Testamentul Regelui: „Jos comunismul!”

1124
Transformat în duh, Regele Mihai le-a arătat românilor, pentru ultima dată, cele două lumi între care au de ales. FOTO: Marian Ilie (Mediafax)

Cu ce rămânem după moartea Regelui? Aceasta a fost întrebarea pusă monoton de reporterii care au găzduit maratonul televizat al zilelor trecute.

Obosiți de efortul acestei transmisii fără sfârșit, parcă se împotmoliseră cu toții în această întrebare la care nu se poate răspunde decât emițând teorii, deci fabulând.

Așa încât, de-acolo, din studiourile lor supraîncălzite, își împingeau invitații, împreună cu câteva milioane de oameni, spre caznele fanteziei.

Ce ne rămâne de la acest dispărut?, repetau, în litania lor jurnalistică, încercând să oblige la concretețe un ceremonial vaporos, care emana o energie greu de surprins de logica umană.

Și cu cât întrebarea lor devenea mai acută, cu atât răspunsul, vag, impalpabil, era tot mai de neocolit.

Spre deosebire de strămoșii lui, care au lăsat în urmă ctitorii de piatră, Mihai I –
nobil strivit de secolul omului nou, șef de stat cu destin istoric de carne de tun – a lăsat moștenire atât cât a mai fost lăsat să lase: o stare de spirit, o boare, o adiere aristocratică, care, ieri – ca și acum șase ani, la discursul din Parlament – a măturat România asemenea unei slujbe de exorcism.

S-a spus că scandarea politică care a tulburat solemnitatea din fața Palatului – „Jos comunismul!” – a fost un gest vulgar de impietate. Nu se face să strigi sloganuri în ceasurile rezervate cântecelor de prohod!

Numai că acolo, în Piață, când catafalcul Regelui separa, ca o piatră de hotar, careul de scaune pe care era înghesuită elita neocomunistă care stăpânește azi România de scaunele pe care stăteau așezate fețele regale ale Europei, „Jos comunismul!” nu părea deloc un strigăt plebeu, scandat în contratimp cu un moment de doliu, ci alegerea pe care o țară întreagă, în sfârșit, o face.

Cele două grupuri de oficiali care luau parte la înmormântare, despărțite, geometric, de sicriul lui Mihai I, parcă fuseseră așezate acolo de un regizor, care vrusese să ne arate cele două lumi antagonice care își dispută România de mai bine de 70 de ani: lumea pe care am pierdut-o îi stătea la dreapta, iar lumea care l-a izgonit din țară și de care noi avem astăzi parte îi era așezată la stânga.

Omul Mihai I a fost longeviv ca un personaj biblic și a murit de moarte naturală, însă monarhul cu același nume a fost ucis repetat, cu două și cu șapte decenii în urmă, de consangvinii ideologici, colegii și amicii celor care acum îi stăteau la stânga.

Scandarea „Jos comunismul!” de prezența lor era inspirată.

Ieșirea din scenă a acestui Rege – căruia ursitoarele i-au hărăzit o soartă care l-ar fi răpus și pe Odiseu – a proiectat o rază de far peste falia dintre cele două lumi și a scos din pieptul oamenilor simpli acest slogan, ca o chemare la luptă.

Cu ce rămânem de la acest Rege?, tot întrebau, cicălitori, comentatorii TV ai funeraliilor.

Fiecare își ia ce suveniruri dorește, atât din viața, cât și din moartea Regelui Mihai, însă câteva mii, sute de mii, milioane de oameni au mers la culcare noaptea trecută cu acest strigăt, ca un dangăt de clopot, răsunându-le în timpane:

– Jos comunismul!

Acesta e testamentul Regelui pentru ei. Un testament care trebuie pus deîndată în aplicare, fiindcă, astăzi, comunismul – ca o boală în care tot recădem – e iarăși sus, foarte sus, la fel de sus ca în primii ani care i-au urmat lui decembrie 1989.

Ionuț Stănescu trăiește cu gândurile îndreptate către trecut și face ziaristică doar cât să nu uite în ce zi suntem astăzi. Este un colaborator extern, un satelit al recorder.ro. Își primește poșta electronică pe această cale: ionut.stanescu@rocketmail.com.
Comentarii