce de un instrument. Și nu se poate spune că românii nu-și permit instrumente muzicale. Cea mai scumpă chitară expusă acum în magazinul familiei Zârnoveanu costă cam 2.500 de euro. Au vândut însă și modele făcute la comandă, cu prețuri de până la 25.000 de dolari.

Așa arată o chitară de 20.000 de dolari/ SURSA: GuitarShop

Era vorba de o chitară custom-made (la comandă), cumpărată de un om de afaceri care este și muzician. A așteptat mai mult de un an ca să i-o aducem. Asta pentru că Fender are ceea ce se numesc master-builders, sunt lutieri cunoscuți. Și țin minte că am avut o situație în care cineva a dat comandă pentru o altă chitară custom-made și lista de așteptare la lutierul respectiv era de trei ani. Era coadă la omul ăla, vă dați seama!?”, spune Basil Zârnoveanu.

E o afacere de nișă, în mare. Și un business neconvențional, cum e mai tot ce ține de lumea rock. Începuturile îi fac pe Basil și Andrei să zâmbească.

O idee la New York

Prin 2002, când am început noi, nu aveai de unde să-ți iei o chitară ca lumea. Toată lumea lua din străinătate, din Germania, din America. Era doar magazinul Muzica, unde era un fel de bazar, găseai mai multe chestii, amestecate cu chitare electrice la un loc. Și Andrei a vrut o chitară nouă. Așa a apărut ideea, dintr-o necesitate personală”, povestește Basil.

Totul a prins contur într-o vacanță cu familia la New York. Pe 54th Street sunt înșirate magazine peste magazine de muzică. Acolo, printre rândurile interminabile de instrumente, Basil i-a zis fiului: „De ce să luăm din altă parte, când putem să aducem și la noi?”. „Era o oportunitate. Am făcut un studiu de piață și am zis să vorbim cu cei care sunt cei mai mari producători de pe piață să vedem cum facem”.

Andrei și Basil Zârnoveanu nu știau însă nimic despre lumea în care intrau. Prin urmare, s-au dus la cel mai mare târg de instrumente muzicale, din Germania, îmbrăcați la patru ace, ca la orice întâlnire de afaceri care se respectă. Nu e exclus să fi stârnit câteva zâmbete când i-au abordat pe producătorii de instrumente de peste hotare, majoritatea oameni relaxați, cu brațele tatuate și creste în cap, își amintește Andrei. Însă, oricum, România era o piață nouă de desfacere, așa că toată lumea a fost destul de deschisă la perspectiva câștigului. „Și cea mai mare deschidere am găsit-o la Fender”.

Andrei Zârnoveanu a intrat în lumea afacerilor din pasiune pentru chitara electrică/ SURSA: Recorder

Nu aveau respect pentru instrument”

Când au parafat înțelegerea cu firma americană, au zis să vândă în locuri deja cunoscute pentru comerțul cu instrumente. „Erau niște magazine de pe vremuri, de tipul Muzica, dar oamenii de acolo erau vânzători, nu știau nimic despre instrument. Țin minte când m-am dus la Timișoara la un magazin din ăsta, era acolo o doamnă care ne-a zis: «nu vă băgați cu astea, n-au oamenii bani să cumpere»”, spune Basil. La Iași, își amintește Andrei, singurul magazin de instrumente era, de fapt, în balconul unui cetățean. Iar la București, pe lângă „Muzica”, mai era un punct comercial, cu instrumente la mâna a doua, i se spunea „La Moșu”. Cam așa arăta piața la începutul anilor 2000.

Basil și Andrei Zârnoveanu au încercat să vândă chitare Fender prin consignații, cum era moda vremii. S-au dus inclusiv prin supermarkeuri – concepte abia apărute la noi – și au expus acolo marfa. „Dar am văzut că instrumentele erau degradate, le lipseau coarde, erau zgâriate, nu aveau niciun fel de respect față de instrument”, spune Andrei. Îl durea sufletul să vadă cum erau tratate instrumentele. Una peste alta, s-au lămurit că mai bine fac ei magazin, dacă tot le pasă.

