VIDEO. Binele începe pe casa scării: „Ce am făcut eu ar trebui să fie normalitatea”

1881
Edi crede că binele stă chiar și în gesturi mărunte. Cum ar fi un pachet cu alimente pentru nevoiași.

Într-o societate care ne îndeamnă să fim tot mai încrâncenați și să ne concentrăm doar pe binele personal, există și români care privesc lucrurile altfel: sunt oameni care ajută în mod dezinteresat și care le înseninează viața celorlalți prin gesturile lor mărunte. Binele poate însemna să faci cumpărăturile pentru cei bătrâni atunci când străzile sunt acoperite de nămeți, să-ți ajuți vecinul să-și reconstruiască acoperișul distrus de incendiu sau să urci cu mașina pe munți când alții au nevoie de ajutor.

Pentru că astfel de povești merită să fie cunoscute, Recorder demarează campania „Redescoperă binele”, un proiect susținut de Timișoreana în care vom arăta cât de importante sunt gesturile mici făcute din toată inima.


Odată, Edi s-a uitat la un documentar despre școli umanitare în India. Voluntarii găseau familii defavorizate, scoteau copiii din mizerie și le schimbau viața prin educație. La final, deși nu-i stă în fire, lui Edi i-a venit să plângă. Și a zis că asta i-ar plăcea și lui să facă. Doar că nu are „milionul ăla de euro” cu care crede că ar putea să facă gesturi mărețe. Așa că Edi încearcă să facă lumea mai bună, după posibilități.

„Dacă Răul e o armată, Binele e puțin, dar poate schimba totul”. Cam așa vede lucrurile Eduard (Edi) Vigu, un preparator fizic, în vârstă de 40 de ani, din București. Încearcă prin gesturi aparent mărunte să țină în mișcare mecanismul nevăzut al binelui, să urnească câte o rotiță acolo, doar ca să vadă că oamenii sunt mai fericiți. Mai ajută un vecin, adună alimente pentru săraci, scoate oamenii la mișcare în parc, fără să ceară ca serviciile lui să fie răsplătite.

Pe unii îi face să ridice o sprânceană, dar, adunate, lucrurile astea îl ajută pe Edi să treacă prin viață zâmbind. „Că te și saturi să tot vezi că ăla face rău, ăla rău, ăla rău…”, e scârbit Edi de câte aude că se întâmplă.

Așa că, într-un oraș ros de nepăsare, a fost doar o chestiune de timp până când Edi a ajuns pe toate posturile de știri. „Gestul meu fost ceva, așa, de casa scării”, spune el. În luna februarie, când Bucureștiul era blocat de nămeți de zăpadă și Municipalitatea închidea școli și grădinițe, tânărul s-a trezit, s-a uitat pe geam și și-a pus mâinile în cap când s-a gândit cât de greu o să ajungă la muncă. Apoi s-a gândit la vecinii lui în vârstă, condamnați să rămână în case până când se mai domolea urgia. Așa a ajuns să pună un afiș la ușa blocului, în care anunța că e dispus să înfrunte el nămeții ca să le facă vârstnicilor cumpărăturile. Și lumea a început să-i bată la ușă sau să-l sune.

Un gest de normalitate

În ziua aia grea, i-a dus alimente unui vecin „cu probleme” de la câteva etaje mai sus. Apoi, un bidon cu apă altuia. „Chestia asta ne-a unit. Oamenii deja mă văd și zic: A, vecinul de la parter, băiatul cu cumpărăturile. M-am întâlnit atunci cu doamna administrator și am întrebat-o dacă are nevoie de ceva și mi-a zis că i-ar trebui un bidon cu apă. Și a vrut să-mi dea la schimb biletele ei la un concert cu Monica Anghel, din seara aia. Nu le-am luat, îți dai seama. Au ajuns oamenii să se cunoască mai bine după momentul ăla. Așa că tot răul înspre bine”, povestește Edi.

Anunțul postat de Edi, când Bucureștiul era sub zăpadă

După un gest atât de mic, Edi a fost uimit să vadă că îl asaltează televiziunile. Nevoia oamenilor de bine îl transformase în viralul zilei. Prin redacțiile de știri s-a discutat cu surprindere că încă mai există spirit civic. „Ziceau să mă filmeze cum duc apă la vecini… Am dat interviu, dar asta nu am vrut să fac, mi s-a părut deplasat. Până la urmă, într-o societate normală, gestul meu ar fi fost unul de normalitate, nu o excepție”.

