Raportul Recorder la doi ani de la lansare
Au trecut deja doi ani și, judecând după numărul mesajelor care ne asediază la finalul marilor evenimente, pare că ați început să vă obișnuiți cu materialele noastre („cât mai durează montajul? Aștept reportajul vostru!”).
Încăpățânați cum ne știți, ținem morțiș să vă mai obișnuim cu un lucru: cu aceste rapoarte periodice în care vă povestim lucruri din bucătăria noastră internă. De ce e important? Pentru că în spatele reportajelor, investigațiilor sau interviurilor pe care le așteptați de la noi, mai există o poveste despre cum funcționează și mai ales despre cum se finanțează o redacție. Și credem că e bine ca aceste lucruri să fie cunoscute și înțelese de publicul căruia îi solicităm încrederea.
Ceea ce am spus în prima zi, rămâne valabile și după doi ani: Recorder nu are un patron care pompează bani pentru a-și urmări interesele. Ne autofinanțăm din publicitate și din donațiile cititorilor, cele două surse de finanțare alcătuind un buget care acoperă salarii pentru jurnaliștii din echipă, deplasări, achiziții de echipamente, costuri administrative (chirie, servere, servicii IT, HR, contabilitate).
Toate veniturile pe care le generează Recorder sunt investite în dezvoltarea proiectului și am pornit din prima zi cu acest principiu: redacția va crește doar dacă este capabilă să genereze, în mod transparent, venituri care o pot susține. Acest lucru s-a întâmplat: în timp ce veniturile din publicitate au rămas relativ constante, donațiile cititorilor au crescut de la lună la lună. Consecința? În urmă cu doi ani eram 4, acum suntem 10. În urmă cu doi ani aveam o cameră video, acum avem trei camere, o dronă, lumini, lavaliere și alte tipuri de echipamente necesare pentru producție video. Desigur, dacă citiți aceste rânduri din biroul unui start-up IT care a sărit în câteva luni de la 0 la un milion de euro, s-ar putea să vi se pară înduioșător. Doar că finanțarea jurnalismului în epoca internetului e o poveste atât de complicată (peste tot în lume), încât niște pași de pitic reprezintă, uneori, niște salturi uriașe.
În ultimele șase luni, cât s-a scurs de la precedentul nostru raport, Recorder a primit donații în valoare de 87.800 euro. Este cea mai mare sumă pe care am strâns-o până acum, iar asta ne face să ne gândim la o nouă etapă în dezvoltarea Recorder. Din toamnă, pregătim lansarea unei rubrici noi, pentru a diversifica conținutul pe care îl producem și pentru a răspunde unei nevoi pe care am resimțit-o din feedback-ul vostru: mai mult jurnalism explicativ despre temele importante din societate.
Cel mai important lucru pe care l-am învățat în acești doi ani de Recorder este că jurnalismul trebuie să se adapteze la felul în care publicul își schimbă prioritățile și felul de a consuma informații. Oamenii își doresc în continuare jurnalism de calitate, dar nu în aceeași formă în care îl consumau acum 20 de ani. În ultimele șase luni, am adăugat noi tipuri de conținut pe Recorder, de la animații explicative până la investigații video în care am arătat nu doar nereguli, ci în primul rând moduri de operare.
Audiența acestor materiale ne-a confirmat că până și cele mai ursuze subiecte pot deveni interesante. În ultima jumătate de an, mai multe materiale Recorder au depășit 300.000 de vizualizări pe YouTube și au intrat în trending, printre hituri muzicale și emisiuni de divertisment. Tot în această perioadă, am atins pragul de 100.000 de abonați pe canalul nostru de YouTube și am primit și butonul de argint :). Între timp, canalul Recorder a ajuns la 158.000 de urmăritori și este cel mai mare canal din România cu conținut exclusiv jurnalistic.
Totodată, în luna martie, Recorder a primit premiul I la categoria Videojurnalism în cadrul Galei Superscrieri, pentru documentarul “Nu e nimeni acasă”, realizat de Andrei Udișteanu și David Muntean. Filmul a fost proiectat și la Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), în luna mai. De asemenea, în urma investigației „Dumnezeul Achizițiilor“, Alex Nedea a primit premiul Ion Rațiu pentru jurnalism, iar Noua Revistă de Drepturile Omului, care acordă anual un premiu, a hotărât ca anul acesta să acorde distincția redacției Recorder.
Tot la Gala Superscrieri, materialul „Catedrala umilirii neamului” a primit cele mai multe voturi din partea publicului și a câștigat și premiul „Superscrierea cititorilor”. A fost măgulitor să constatăm că dintre toate materialele publicate în presa din România pe parcursul anului 2018 (și au fost multe materiale bune), cititorii au ales să premieze un videoreportaj de pe Recorder.
Vă mulțumim tuturor pentru susținere și vă asigurăm că încrederea și susținerea voastră reprezintă cel mai important capital al acestui proiect.
P.S. Ne dorim să facem o tradiție din publicarea unui material video retrospectiv la fiecare aniversare Recorder. Iată cum a arătat al doilea an din istoria noastră:
