Cristian Mungiu e pentru a patra oară în Competiția Oficială a Festivalului de la Cannes. De data asta cu „R.M.N.”, un film care a reușit până acum să nu-și lase vreun spectator indiferent.
Construit, în cercuri concentrice, de la cazul Ditrău, un episod pe care l-am trăit intens în România în urmă cu doi ani, filmul face până la final o radiografie premonitorie a prezentului în care desconsiderarea celuilalt a ajuns să însemne război în Europa.
În finalul acestui sezon On the record, regizorul Cristian Mungiu vorbește, de la Cannes, despre „R.M.N.”, despre nevoia de a-l asculta pe celălalt, ca temă de reflecție, ca și despre validarea cinematografică dincolo de scena unui festival.
Câteva idei din acest episod:
Cannes 2022. „E foarte plăcut sentimentul că ești din nou în singurul loc în care filmul contează în această măsură și care-ți dă senzația că faci un lucru grozav de important. Dar, pentru mine, cea mai plăcută reacție este asta directă, de la oameni. De-asta-i zice Croazetă, te plimbi de colo până colo și oamenii opresc pe stradă și-ți zic ce părere au avut ei sau pur și simplu te încurajează. Am primit deja o grămadă de Palme d´Or-uri, deci sunt liniștit, dacă nu-mi dă juriul niciunul, le-am primit pe trecerea de pietoni pe câteva dintre ele și m-au bucurat foarte mult.”
Caravana filmului. „În filmele pe care le fac există un prim nivel accesibil oricui. Am această ambiție, îmi doresc ca filmul să îi poată fi proiectat oricui, oricărui om care n-a mai fost la cinema dinainte de 1989 și să îl poată urmări fiind curios ce se întâmplă mai departe. Întotdeauna îmbrac filmul într-un strat oarecare de tensiune, de emoție, pe care poate s-o urmărească oricine. Iar planul nostru este să începem un turneu, în special în Transilvania, din 3 iunie și mi-aș dori să începem să proiectăm filmul chiar acolo unde a avut loc incidentul.”
România amorțită. „Sigur că reacția de acasă e foarte importantă pentru că justifică de ce sunt eu încă acasă și fac filme în România în loc să mă fi dus altundeva. E, însă, o limită legată de felul în care tu poți să proiectezi acasă ce ai făcut. E o limită tehnică – e foarte trist, dar uite suntem 15 ani mai târziu după filmul meu de Palme d´Or («4 luni, 3 săptămâni, 2 zile», n.red.), 15 ani de când toată lumea m-a bătut pe spate și mi-a dat toate cheile orașelor, care nu descuie nimic, dar n-a făcut nimeni nicio sală de cinema – și, prin urmare, acest obicei s-a pierdut complet la noi. Apoi, e o mare amorțeală acasă pe orice înseamnă informație culturală și pe tot ce înseamnă dezbatere.”
Un „R.M.N.” premonitoriu. „Indiferent de rezultatul final – dacă suntem sau nu în palmares – am reușit să generăm sentimentul că dacă este un film din cele care au fost prezentate care va marca ediția asta a festivalului și va putea fi văzut ca o radiografie extrem de premonitorie a momentului actual – că nu știa nimeni nici că va începe războiul, nici că asta va fi situația de astăzi –, atunci acest film este «R.M.N.». Un premiu nu face neapărat un film mai bun sau mai puțin bun și eu îmi doresc ca spectatorii să vină să vadă filmul pentru conținut, nu pentru recunoașterea lui publică.”
FOTO: Guillaume Horcajuelo, EPA/Agerpres Foto
On the Record este un podcast săptămânal produs de Recorder și susținut de Banca Transilvania. Partener: Aqua Carpatica. Ne găsești pe toate aplicațiile importante: Apple Podcasts | Google Podcasts | Spotify. Avem și un cont dedicat de YouTube.