M-am gândit și la mama”

Edi iese din apartament, salută bătrânii adunați la vorbă pe casa scării. E ceva foarte familiar în tabloul ăsta. Oamenii par că se cunosc de o viață. Un bărbat cărunt începe să lăcrimeze în timp ce stă de vorbă cu Edi. Acum ceva timp și-a pierdut soția. „Știi cum erau? Exact cum sunt cuplurile alea din filme, nedespărțiți. Acum el a rămas singur”, șoptește Edi, după ce vecinul pleacă. Astfel de oameni îl înduioșează. O fi el pasionat de „tras de fiare”, dar asta nu înseamnă că a devenit un dur și că rămâne rece la tot ce e în jur.

Îl impresionează toți oamenii ăștia de pe casa scării. Îl fac să se gândească la mama lui. „Eu am rămas orfan de tată, de la vârsta de 10 ani, și mama de la 33 de ani văduvă, până în ziua de astăzi, s-a chinuit cu mine și cu fratele meu, s-a chinuit foarte mult să ne crească pe noi, n-a avut așa un sprijin. Și m-am gîndit: «Băi, uite, când o să am și eu posibilitate, voi încerca să ajut în limita posibilităților mele». Mi-ar plăcea, dacă ajung și eu așa, să fie cineva care să mă ajute. Prea e toată lumea pe individualism, nu se gândește deloc la cel de lângă el”.

Ingredintele binelui, dintr-un „sos toxic”

Pe lângă jobul la o sală din cartier, Edi este preparator fizic pentru o echipă de fotbal pentru juniori. „Mie îmi place, când vine lumea la mine la sală, să fie o chestie de egalitate. Nu mai există tatăl tău cu Mercedes de 150.000 de euro sau… Nu, nu! Aici avem aceeași pereche de adidași și tu și eu, același șort, același tricou, trebuie să-l consideri pe cel din echipă ca pe un frate. Câteva ore cât ești acolo, cel din echipa ta e ca fratele tău”.

Edi crede că sportul te face mai bun, mai fericit. Uneori, își cheamă clienții de la sală să facă mișcare prin parc, în aer liber. Totul pe gratis, pentru că, spune el, „prea e totul pe bani”. „Sunt unele lucruri care nu se pot contoriza. La mine știi cum e? Dacă vrei să fim prieteni, mie mi-e de ajuns!”.

Eduard Vigu, în elementul lui, la sală.

De fapt, pe la sală, la Edi, nu treci doar ca să reintri în formă fizică. „Eu de fapt ce fac? Că nu te pot învăța să faci flotări și altele. De fapt, tu faci totul”. Important e să te remontezi psihic. Apoi vine și forța fizică, lasă Edi să se înțeleagă.

Acum ceva timp, a venit la el un băiat aflat într-o depresie cumplită. Venea după o decepție în dragoste, nu dădea doi bani pe sport, pe alimentație sănătoasă. Câteva ședințe din astea mai optimiste cu Edi și cică acum omul nu se mai poate opri să facă sport. Și-a refăcut și viața personală. Au rămas și prieteni, vorbesc vrute și nevrute.

Sunt vremuri complicate, Edi nu se preface că nu le vede. Sunt destule motive să-ți vezi doar de ale tale. El a decis însă să trăiască altfel. „Parcă m-am și săturat așa. Ăla face rău, ăla face nu știu ce. Parcă peste tot e numai rău, numai rău, numai rău, numai rău!”, e exasperat Edi. I-a rămas însă în minte o idee citită într-o carte de Andrei Pleșu. Aceea că „deși trăim într-un sos toxic”, încă mai există niște ingrediente pentru ca binele să iasă la suprafață.

Conduce spre o parohie unde duce niște alimente pentru nevoiași. E oră de vârf, stă blocat în trafic de minute bune. E zgomot, toți claxonează, aerul e irespirabil, unii mai înjură. Și Edi zâmbește senin, convins că în tot haosul lumii există o salvare.


Acest articol face parte din campania „Redescoperă binele”, realizată cu sprijinul Timișoreana. Cu prilejul aniversării a 300 de ani, Timișoreana cinstește faptele bune care ne dau încredere în viitor.


Comentarii