Nu e doar un business, nu e ca și cum ai vinde șuruburi. E important să ai grijă de instrument. Ele sunt din lemn, trebuie păstrată o anume umiditate. La noi angajații nu sunt vânzători, toți sunt consultanți, știu să cânte bine la instrumente, pot oferi sfaturi, să fie ceva potrivit pentru client. Creezi clientela, pentru că omului, dacă îi place, vine să facă un upgrade la instrument apoi”, spune Basil. E ceva pe termen lung, o chestie de lifestyle. Și au fost situații în care cineva a vrut să cumpere o chitară scumpă, dar Andrei i-a recomandat, de exemplu, un instrument mai ieftin. „Pentru că mi-am dat seama că nu se potrivea”. Totul ține de atenție la detaliu.

O noapte care a schimbat tot

Când zic că e un „business de familie”, Basil și Andrei nu se referă doar la ei doi. Practic, toți angajații sunt prieteni. Mulți sunt muzicieni, împărtășesc pasiunea pentru chitară. Lumea rock-ului românesc oricum e un univers mic, iar un business de acest gen e mai degrabă unul de familie extinsă.

Postarea GuitarShop, după teribila noapte de la Colectiv/ SURSA: Facebook

De asta, noaptea dintre 30 și 31 octombrie 2015 a fost una care a marcat pe toată lumea la GuitarShop. A fost poate cel mai greu moment prin care au trecut cei de aici. Liviu Popescu și Laurențiu (Leo) Vârlan, ambii angajați ai GuitarShop și membri ai trupei rock Up To Eleven, au fost prinși în incendiul de la Colectiv. Alături de mulți artiști cunoscuți de cei de la magazinul de instrumente.

Liviu a fost internat cu arsuri pe ambele brațe. A fost operat la Viena și a trecut printr-o recuperare grea. Leo, însă, nu a mai putut fi salvat. Era cel mai vechi angajat de la GuitarShop. Era extrem de plăcut de clienți, un om cald. Fotografia lui este și astăzi acolo.

A doua zi după tragedie, zeci de oameni au venit în fața GuitarShop, au depus flori și au aprins lumânări. „Mama a plâns ca la propriul copil“, spune Andrei. „Fiind o firma mică, există cumva sentimentul de apartenență între angajați. În special între cei cu vechime”.

Liviu Popescu încă mai consiliază clienții. S-a întors la muncă, printre chitare. Așteaptă, cu sufletul la gură, să-i sosească din State o chitară bass custom-made, comandată acum un an.

Viitorul: „Cât va exista muzică, va exista și chitara!”.

Business-ul familiei Zârnoveanu a crescut constant cu aproape 100% anual. Până de curând, spune Basil. „Acum suntem într-o perioadă de stagnare”. Are legătură cu vânzările de chitare electrice din întreaga lume. În ultimul deceniu, vânzările au scăzut de la 1,5 milioane de bucăți pe an, la 1 milion, arată o analiză „Washington Post”. În articol, însuși Eric Clapton își punea problema dacă nu cumva, sub asaltul tehnologiei și al muzicii electronice, „chitara nu o să moară”.

Basil Zârnoveanu e însă optimist. Totul ține de adaptare, așa că nu-și vor schimba prea curând domeniul de activitate. Se vând mai puține chitare electrice, marii producători au probleme financiare, e drept. „Dar, în schimb, cresc vânzările de chitare acustice”.

Andrei a constatat o tendință: părinții cumpără din ce în ce mai multe astfel de instrumente, în special pentru fetițe. „Cred că are legătură cu artiști de genul Taylor Swift”, care sunt la modă și au mereu în mână câte un astfel de instrument. Chitara nu moare, adaugă tatăl său: „Uitați-vă la reclame. Indiferent că e la cafea sau la altceva, într-un colț din cadru e mereu o chitară. E lifestyle. Cât va exista muzică, va exista și chitara!”.


Acest articol face parte din proiectul editorial „Romanian stories“, realizat cu sprijinul UniCredit Bank.


Comentarii